Ionuţ Bălan, bloguluibalan.ro
Guvernul se lupta cu evaziunea fiscala si in presa razbat idei tragicomice de combatere a flagelului, precum tombola fiscala de Paste.
Problema este insa ca Fiscul se poate bate cu evaziunea abia dupa ce fiscalitatea e asezata pe baze corecte. Nu atunci cand povara fiscala pusa pe umerii angajatului nu-i permite sa munceasca mai mult si mai bine. Dupa care, desi n-are de unde da, vine perceptorul si-i zice: “Te-am prins, faci evaziune!”.
Asadar, societatea e atat de slabita dupa cat a fost furata incat doar un mediu economic lipsit de ostilitate o poate face sa functioneze. Din acest motiv ar fi de preferat ca Executivul sa accepte excedent, si nu deficit bugetar. Adica, statul sa lase deoparte “necesitatea” de a face investitii, fiindca pe parcursul executiei bugetare s-a vazut, mai mereu, ca banii sunt “deturnati” catre alte directii. Cu alte cuvinte, excedentul ar fi garantia ca nu se fura!
Sigur ca trebuie ca pe termen lung sa se realizeze proiectele de infrastructura de care are tara nevoie, dar pentru asta ni se dau fonduri europene. Nu e momentul sa li se ia romanilor de la gura putina paine, si in loc ca banii sa intretina consumul, sa fie “ingropati” in proiecte ce devin functionale peste ani.
Analistii care recomanda investitiile cu resurse publice uita ca tara inca n-a iesit din criza si in aceasta faza e bine ca plasamentele sa aiba rezultate rapide, ce cresc viteza de rotatie a banilor si ancoreaza anticipatiile. Pentru infrastructura – reiterez – ne da UE finantare.
Dar haideti sa luam un exemplu. La sfarsitul anului trecut, bucurestenii din Cartierul Drumului Taberei trebuia sa mearga cu metroul. Din pacate insa, termenul de finalizare s-a amanat pentru 2016 sau 2017…
Cu alte cuvinte, daca intre 1975 si 1989 s-au construit 60 km de metrou, intr-un ritm de 4,3 km pe an, lucrarea de 6 km inceputa in 2011 ar fi trebuit sa fie gata pe la jumatatea lui 2013. Dar, din pacate, desi aceasta se realizeaza tot cu bani publici si utilaje mai performante dureaza dublu fata de perioada comunista. Cum s-a intamplat, de altfel, si la constructia Pasajului Basarab, in comparatie cu cea a Pasajului Marasesti. Si aici apare o intrebare: Cat costa timpul suplimentar pierdut de oameni in trafic, care, potrivit zicalei, este bani?
Analistilor nu de asta le pasa insa. Ei recomanda sa se faca investitii cu banii luati de la contribuabili, oricat ar dura, si asa au inceput lucrarile la metrou, dar care, atentie!, in 2013, s-au oprit subit. Intr-un oras prost proiectat si defectuos organizat dupa ce li se iau bucurestenilor banii cu taxe si impozite ca sa li se dea metrou, timpul care-i bani, le e mai mult irosit, ca sa devina o certitudine ca saracesc.
Adica, pe langa masinile de gunoi ce ar trebui sa lucreze noaptea si frecventele reparatii de tevi de gaze si apa, circulatia mai e ingradita si de lucrarile de la metrou. Obiectiv „strategic” care odata inceput s-a soldat cu restrictionarea traficului, spargerea asfaltului si schimbarea obiceiurilor locuitorilor, dar care, brusc, s-a oprit pentru o buna bucata de timp. De unde rezulta ca in prima parte a anului 2013 singurul lucru pe care l-a provocat a fost deranjul.
Oare cum poate un antreprenor sa se apuce de ceva de care nu e pregatit, intr-un oras plasat pe locul patru in topul inghesuielii din UE? Daca autoritatile au demarat un proiect fara sa stie cat costa, si cat dureaza, inseamna ca au facut doar calcule politice. Si atunci, afland de unde provine problema, avem explicatia pentru lipsa de bun-simt cu care au fost tratati cei care si-au pierdut timpul in trafic, fiindca asta e principala insusire a politicienilor.
Iar cu aceasta o ocazie apare intrebarea de ce nu se apeleaza la serviciile pietei de capital pentru finantarea infrastrustructurii? Pentru ca, reamintesc, intr-o oarecare masura, bugetul statului si bursa se ocupa cam de aceleasi lucruri. Cand oamenii sunt in imposibilitatea de a face ceva de unii singuri, pun mana de la mana si construiesc autostrazi, cai ferate si canale de navigatie.
Dar ce mare diferenta e intre banii luati fortat de la contribuabili si cei pentru care managerii raspund in fata actionarilor! In timp ce administratorii le inapoiaza actionarilor banii pe care nu-i pot investi, statul ii cheltuieste pe toti in ultimele luni ale anului, ba mai ia si imprumut, ca sa aiba motiv la scadenta creditelor sa mareasca impozitele sau sa apeleze la inflatie.
COMMENTS