Sistemul bancar românesc va încheia anul acesta cu un profit record de peste 5 miliarde de lei, apreciază Nicolae Cinteză, directorul Direcției Supraveghere din BNR, într-un interviu acordat la Forumul Bancar Român, organizat de Piața Financiară. Cum îi stă bine oricărui bancher central, însă, oficialul BNR, avertizează că în ciuda profitabilității și a nivelului de solvabilitate care plasează sistemul bancar local pe primele locuri în Europa, riscurile există și se pot manifesta chiar în viitorul apropiat.
În 2018, crede oficialul BNR, băncile cu o prea mare expunere pe creditul de consum vor avea de rezolvat problema creșterii dobânzilor și a cursului de schimb, care pot genera și o majorare a neperformanței. Echilibrul, însă, ar trebui să fie cuvântul de ordine, pentru că nici excesul de prudență nu face bine băncilor, crede Nicolae Cinteză, care amintește că sunt instituții de credit ce trebuie să se hotărască dacă vor sau nu să joace în piață, în condițiile în care în prezent “dorm” (au o activitate de creditare mult prea redusă).
Nu în ultimul rând, spune oficialul băncii centrale, riscurile legislative nu sunt deloc neglijabile, iar bancherii ar trebui să ia o poziție mult mai clară și mai vizibilă și să explice publicului larg care le sunt intențiile, pentru a combate valurile de populism. Cât despre consolidare, Nicolae Cinteză apreciază că este necesară, dar, având în vedere experiențele din trecut, ea nu se poate face oricum. Iată în integralitate răspunsurile oferite de către șeful Direcției Supraveghere din cadrul BNR.
Care este starea de sănătate a sistemului bancar la momentul actual?
Din fericire, ea este una foarte bună. Am centralizat recent indicatorii de solvabilitate la finele trimestrul al treilea. Media pe sistem este foarte apropiată de 19%, indicatorul principal, total. Riscul asociat activelor este și el unul destul scăzut. Indicatorul de rată generală de risc este foarte scăzut, semn că apetitul de creditare încă lipsește din piaţă.
Lichiditatea este bună, neperformanța a scăzut sub 8%, ajungând la 7,94% la finele lunii septembrie, cu grad de acoperire care se pare că la ora actuală este cel mai mare din Europa: 59,4%. Acest lucru va conduce ca, odată cu aplicarea noului standard de contabilitate, provizioanele suplimentare să fie destul de mici. O simulare făcută pentru prima parte a anului 2016 (semestrul întâi) ne arată că influența care rezultă din aplicarea noului standard de contabilitate (IFRS 9) ar duce la o scădere a indicatorului total de solvabilitate doar cu 0,25%. Acesta înseamnă că până acum s-a provizionat destul de aproape față de ceea ce se va proviziona de la 1 ianuarie 2018.
Este îmbucurător și faptul că sistemul are un profit destul de bun. La final de septembrie profitul s-a apropiat de 4,1 miliarde de lei. Cred că pe undeva pe la vreo 5 miliarde și ceva va fi profitul pe sistem bancar la final de an. Nu consider că există în continuare vreun motiv de provizionare intensivă. Dimpotrivă, încă sunt rezerve să scădem creditele neperformante. Aruncând o privire pe datele disponibile la acest indicator, există foarte mute expuneri în bilanțuri provizionate integral, pentru care bancherii nu au declanșat acțiuni în vederea recuperării. Ponderea foarte mare o dețin cele care au întârzieri de peste 360 de zile! BNR a recomandat în mod constant ca acestea să fie scoase în afara bilanțului. Totuși, vedem că încă nu se scot. Probabil că există motive.
