Evoluţia acţiunii SIF2 a fost foarte bună

Evoluţia acţiunii SIF2 a fost foarte bună

Interviu cu Claudiu Doroş, CEO SIF Moldova

Cu o strategie multianuală care include o politică de investiţii solidă, rezultatele înregistrate de către SIF Moldova în 2017 au fost foarte bune, indicatorii bugetaţi fiind depăşiţi atât la nivelul profitului net, 165 de milioane de lei, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile, 272 milioane de lei, ne spune în interviul acordat revistei Piaţa Financiară, CEO-ul instituţiei, Claudiu Doroş. Dinamica şi natura creşterii economice, stabilitatea cadrului legislativ, sunt determinante în evoluţia pieţei de capital şi a portofoliului SIF-urilor. De aceea, CEO-ul unuia dintre cei mai mari investitori instituţionali cu capital românesc, îşi doreşte un cadru fiscal stabil şi predictibil, şi măsuri care să dinamizeze dezvoltarea pieţei locale de capital, inclusiv prin listarea unor noi companii cu capital majoritar de stat.

 

Cum a fost anul 2017 pentru piaţa de capital, pentru piaţa fondurilor de investiţii şi, nu în ultimul rând, pentru SIF Moldova?

Piețele financiare internaționale au înregistrat evoluții pozitive în anul 2017, în timp ce volatilitatea s-a situat pe o tendință descendentă. Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut un an bun, atât din perspectiva creşterii semnificative a cotaţiilor unor titluri şi a valorii tranzacţiilor, cât şi din punctul de vedere al unor noi listări, dar rămâne în continuare subevaluată.

În ce ne priveşte, rezultatele înregistrate în 2017 au fost foarte bune, indicatorii bugetaţi fiind depăşiţi atât la nivelul profitului net, 165 de milioane de lei, cât şi în ceea ce priveşte investiţiile, 272 milioane de lei. Aceste rezultate ne permit să oferim beneficii semnificative acţionarilor şi să susţinem aplicarea strategiilor investiţionale anunţate în programele anuale şi strategiile multianuale.

Investitorii au validat la BVB strategia şi rezultatele noastre. Creşterea interesului acestora s-a concretizat în creşterea preţului acţiunii SIF2 cu 81% în 2017. De asemenea, discount-ul preţ SIF2/VUAN a scăzut de la 50% la începutul anului 2017 la 22% la finalul anului, ceea ce reprezintă o apreciere mai exactă  a valorii activelor noastre, de peste 400 milioane euro.

Mai mult, în cadrul sectorului în care activează, cel al societăţilor de investiţii financiare şi în raport cu rezultatele anului 2017, SIF Moldova înregistrează valorile cele mai mari la capitolele profit net şi capitalizare.

 

Ce trebuie să înţeleagă investitorii în legătură cu autorizarea SIF Moldova ca administrator de fonduri de investiţii alternative? Este mai bine pregătită societatea să performeze pe piaţa de capital în urma acestei autorizări?

Parcurgerea şi finalizarea la 23 ianuarie 2018 a procesului complex derulat de ASF privind autorizarea SIF Moldova ca AFIA, conform legislaţiei româneşti şi europene constituie o garanţie suplimentară privind administrarea profesionistă a activelor, dar presupune şi un efort semnificativ privind alinierea procedurilor şi proceselor la legislaţia AFIA.

Cu certitudine structurile şi procesele corespunzătoare statutului de AFIA vor fi suportul esenţial pentru elaborarea şi implementarea unor strategii caracterizate de dinamism şi management activ, echilibru financiar şi prudenţialitate, astfel încât acţiunea SIF2 să rămână un titlu preferat al investitorilor, cu beneficii predictibile pentru aceştia.

 

SIF Moldova a raportat în 2016 şi 2017 venituri substanţiale de circa 100 milioane lei din vânzarea de active. Cât de sustenabile sunt aceste venituri şi câştigurile de capital astfel raportate pentru a putea fi considerate replicabile pe termen lung pentru societatea de investiţii?

