EY lansează manifestul pentru stimularea competitivității UE

EY lansează manifestul pentru stimularea competitivității UE

  • 23 de politici recomandate de EY pentru schimbări în domenii prioritare în UE: comerț, sustenabilitate și transformare digitală,
  • Printre propuneri se numără o colaborare mai strânsă între sectorul public și cel privat, precum și simplificarea reglementărilor și investiții în economia verde și în competențele viitorului


EY lansează documentul care reprezintă viziunea sa cu privire la competitivitatea europeană, un plan de referință care să ajute decidenții politici să impulsioneze progresul Uniunii Europene în următorii cinci ani și să stimuleze creșterea economică – Shaping Europe’s Future with confidence: EY Vision for 2024-2029.

Investițiile străine directe (ISD) în Europa au scăzut cu 4% în 2023, față de 2022 și cu 11% comparativ cu nivelul înregistrat în 2019, chiar înainte de apariția pandemiei COVID-19, potrivit unui studiu EY publicat în acest an. În pofida speranțelor cu privire la o revenire după pandemie, creșterea economică lentă, inflația galopantă, creșterea accentuată a prețurilor la energie și un mediu geopolitic dificil au provocat prima scădere a investițiilor străine directe în Europa din 2020.

Manifestul EY prezintă cinci priorități care vor fi esențiale pentru stoparea declinului și pentru relansarea Europei, sub forma a 23 de recomandări de politici specifice, bazate pe studii aprofundate și cunoștințe de specialitate.

Bogdan Ion, Country Managing Partner, EY România și Chief Operating Officer pentru EY Europa Centrală și de Sud-Est și Regiunea Asiei Centrale: „Competitivitatea și inovatia sunt două direcții esențiale în dezvoltarea sustenabilă a României în următorii ani. Un plan european care pune competitivitatea și inovația în centrul priorităților reprezintă un catalizator pentru România în accelerarea politicilor publice în aceste domenii critice.”

Cele cinci domenii prioritare esențiale identificate în manifest sunt:

Stimularea comerțului și investițiilor internaționale

În următorii cinci ani, UE se va confrunta cu un mediu geopolitic complicat și dificil, cu provocări semnificative la adresa ordinii internaționale. Cu toate că UE încearcă să își reducă dependențele externe și să urmărească autonomia strategică, este mai important ca oricând să se construiască parteneriate comerciale strânse cu alte țări și regiuni. EY formulează o serie de recomandări cu accent pe comerțul și investițiile internaționale durabile, pe sistemul comercial bazat pe norme și pe importanța parteneriatelor bazate pe încredere în contextul creșterii concurenței internaționale.

Creșterea competitivității UE, pentru a asigura o dezvoltare durabilă

Competitivitatea trebuie să fie la baza politicii UE, potrivit manifestului EY. Tranziția digitală și tranziția ecologică ar trebui să reprezinte pentru UE avantaje competitive și nu o povară normativă. Alte aspecte, cum ar fi costurile operaționale, ar trebui gestionate eficient pentru a evita subminarea atractivității Europei. Recomandările EY incluse în manifest pun accent pe sprijinirea UE în a-și demonstra în mod activ deschiderea față de activitățile de business, a-și simplifica legislația fiscală, a contribui la realizarea uniunii piețelor de capital, pentru a-și consolida unitatea prin intermediul pieței unice și a combate criminalitatea financiară.

Încurajarea tranziției digitale a UE prin inovare bazată pe integritate

Ritmul în care este dezvoltată și implementată tehnologia digitală, inclusiv inteligența artificială, influențează mai multe aspecte ale vieții cetățenilor UE. Pe măsură ce progresele tehnologice remodelează economia globală, vor apărea noi oportunități și noi riscuri. Pentru a facilita punerea în practică a acestei priorități, organizația EY recomandă adoptarea unei abordări potrivit căreia să existe cât mai puține reglementări posibil, dar atât de multe pe cât sunt necesare, concomitent cu armonizarea reglementărilor și a standardelor la nivel internațional în cazurile în care este posibil acest lucru, preluând inițiativa în ceea ce privește elaborarea de standarde globale verificabile, armonizarea reglementărilor privind datele și protejarea persoanelor.

Armonizarea obiectivelor în materie de prosperitate cu cele legate de durabilitate

UE este un pionier pe calea spre către neutralitatea climatică și către o economie circulară și mai rezilientă. Potrivit studiului EY European Attractiveness Survey 2024, 67% dintre respondenți consideră că Europa acționează mai bine decât alte regiuni în ceea ce privește sprijinirea întreprinderilor sale în vederea concretizării planurilor de dezvoltare durabilă ale acestora. Pentru a continua pe această cale, UE trebuie să optimizeze raportarea de mediu, socială și de guvernanță (ESG), să stimuleze inovațiile verzi și să catalizeze eforturile către un nivel de emisii net zero prin acțiuni colective.

Susținerea angajamentului UE în privința competențelor și capitalului uman

În contextul pregătirilor pentru un viitor mai verde și din ce în ce mai digital, asigurarea unor competențe adecvate pentru cetățeni și forța de muncă actuală nu este doar o necesitate, ci un imperativ pentru toți actorii implicați, de la guverne la companii și societatea civilă, pentru a stimula competitivitatea și reziliența UE. Pentru ca acest lucru să devină realitate, manifestul recomandă ca UE să acorde prioritate atragerii, păstrării și perfecționării resurselor umane cu competențe în domeniul inteligenței artificiale și al ecologiei, să dezvolte un cadru european standardizat pentru certificatele de competențe și să ofere generațiilor viitoare o educație multilaterală care să cuprindă sustenabilitatea, tehnologiile inovatoare și competențe umane precum adaptabilitatea și reziliența.

Julie Linn Teigland, EY EMEIA Area Managing Partner: „Reziliența și creșterea Europei nu sunt doar simple imperative economice, ci sunt esențiale pentru bunăstarea tuturor cetățenilor săi. În contextul în care Europa își stabilește priorități ambițioase pentru viitorul său, acest manifest reprezintă un cadru solid în care decidenții politici ai UE să adopte schimbarea, să încurajeze inovația și să cultive un mediu în care competitivitatea, securitatea, sustenabilitatea și transformarea digitală sunt fundamentele unei economii europene înfloritoare. În condițiile în care Uniunea Europeană se străduiește să își amelioreze securitatea, să obțină neutralitatea climatică și să fie lider în guvernanța datelor și a inteligenței artificiale, companiile trebuie să fie parteneri ai sectorului public în ceea ce privește creșterea gradului de încredere, intensificarea progreselor tehnologice și stimularea creșterii durabile într-un mod care să fie benefic pentru toți actorii interesați. Împreună, putem sprijini rolul de lider al Europei pe scena globală, transformând-o într-un centru de stabilitate, oportunități și creștere în beneficiul generațiilor viitoare”.

Versiunea integrală a manifestului poate fi accesată aici.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0