Riscul sistemic este unul foarte redus. Se văd rezultatele curățării bilanțului de neperformante și cred că ținta de 6% de care vă vorbeam la început de an este perfect realizabilă. Încă sunt bănci care au un nivel al indicatorului destul de ridicat. Băncile respective au limitări la activitatea de creditare atât timp cât mențin un nivel mare al neperformantelor. Cred că tendința la nivel de sistem e una clară de scădere iar acesta se va menține. Să ne aducem aminte că o simulare pe care am făcut-o pentru finele anului 2013 (am început să raportăm pe metodologie EBA din septembrie 2014), arăta un nivel al creditelor neperformante de 28,6%. Deci avem o scădere destul de spectaculoasă. Din fericire insistența pe care banca centrală a manifestat-o după 2009, cerând băncilor mamă să aducă surplus de capital, a permis băncilor să suporte provizioane mari. Este și motivul pentru care sistemul a început să înregistreze profit. Există, însă, și factori care pot influența această tendință. Unul dintre ele este factorul legislativ. Riscul legislativ rămâne încă mare. Se știe că există un proiect de lege care va limita dreptul cumpărătorului de creanțe să recupereze mai mult de două ori decât prețul plătit la cumpărare. Asta va însemna că piața de valorificare a creditelor neperformante va avea de suferit.
Cu un ROBOR care crește și cu un curs care zburdă undeva spre 4,7 lei credeți că vor fi afectate stocurile de credite ale băncilor?
Al doilea lucru care s-ar putea să dea necazuri, mai ales anul viitor, este cel legat de creșterea creditului de consum, asupra căruia am mai insistat. Am avut destule convorbiri cu unii președinți de bancă și în special cu ARB și cred că am asistat la o creștere puțin peste limitele așteptate de noi. Și totul se datorează unui nivel de dobândă foarte redus. Acum, că ROBOR a început să crească, și ne mai crește și cursul, probabil că vor începe să apară și unele credite neperformante. Nu va fi, însă, nici într-un caz o situație de natura celei care apărute după 2009. Nu cred că vor fi necazuri în următorii doi ani! Poate cu mici excepții ale unor bănci care, deși au nivel al adecvării capitalului foarte bun, nu prea lucrează, și atunci trebuie să se gândească la ce viitor își rezervă. E clar că astfel de bănci nu pot să rămână în piață.
Direcția de Supraveghere trebuie să țină cont de aceste aspecte. Am și avertizat din timp că o creștere prea rapidă, mai ales a creditului de consum, poate genera necazuri. Acesta a fost și motivul pentru care am cerut direcției de stabilitate financiară să analizeze posibilitatea introducerii unui indicator care să limiteze gradul de îndatorare (așanumitul indicator debt to income). După calculele făcute de Direcția Stabilitate (e și motivul pentru care la unele bănci am luat spre analiză normele de creditare și i-am sfătuit să reducă puternic indicatorul), a rezultat un debt to income acceptabil în jur de 53%. Problema se va discuta în final în Consiliul de Administrație iar dacă va fi acceptată, băncile vor fi obligate să ia măsuri. E o problemă care s-a discutat și în ultima ședință a Consiliului de Stabilitate Financiară. S-au cerut niște calcule suplimentare și este posibil să se ia o decizie în scurt timp.
Cum credeți că pot fi ținuți investitorii, grupuri financiare străine? Interesul lor către România în condițiile în care randamentul acțiunilor este mărunt și pe de altă ăarte nu își pot face planuri pentru viitor?
Problema profitabilității nu cred că se poate pune dacă ne menținem în sfera bankingului și ne comparăm cu restul Europei. Cel puțin din acest punct de vedere sistemul bancar românesc este în zona verde, în timp ce restul Europei bântuie undeva prin zona galbenă sau roșie. Deci, din punct de vedere al profitabilității nu cred că e cazul acum să ne facem prea mari probleme. Spun aceasta ținând cont și de faptul că la final de septembrie stăm bine. Din perspectiva stabilității, mai sunt multe lucruri de analizat. Cred că se discută prea mult în media de dreptul acționarului de a-și repatria profitul. În definitiv, cei care au investit în România au investit în scopul obținerii de profit, iar dreptul lui de a decide felul în care repartizează profitul nu trebuie contestat! Importat este ca toată lumea să încerce să explice mai accentuat lucrurile acestea. Poate fi înțeleasă reținerea bancherilor de a ieși în presă și astfel de a-și atrage antipatia Fiscului. Însă, dacă aceștia vor continua în a îmbrățișa o poziție pasivă, fără a explica și a fi transparenți, nu le va fi bine. E necesar să fie înțelese foarte bine anumite declarații politice iar bancherii trebuie să încerce să explice. Nu fiscului, pentru că ei înțeleg foarte bine, dar au țintele lor, ci publicului.
