Cel mai mare grup de turism din România, Eurolines, deținut de Dragoș Anastasiu, va ceda către DER Touristik Group, parte a Grupului german REWE, toate activitățile de turism – turoperare, retail, business travel și incoming – care, în acest moment, se derulează pe trei companii distincte (Touring Europabus, Danubius Travel și Nova Travel). Tranzacția, care a fost semnată de cele două grupuri din România și Germania și aprobată și de Consiliul Concurenței, urmează să se materializeze în toamna acestui an.
Activitățile de turoperare, retail, business travel și incoming ale Eurolines vor fi transferate de pe companiile Touring Europabus, Danubius Travel și Nova Travel pe firma Travel Brands SA, deținută în acest moment tot de Eurolines. După acest transfer, firma Travel Brands SA va fi preluată de Exim Holding AS cu sediul în Praga, parte a Grupului DER Touristik.
Toți angajații și toate sediile vor fi păstrate și absolut toți clienții actuali vor fi deserviți în continuare de aceiași colaboratori cu aceleași date de contact și în aceleași locații ca și în prezent. Cum s-a întâmplat și până acum, agențiile companiei Travel Brands vor comercializa atât produsele Grupului DER Touristik (Dertour, ITS, Meiers Weltreisen, Jahn Reisen, ITS, Billa Reisen etc.), cât și produsele altor 45 de turoperatori germani și români, precum și bilete de avion și autocar, păstrându-și și în viitor caracterul de Travel Hypermarket.
Cu privire la prețul tranzacției, părțile au decis să păstreze confidențialitatea.
Nu întâmplător, DER Touristik a ales Grupul Eurolines, care este liderul pieței de turism din România cu 80 de agenții sub brandurile TUI TravelCenter, TravelBrands și Eurolines, având o cifră anuală de vânzări de circa 150 de milioane de euro.
DER Touristik Group este una dintre cele mai mari companii de turism din Europa.Cu sediul central în Germania, Grupul deține 130 de companii cu peste 10.500 de angajați în 15 țări, care cumulează o cifră de afaceri de 6,7 miliarde euro, generată de circa 9,9 milioane de turiști anual. În țara noastră, DER Touristik a fost prezent din anul 2004 prin compania Dertour România.
„Ca parte integrantă a uneia dintre cele mai mari companii de turism din lume, firma Travel Brands, angajații, dar și turiștii deserviți vor beneficia de un număr mare de sinergii și avantaje în viitor. Pentru a putea avea o paletă largă de produse competitive pentru turiștii români, este util să faci parte dintr-o rețea mare, care achiziționează și activează la nivel global. În același timp, fără investiții majore în tehnologie și prezență online, turoperarea și vânzarea produselor turistice nu va mai fi posibilă în viitor“, explică Dragoș Anastasiu, fondatorul și Președintele Grupului Eurolines. “
Pentru DER Touristik Group, achiziția liderului de pe piața românească de turism reprezintă un pas important în extinderea internațională. “Ne vom baza pe actuala echipa de management în viitor. Antreprenorul român de succes Dragoș Anastasiu ne predă un business foarte bine pus la punct, foarte bine condus și care este recunoscut pentru serviciile sale de excelență“, afirmă Sören Hartmann (foto), CEO al DER Touristik Grup și omul care răspunde de un business de 6,7 miliarde de euro.
Pentru REWE Group (din care face parte și rețeaua de magazine discount Penny) piața românească este extrem de importantă. “Sunt convins că în viitor se vor înregistra creșteri semnificative ale pieței de turism din Europa de Est, în general, și ale celei românești, în special. Cu această achiziție creăm baza unei puternice viitoare creșteri în piața est-europeană, atât pe zona de turoperare, cât și a agențiilor de turism”, adauga Sören Hartmann.
COMMENTS