eToro lansează LuxuryBrands, un portofoliu inteligent al celor mai mari companii de branduri de lux din lume

eToro lansează LuxuryBrands, un portofoliu inteligent al celor mai mari companii de branduri de lux din lume

eToro, rețeaua socială de investiții, a anunțat lansarea LuxuryBrands, cea mai recentă completare la suita sa de portofolii inteligente tematice, oferind investitorilor expunere pe termen lung la industria bunurilor de lux.

Piața bunurilor de lux și-a păstrat valoarea și atracția pentru clienți, rezistând de-a lungul timpului trendurilor trecătoare, și oferind astfel companiilor de lux posibilitatea de a-și stabili și menține prețurile.

„În ciuda reducerilor cheltuielilor discreționare provocate de pandemie, mărcile de lux și-au revenit puternic și și-au menținut și crescut valoarea într-o lume în care inflația este în creștere”, a declarat Dani Brinker, Head of Investment Portfolios la eToro. „Natura lor atemporală le-a făcut rezistente la schimbările de consum. După ce s-a contractat în 2020, piața a crescut cu 13% până la 15% în 2021, ajungând la 1.140 de miliarde de euro.1

Ben Laidler (foto), strategul pentru piețe globale al eToro, a declarat: „Acțiunile din industria luxului au performat în pandemie, atât în ce privește moda, marochinăria de lux sau industria de beauty, cît și sectoarele mai largi, cum ar fi automobilele, băuturile spirtoase și îmbrăcămintea sportivă. Acestea se bucură de branduri puternice, marje mari de profit și motoare de creștere neciclice, de exclusivitate și statut. Acest lucru susține evaluările ridicate, cu tendințe care vor dăinui indiferent de volatilitate.”

Tranziția accelerată către comerțul electronic nu a făcut decât să sporească puterea mărcilor de lux, magazinele online fiind motorul redresării industriei. Magazinele online monobrand reprezintă în prezent aproape jumătate (40%) din punctele de vânzare către consumatori2.

„Deoarece China asigură o treime din cererea de bunuri de lux, blocajele datorate politicii sale de zero-covid au consolidat poziția exclusivă și prețurile, ajutând veniturile mărcilor de lux. Ascensiunea trendului sustenabilității, a integrării lanțului de aprovizionare și a conglomeratelor de produse de lux multibrand nu fac decât să sporească barierele de intrare pentru cei care perturbă piața, iar un euro slab amortizează, de asemenea, marjele mari de profit. Prin urmare, mărcile de lux par a fi pregătite să prospere într-o lume post-covid”, a adăugat Ben Laidler.

Pentru a reflecta varietatea sectoarelor din industrie, LuxuryBrands Smart Portfolio prezintă o selecție tematică extrem de diversificată de 25 de acțiuni, inclusiv mărci precum Ferrari, Hermes și Marriott International, compania-mamă a Ritz Carlton și St. Regis. De asemenea, oferă acces la companii-mamă din domeniul modei, printre care LVMH, care include Tiffany & Co. și Louis Vuitton și portofoliul său de mărci; Kering, holdingul Gucci, Saint Laurent și Balenciaga; și grupul Richemont, care deține brandul de bijuterii Cartier, precum și producătorul de ceasuri IWC. Lista completă a companiilor poate fi consultată aici.

Dani Brinker a concluzionat: „Prin gruparea unei selecții de acțiuni într-un portofoliu gata pregătit, le permitem clienților noștri să investească în domenii tematice și să obțină expunere la piețe, menținând în același timp o diversificare importantă în sectoare precum cele ale automobilelor, textilelor și bunurilor de uz casnic. Investind în LuxuryBrands, clienții noștri vor putea participa la unul dintre cele mai atemporale segmente de consum din lume.”

Portofoliile eToro oferă investitorilor expuneri gata pregătite și complet alocate, grupate pe diverse teme de investiții. Reunind mai multe active pe baza unei metodologii definite și utilizând o abordare pasivă a investițiilor, portofoliile eToro sunt soluții de investiții pe termen lung care oferă o expunere diversificată fără comisioane de administrare.

Investiția inițială începe de la 500 de dolari, iar investitorii pot accesa instrumente și grafice pentru a urmări performanța portofoliului, în timp ce feed-ul social al eToro îi va ține la curent cu evoluțiile din sector. Deocamdată, acest portofoliu nu este disponibil pentru utilizatorii din SUA.

1 Bain & Company: 2021 Luxury Goods Worldwide Market Study (Decembrie 2021)

2 Bain & Company: 2021 Luxury Goods Worldwide Market Study (Decembrie 2021)

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0