Vedem că acest sentiment de “simpatie”, între ghilimele, prinde foarte bine la public. Se apucă cineva și vorbește vrute și nevrute despre repatrierea profitului dar uită că libera circulație a capitalului este primul lucru care s-a acceptat atunci când am decis să aderăm la Uniunea Europeană. Venim acum și vorbim de dreptul acționarilor de își repatria profitul. În definitiv, extinderea pe care sistemul bancar a cunoscut-o în perioada de până în 2009 și chiar și ulterior s-a bazat pe surse atrase de la acționari. Să ne aducem aminte faptul că în 2012 erau peste 22 de miliarde de euro în România, atrase de la băncile-mamă, bani care au contribuit la creditarea companiilor și populației din România. O parte din acești bani au fost convertiți în capital, și au rămas aici. Cea mai mare parte a profitului a rămas tot aici. Ce a creat atât de multă iritare? Probabil faptul că nu s-a plătit impozit pe profit o perioadă de timp. Dar s-a uitat faptul că pierderea înregistrată într-un an este deductibilă fiscal pe o perioadă de șapte ani! Deci poți înregistra profit contabil, dar, fiscal, să ai pierdere, ca urmare a deducerilor pierderilor contabile din anii anteriori. Putem discuta de ce s-au înregistrat pierderi o anumită perioadă de timp. Cauza principală a fost creşterea volumului provizioanelor. Au fost trei factori care au determinat înregistrarea de provizioane mari. Primul ar fi scăderea capacităţii de plată a debitorilor ca urmare a măsurilor luate de guvernul României în vederea limitării efectelor crizei. Al doilea este evoluţia francului elveţian. În fine, al treilea a fost căderea pieţei imobiliare care, a determinat o creştere a volumului privizioanelor, în cazul creditelor care au înregistrat întârzieri la plată.
De aici a pornit o întreagă discuție care nu își avea locul, pentru că sunt convins că cei care au ințiat discuția cunoșteau prevederea legală în cauză. A mai creat iritare, pe bună dreptate, diferența foarte mare între expunerea netă și prețul la care a fost vândută aceasta. Sunt convins că prețul a fost mult mai aproape de piață, ceea ce înseamnă că, pe undeva, poate s-a păcălit supraveghetorul, pentru că nu s-au făcut provizioane la nivelul la care trebuiau să se facă. Băncile au supraevaluat colateralul, dar dacă se făceau provizioane la valoarea de piață a acestuia nu mai apărea discuția cu fiscul. Aceasta pentru că diferența dintre expunerea netă și preț este și ea deductibilă fiscal. Acest aspect a creat o iritare mai ales în rândul debitorilor, pentru că toți așteptau or să fie iertați, or să le fie vândută creanța respectivă. S-a ajuns să se discute această problemă și la ultima ședință a Autorității Bancare Europene (EBA). Cineva care reprezenta o autoritate de protecție a consumatorilor a ridicat problema în ultima ședință a EBA. Nu a fost însă o discuție prea lungă, pentru că EBA nu era interesată. Menținând niște expuneri mult superioare valorii la care acestea au fost ulterior vândute, este foarte clar că or a fost păcălit BNR, or a fost păcălit fiscul. Iar fiscul a recaționat. De aceea a apărut ordonanța cu acceptarea deductibilității, cu maxim 30%. Și vor mai apărea și altele. Există în România o misiune a Băncii Mondiale și FMI. O parte din discuțiile pe care le avem cu ei sunt bazate pe probleme de ordin fiscal aplicabile sistemului bancar. Cei prezenți cunosc foarte bine ce s-a întâmplat în România. Sunt foarte bine informați, vin cu întrebări punctuale, solicită calcule. E de așteptat ca Ministerul Finanțelor să ia și alte măsuri în privința deductibilității. Sunt și țări în Europa care nu acceptă deductibilitatea provizioanelor integral, cum este la noi, ci într-o măsură mult mai mică. La noi s-a acceptat nu numai deductibilitatea provizioanelor normale, ci, în cazul vânzării creanței, și deductibilitatea diferenței dintre expunerea netă şi suma încasată prin vânzare. Chiar dacă s-a limitat acum! Cred că vor veni și cu altceva în perioada care urmează.
