ExxonMobil Exploration and Production Romania, din grupul american ExxonMobil, şi OMV Petrom, din grupul austriac OMV, încep forajul în apa de mare adâncime a blocului Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au descoperit gaze în 2012.
“Dacă descoperirea se dovedește a fi viabilă comercial, ExxonMobil va folosi experiența sa globală în explorare în ape de mare adâncime și expertiza sa în execuția proiectelor pentru a asigura dezvoltarea resurselor într-o manieră sigură, responsabilă față de mediul înconjurător și în timp oportun”, a spus John Knapp, Director General al ExxonMobil Exploration and Production Romania, într-un comunicat de presă.
“Ne vom folosi de experienţa de peste 40 de ani în apele de mică adâncime din Marea Neagră pentru a contribui la succesul unui proiect de pionierat precum Neptun Deep. Suntem hotărâți să investim semnificativ în explorarea, dezvoltarea și producția de hidrocarburi pentru a asigura resurse interne de țiței și gaze pentru România ”, a spus Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Explorare şi Producţie.
Datele colectate în timpul programului de foraj vor fi utilizate pentru a evalua dimensiunea şi viabilitatea comercială a zăcământului de gaze descoperit de sonda de explorare Domino-1, în anul 2012, potrivit unui comunicat comun al celor două companii.
Noua sondă unde va începe forajul, denumită Domino-2, este situată la aproximativ 200 kilometri de ţărm, în ape cu adâncimea de aproximativ 800 de metri.
ExxonMobil Exploration and Production Romania şi OMV Petrom deţin fiecare 50% din sectorul de apă adâncă a blocului Neptun.
Cele două companii au anunţat în februarie 2012 că au făcut o descoperire semnificativă de gaze în urma forării sondei Domino-1, estimările preliminare plasând zăcământul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi.
Reprezentnaţii OMV Petrom au spus de mai multe ori că extracţia de gaze în Marea Neagră este preconizată pentru sfârşitul deceniului.
COMMENTS