Performanţele înregistrate în anii anteriori sunt rezultatul aplicării unei strategii multianuale ce include o politică de investiţii solidă, ca bază a creşterii pe termen lung a valorii activelor administrate, element fundamental pentru consolidarea încrederii investitorilor. Maniera în care am decis să ne structurăm portofoliul de acţiuni şi să acţionăm este următoarea:

  • Creştere pentru portofoliul Deţineri Majoritare – abordare de tip “private equity” în cadrul unor deţineri majoritare existente (real estate, agricol, alte sectoare);
  • Recalibrare pentru portofoliul CORE- portofoliul listat ce oferă lichiditate activelor SIF Moldova, reprezentând principalul generator de venituri;
  • Restructurare pentru portofoliul SELL – continuare restructurare/vânzare a portofoliului de acţiuni “istoric”.

Sustenabilitatea performanţelor pe termen lung se bazează în principal pe recalibrarea dinamică a portofoliului CORE, în acord cu perfomanţa companiilor listate incluse în acesta şi pe identificarea unor noi oportunităţi investiţionale în cadrul portofoliului Deţineri Majoritare. Astfel, analizăm permanent oportunităţi investiţionale în sectoare precum real estate şi agricol. Avem în vedere noi proiecte rezidenţiale, în locaţii cu potenţial demonstrat, pentru a valorifica expertiza deja acumulată în acest domeniu şi a genera randamente superioare.

 

SIF Moldova are o expunere de 38% din active pe Banca Transilvania. Există intenţii pentru o reducere a acestei ponderi din raţiuni care ţin de managementul riscului de portofoliu ?

Analizele noastre relevă faptul că BANCA TRANSILVANIA şi-a dovedit capacitatea de a-şi dezvolta durabil profitabilitatea, atât prin creştere organică cât şi prin strategia de achiziţii, consolidându-şi substanţial cota de piaţă până la 13% la sfârşitul anului 2016, de la 5,4% în decembrie 2008. După achiziţionarea cu succes a Volksbank România în 2015, perspectivele impactului achiziţiei Bancpost, cu o cotă de piaţă de aproximativ 3% sunt pozitive. Această achiziţie a fost efectuată pe fondul unui exces de lichidităţi şi va contribui în continuare la creşterea veniturilor, profitabilităţii şi activelor BĂNCII TRANSILVANIA.

Pe acest fond, TLV este singurul blue chips de la BVB care a depăşit cotaţiile anterioare crizei financiare. Faţă de perioada de boom anterioară crizei (iulie 2007), capitalizarea TLV a crescut de aproape 3 ori. Această evoluţie reflectă aprecierea investitorilor privind capacitatea TLV de a-şi majora capitalurile proprii prin creştere organică şi achiziţii, respectiv de a-şi menţine un PBV competitiv comparativ cu cel al băncilor similare din CEE.

În concordanţă cu strategia noastră investiţională, care prevede continuarea investiţiilor în sectorul financiar-bancar, menţinem o deţinere importantă în acţiuni TLV datorită randamentului ridicat oferit (cash + acţiuni gratuite) şi potenţialului de creştere al acţiunii, fundamentat de capacitatea de creştere a capitalurilor proprii.

Subliniez că avem un mecanism intern de monitorizare zilnică a expunerii pe BANCA TRANSILVANIA, care asigură, în mod operativ, atât încadrarea în limitele prudenţiale legale cât şi gestionarea riscurilor de piaţă sau fructificarea oportunităţilor de piaţă.

 

SIF Moldova şi-a orientat politica de investiţii în plasamente tip private-equity în companii care dezvoltă sau administrează proprietăţi imobiliare. Cum evoluează proiectul Veranda Mall şi proiectul imobiliar Baba Novac Residence şi care apreciaţi că va fi randamentul investiţiei în aceste proiecte?