Cum vedeți consolidarea pieței bancare pe termen scurt și mediu?
Până la momentul 2009 cred că băncile au crescut din dorința de a acapara cotă de piață. Iar unele dintre ele au crescut prea mult. Rezultatul s-a văzut, privit prin prisma faptului că una a căzut în genunchi. Norocul a fost că, la vremea respectivă, am sesizat ritmul acelerat de creștere și am inițiat o discuție cu acționarul în care spuneam că o astfel de creștere nu este gestionabilă. Rezultatul dialogului ne-a determinat să luăm decizia că, dacă vrea să susțină această dezvoltare, acționarul trebuie să o facă pe surse proprii, limitându–i dreptul de a atrage depozite. Și s-a dovedit că am avut dreptate, pentru că problemele au dus până la urmă la pierderi masive, ceea ce a împins acționarul să vândă businessul.
Ne-am mai confruntat cu un mare pericol. Presupunem că o bancă face o dezvoltare exagerată pe surse de la mamă. Ulterior, în condițiile în care neperformantele nu erau reflectate ca atare, dobânzile pasive puteau crește, pentru a atrage lichiditate din piaţă şi a se putea face rambursările către mamă. Am avut câteva bănci care au procedat așa. Au ascuns neperformantele și ne-am trezit, la un moment dat, cu o bancă al cărui acționar a venit cu dosarul şi licența și le-a pus pe masa: luați licența că nu mai am ce să fac cu ea, nu mai pot susține banca! Însă, prevăzând acest risc, banca fiind și prea mică, am rezolvat situația în două zile. Una peste alta suntem atenți și, în cazul în care simțim că neperformantele sunt incorect reflectate, le limităm dreptul de a lua depozite. Când ne convingem că acestea au provizionat așa cum trebuie, schimbăm situația.
Deci veți continua atent monitorizarea creditelor neperformante…
Închipuiți-vă că o bancă mare, care are resurse importante de la mama, trebuie să le ramburseze. Neperfomanța este mare, banca nu prea mai are resurse să dea înapoi banii, crește dobânda la depozite, rambursează către mamă și după aceea dă drumul la neperformante. Ce mai putem face? Toate rămân finanțate din depozite locale și ne uităm cum banca se prăbușește! Lucrul acesta nu s-a întâmplat pentru că l-am sesizat de la început, iar cei care și-au ascuns neperfomantele nu au fost lăsați să mai atragă resurse. La nivel european începe să se manifeste o tendinţă foarte eficientă: reglementarea să se facă la nivel de principii, lăsând judecata profesională a supraveghetorilor să facă restul.
Revenind la întrebare, nu cred că anul acesta se va aproba vreo vânzare de bancă. Există cinci-șase bănci care sunt în negocieri destul de avansate pentru a vânde. Una dintre ele a depus deja dosarul, dar acesta nu este complet. Alte două sunt bănci de talie mică. Restul, le știm cu toții foarte bine, sunt bănci cu capital grecesc. Nu cred că mai e timp pentru a se aproba ceva anul acesta. Gândiți-vă doar că perioada care ne este necesară pentru analiză e undeva în jurul a două luni calendaristice.
Dar consolidarea trebuie să continue, pentru că sunt în continuare bănci în sistem care încă nu prea se mișcă. Trebuie să recunoaștem și faptul că, până acum, nu a existat cu adevărat o dorință de a vânde. Va fi din ce în ce mai greu, cel puțin în domeniul reglementării. Criza recentă a determinat un exces de reglementare. Problema este că, cu cât reglemntăm mai mult, cu atât ne facem viața mai grea! Trebuie găsită o formă de mijloc, pentru că nu poți reglementa totul într-un sistem care este viu!
COMMENTS