În Zona Euro am asistat la o uşoară ameliorare a indicatorilor de sentiment calculaţi de Comisia Europeană, expresie a procesului de stabilizare macroeconomică după contracţia din ultimele trimestre. Această evoluţie a fost determinată atât de măsurile recente ale Băncii Centrale Europene (reducerea dobânzii de referinţă la nivelul minim istoric de 0,5%), dar şi de stabilizarea percepţiei de risc cu privire la problema finanţelor publice din regiune.
Indicatorul care comensurează sentimentul economic din regiune a crescut de la 88,6 p. în aprilie la 89,4 p. în mai. Indicatorul climatul de afaceri s-a majorat de la -1,04 p. în aprilie la -0,76 p. în mai. Se remarcă indicatorul de încredere din sectorul de servicii, în creştere de la -11,1 p. în aprilie la -9,3 p. în mai. Nu în ultimul rând, indicatorul care măsoară sentimentul consumatorilor s-a ameliorat de la -22,3 p. în aprilie la -21,9 p. în mai.
Peste Ocean, Departamentul Comerţului a publicat estimările secundare cu privire la evoluţia economiei în trimestrul I. PIB-ul american a consemnat un avans de 2,4% (anualizat) în primele trei luni ale anului, ritm revizuit în scădere de la 2,5%. Consumul privat (principala componentă a PIB şi totodată, motorul economiei mondiale) a crescut cu 3,4% (anualizat), contribuind cu 2,4 p.p. la formarea ritmului de evoluţie a economiei. Contribuţie pozitivă la formarea ratei de evoluţie a PIB a avut-o în T1 şi formarea brută de capital (1,16 p.p.), dată fiind acumularea de stocuri de către companii (contribuţie de 0,63 p.p.).
Pe de altă parte, consumul guvernamental a avut o contribuţie de -0,97 p.p. la formarea ritmului de evoluţie a PIB, în contextul continuării procesului de consolidare bugetară (cu impact îndeosebi pentru cheltuielile cu apărare, declin la un ritm anualizat de 12,1%). Contribuţie negativă a avut-o şi cererea externă netă (-0,21 p.p.), în contextul majorării importurilor cu 1,9% anualizat (ritm superior celui de evoluţie a exporturilor (0,8% anualizat)).
La nivelul pieţei forţei de muncă am asistat la o evoluţie nefavorabilă a indicatorilor economici, expresie a decelerării economiei în trimestrul II. Solicitările iniţiale de ajutor de şomaj au crescut cu 10 mii, până la 354 mii, săptămâna trecută, evoluţie cu mult peste estimările pieţei (340 mii). Media mobilă de 4 săptămâni pentru acest indicator s-a majorat de la 340 500 la 347 250. Totodată, solicitările existente de ajutor de şomaj au crescut cu 63 mii, la 2,99 milioane la jumătatea lunii mai. Pe de altă parte, numărul persoanelor care beneficiază de ajutor prelungit de şomaj a scăzut cu 50 mii, la 1,73 milioane în prima săptămâna a lunii.
Andrei RĂDULESCU
Senior Investment Analyst SSIF Broker
COMMENTS