Am înregistrat evoluţii pozitive semnificative în dezvoltarea proiectelor principale, nu doar în sectorul imobiliar ci şi în domeniul agribusiness. Astfel:

  • Proiectul Veranda Mall (deţinere indirectă prin intermediul Professional Imo Partners SA şi Nord SA) – performanţele înregistrate în exploatarea acestui centru comercial, cu o suprafaţă închiriabilă de cca. 27.000 mp şi un grad de ocupare de peste 97%, au confirmat pe deplin proiecţiile SIF Moldova care au stat la baza deciziei investiţionale.
  • Proiectul imobiliar “Baba Novac Residence” dezvoltat de Ţesătoriile Reunite SA Bucureşti parte a Grupului SIF Moldova – a început construirea ansamblului rezidenţial compus din 6 blocuri cu 363 apartamente şi 436 locuri parcare (subterane şi supraterane). Construcţia ansamblului este în grafic, iar ritmul vânzărilor este peste cel prognozat iniţial, peste 140 de apartamente fiind deja contractate (februarie 2018).
  • Proiectul Ferma Afine dezvoltat de Agrointens SA parte a Grupului SIF Moldova    se află în curs de implementare a proiectului privind extindere investiţiei Ferma Afine până la o suprafaţă de 76 ha, din care cca. 20 ha plantaţii existente, 38 ha plantaţii în curs de înfiinţare şi 18 ha terenuri tehnologice şi pregătire plantare.

Aceste investiții au un termen de recuperare (payback period) mediu sau lung şi constituie o modalitate de reducere a expunerii portofoliului de active al SIF Moldova la riscul de piaţă, reprezentat de volatilitatea ridicată şi lichiditatea moderată caracteristice pieţei de capital româneşti. Investiţiile prezentate se află încă în perioada de recuperare estimată iniţial, iar altele parcurg perioada de maturitate a ciclului de viaţă al unei afaceri.

 

SIF Moldova are o expunere de 20% din active pe companii din energie şi utilităţi generatoare de dividende. Se intenţionează în principiu menţinerea unei expuneri importante pe sectorul energetic pe termen mediu şi lung?

Monitorizăm foarte atent sectorul energetic şi companiile incluse, deciziile de creştere a expunerii noastre sau, dimpotrivă, de reducere prin vânzare, fiind luate periodic, în funcţie de rezultatele estimate şi realizate ale fiecărei companii.

Sigur că, în general, preţul de piaţă al companiilor din sector este influenţat de mulţi factori obiectivi şi subiectivi, intrinseci, sau care nu ţin de managementul companiilor dar, în mod particular, sunt câteva elemente care au dus la o slabă performanţă a unor companii sau a preţului lor în piaţă.

Astfel, ne amintim de creşterile abrupte ale preţului energiei pe piaţa de profil, care au dus la pierderi ale companiei ELECTRICA şi automat la scăderea şi plafonarea preţului acţiunilor EL la BVB, pentru că managementul acestei companii nu a reuşit să anticipeze aceste cauze, nici să le compenseze prin politici de acoperire a riscului. De asemenea, în strânsă legătură, dar şi datorită riscului de reglementare produs prin plafonarea tarifelor, TRANSELECTRICA a subperformat ca rezultate financiare, cu efect negativ asupra acţiunilor TEL. SIF Moldova şi-a redus din timp poziţia, chiar până la a vinde toate aceste acţiuni din portofoliu. Nimic nu ne împiedică să monitorizăm în continuare evoluţia lor şi să reinvestim atunci când vom anticipa rezultate pozitive.

O companie şi acţiune interesantă este SNP Petrom, care are o poziţie determinantă pe piaţă.  Deşi rezultatele anului 2017 sunt deosebit de bune, ajutate şi de evoluţia pozitivă a preţului petrolului şi de paşii făcuţi în direcţia explorărilor din Marea Neagră, acţiunea nu a performat suficient, dar ne aşteptăm să o facă. Este posibil ca „ameninţarea” unor vânzări suplimentare de către Fondul Proprietatea, odată trecută perioada de lock-up, să fi plafonat evoluţia acţiunii SNP.

Am păstrat deţinerile importante în portofoliul nostru în cazul ROMGAZ şi TRANSGAZ. Aceste două companii, mari producători, ajutate de contextul local şi regional, dar şi de o relativă stabilitate managerială, au reuşit să arate performanţă, au reuşit să livreze rezultate financiare pe măsură, au generat şi dividende apetisante pentru acţionari. Analizele noastre spun că vor continua să o facă.

În consecinţă, ne menţinem interesul investiţional pentru acest sector dar deciziile se vor adopta punctual, pe baza monitorizării atente a evoluţiei şi perspectivelor emitenţilor şi ale sectorului.

