EximBank a coordonat o tranzacție de sindicalizare care asigură prelungirea facilităților pentru capital de lucru în valoare de 150 de milioane de dolari acordate companiei ALRO Slatina, unicul producător local de aluminiu și aliaje din aluminiu, și unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați pe verticală din Europa, după capacitatea de producție.
Noul acord de finanțare, încheiat săptămâna trecută, prevede extinderea valabilității facilităților de credit, acordate în 2015 până în 2023, ceea ce va permite menținerea unei stabilități operaționale a producătorului român de aluminiu.
Din sindicatul de bănci care a acordat această facilitate fac parte 10 instituții financiare – Unicredit Bank, OTP Bank România, ING Bank, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Intesa Sanpaolo România, Banca Transilvania, Garanti Bank, Banca Internațională de Cooperare Economică și EximBank – care a coordonat în premieră această tranzacție. Consultanța juridică a fost asigurată de Allen & Overy și Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu SCA, pentru sindicatul de bănci, și de Simmons & Simmons și Zamfirescu Racoți Vasile & Partners, pentru ALRO.
”Pentru a face faţă noilor provocări economice, ALRO a adoptat un comportament strategic diferit, menit să-i diminueze vulnerabilitatea şi să-i sporească oportunităţile. Am implementat rapid un plan anti-criză de reducere a costurilor demarat încă dinainte de schimbările radicale survenite în întreaga lume, pentru a ne optimiza operațiunile și pentru a asigura continuitatea activității, în condiții de siguranță maximă. Iar efectele nu au întârziat să apară: am înregistrat rezultate financiare solide și ne-am menținut poziția competitivă pe piața UE. Acest lucru ne-a creat o poziție favorabilă și în relația cu finanțatorii noștri care ne sunt alături în demersul de continuare a activităților întregului Grup. Cât privește planurile viitoare, vom continua să ne concentrăm atenția pe derularea investițiilor curente și viitoare, pentru a putea face față provocărilor viitoare potențiale, principalele direcții de acțiune fiind creșterea mixului de producție și extinderea portofoliului în favoarea produselor cu valoare adăugată mare și foarte mare, continuarea investițiilor pentru creșterea eficienței energetice și integrarea de tehnologii inovatoare pentru susținerea unui model de afacere sustenabil și atingerea țintelor de neutralitate climatică”, a spus Marian Năstase, preşedintele Consiliului de Administraţie al ALRO.
ALRO este o subsidiară a Vimetco N.V. (Olanda), companie globală de aluminiu primar și prelucrat, integrată pe verticală. ALRO este parte a unui Grup integrat pe verticală cu facilități de producție de la bauxită și până la obținerea de produse laminate plate cu valoare adăugată foarte mare pentru industrii sofisticate cum ar fi cea auto și aero și are o capacitate de producție instalată de 265.000 tpa, 35.000 tpa de aluminiu reciclat și 325.000 tpa de aluminiu primar.
Principalele piețe de desfacere pentru produsele ALRO sunt UE, dar compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aero, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.
Începând cu data de 18 martie 2019, Comitetul Index al Bursei de Valori București a aprobat includerea ALRO (codul ALR) în BET, indicele principal al pieței și în BET-TR (indice de tip total return). Acțiunile ALRO sunt listate la Bursa de Valori București din octombrie 1997, iar ALRO este prima companie din industria aluminiului prezentă în cei doi indici.
De asemenea, începând cu data de 16 noiembrie 2020, ALRO este membră a asociației internaționale ASI (Aluminium Stewardship Initiative), care are ca obiectiv îmbunătățirea sustenabilității pentru industria aluminiului.
COMMENTS