 

Cum vedeţi evoluţia veniturilor din dividende şi care ar fi obiectivele în ceea ce priveşte cuantumul acestora în următorii ani? Ce politică de dividende îşi propune SIF Moldova să abordeze pentru următorii ani? Consideraţi că SIF Moldova poate să distribuie dividende semnificative către acţionari în anii următori fără a recurge la vânzări substanţiale din activele strategice?

Pe termen mediu (3-5 ani) ne aşteptăm în cazul principalilor emitenţi listaţi la un randa­ment din dividende ­compa­rabil,
chiar superior randa­mentelor din câştig de capital, BVB păstrându-şi  c
aracteristica din ultimii ani, de piaţă de venit, cu o compo­nen­tă substanţială din dividende.

În ceea ce priveşte beneficiile oferite acţionarilor, abordarea noastră vizează un mix format din Dividend şi Program de răscumpărare, cu următoarele avantaje:

Politica de dividend predictibilă, remunerează capitalul investit la un nivel superior randamentelor oferite de plasamentele monetare şi este menită să satisfacă interesele pe termen scurt ale acţiona­rilor. În acelaşi timp, existen­ţa unor randamente scăzute pe piaţa monetară favorizează investiţiile, ceea ce serveşte interesele pe termen mediu şi lung ale acţionarilor.

Program de răscumpărare de acţiuni în scopul reducerii capitalului social, care este avantajos atât pentru societate cât şi pentru acţionari, indiferent dacă aleg să îşi vândă deţinerile sau să le păstreze, program care are efecte pozitive pe multiple planuri:

  • creşterea activului unitar şi a profitului pe acţiune, precum şi diminuarea discount-ului dintre activul net şi preţul de tranzacţionare;
  • majorarea randamentelor acţionarilor pe seama posibilei susţineri a creşterii cotaţiilor bursiere;
  • creşterea ponderii deţinerii în capitalul social pentru acţionarii existenţi.

În perspectiva următorilor ani, trebuie avut în vedere că, începând cu 1 ianuarie 2018, standardul IAS 39 a fost înlocuit cu standardul de raportare financiară IFRS 9, dată de la care activele SIF Moldova au fost reclasificate ţinând cont de modelul de afaceri şi de obiectivele pe termen lung ale societăţii. Noua clasificare a activelor SIF Moldova va influenţa modul de reflectare a câştigurilor sau pierderilor din tranzacţii, mai precis activitatea şi performanţa noastră se vor reflecta în două conturi, respectiv “Profit sau Pierdere” şi “Rezultatul reportat”.

Subliniez că acest mod de reflectare diferit a rezultatului obținut din tranzacţii, prin care modificările de valoare justă rezultate din tranzacţionarea unor pachete de acţiuni ale unor emitenţi nu se vor mai reflecta în contul de “Profit sau Pierdere”, ci în “Rezultatul reportat”, nu va afecta politica de dividende a SIF Moldova, care rămâne predictibilă în continuare, având în vedere faptul că dividendele vor putea fi distribuite, atât din rezultatul exerciţiului curent, cât şi a celor anterioare.

 

Care apreciaţi că sunt riscurile majore pentru SIF-uri în anii următori?

În activitatea sa SIF Moldova este expusă la diverse tipuri de riscuri care sunt asociate portofoliului de valori mobiliare (acţiuni, obligaţiuni), în special portofoliului de instrumente financiare tranzacţionate pe piaţa de capital, acestea fiind cele mai importante tipuri de riscuri cu care se confruntă. În mod evident evoluţia portofoliului nostru depinde de evoluţia fiecărui emitent şi titlu în parte şi de evoluţia pieţei de capital în ansamblul ei, situaţie în care dinamica şi natura creşterii economice, stabilitatea cadrului legislativ, pot fi determinante.

Din aceste perspective, observăm că pe termen scurt datele oficiale indică o creştere economică spectaculoasă. Analizăm cu atenţie factorii determinanţi ai creşterii economice, în cazul de faţă consumul şi ne orientăm politicile şi obiectivele investiţionale către emitenţii care, prin natura modelului de business, sunt favorizaţi de acest context.

Privim însă cu un optimism prudent evoluţiile pe termen mediu, pentru că nu putem ignora posibilitatea deteriorării mediului macroeconomic, cu influenţe asupra pieţei de capital. Astfel, aplicarea reglementărilor AFIA privind managementul riscurilor, inclusiv a celor asociate instrumentelor financiare, este esenţială  pentru noi.

Există şi riscuri care derivă din stagnarea dezvoltării BVB, pentru că în mod evident sunt necesare noi listări, noi sectoare şi noi instrumente financiare, care ar asigura posibilităţi sporite de diversificare a portofoliului de active, cu implicaţii pozitive semnificative în ce priveşte calitatea acestuia, randamentele aşteptate şi managementul riscurilor asociate fiecărei clase de active.

În acelaşi timp, sunt riscuri care derivă din instabilitatea cadrului legislativ. Ca unul dintre cei mai mari investitori instituţionali cu capital românesc, ne dorim un cadru fiscal stabil şi predictibil, precum şi măsuri care să dinamizeze dezvoltarea pieţei locale de capital, inclusiv prin listarea unor noi companii cu capital majoritar de stat.

Susţinem şi optimizarea si transparentizarea proceselor de autorizare a unor proiecte investiţionale. Aceste aspecte ar sprijini semnificativ îndeplinirea unuia dintre obiectivele noastre strategice declarate, respectiv expunerea în economia reală, prin investiţii de tip private equity în sectoarele cele mai performante din ţară.

 

Cum apreciaţi evoluţia acţiunii SIF2 pe bursă în ultimii ani? Consideraţi că sunt argumente că discount-ul de tranzacţionare pentru acţiunile SIF2 să se diminueze în următorii ani?

Apreciez că evoluţia acţiunii SIF2 a fost foarte bună şi relevantă în acest sens este comparaţia dintre creşterea preţului SIF2 şi creşterea indicelui sectorial BET-FI. Astfel, în ultimii patru ani preţul SIF2 a crescut cu 110% în timp ce BET-FI a crescut cu 38%.

În ceea ce priveşte reducerea discount-ului, am avut o poziţie proactivă în sensul în care programul de răscumpărare iniţiat şi derulat în 2017 a avut certe efecte pozitive, inclusiv, în ceea ce priveşte reducerea discount-ului. Astfel, acesta a variat între 48-50% în perioada noiembrie 2016 şi începutul ofertei publice (07 iunie 2017), iar după încheierea acesteia (27 iunie 2017), acţiunea SIF2 s-a înscris pe un trend constant de creştere, discount-ul atingând în prezent cel mai mic nivel  din perioada post criză financiară 19 – 20 %, fiind cel mai redus din sectorul SIF-uri.

Apreciem că rezultatul cert al operaţiunii a fost recunoaşterea de către investitori în preţul acţiunii, a performanţei financiare a SIF Moldova şi a valorii activelor administrate.

Plecând de la experienţa anului 2017, menţinerea derulării operaţiunilor de capital în obiectivele noastre strategice creează premise favorabile care pot susţine un trend ascendent al preţului SIF 2 în piaţă şi în perioada următoare. 

 

Consideraţi că ar fi un element benefic pentru viitorul SIF-urilor şi atractivitatea lor la BVB eliminarea pragului de deţinere de 5% din acţiuni pentru un grup de investitori care acţionează concertat?

Ca management, nu este rolul nostru să ne pronunţăm cu privire la măsuri care ar putea influenţa acţionariatul. Putem doar să spunem că în ceea ce priveşte structura de acţionariat a SIF Moldova, aceasta este deja consolidată, ­­având în vedere că doar câteva sute de acţionari, investitori activi la BVB, instituţionali şi individuali deţin peste 70% din capitalul social – decizia trebuie să fie a lor.

Dar, da, o ridicare sau eliminare a pragului de deţinere, de altfel anunţată public ca un deziderat de către Autoritate, companii şi asociaţii implicate în piaţa de capital, credem că ar fi benefică pentru toate SIF-urile şi ar contribui la lichiditatea BVB.

Mihai Săndoiu

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0