Fabrică de uleiuri de 35 mil. euro, la Zimnicea

foto stire niculae

InterAgro, de la producţie la procesare

Dropia Best Cooperativa Agricolă, membră a Grupului InterAgro, a investit 35 de milioane de euro într-o fabrică de ulei la Zimnicea. Investiţia a creat 60 de noi locuri de muncă şi are ca scop creşterea gradului de procesare a materiilor prime din sectorul agricol, respectiv a seminţelor oleaginoase.

„Am considerat, pe baza unor studii de fezabilitate, că în ţară nu erau investiţii pe măsura capacităţii României de producţie şi de procesare a producţiei vegetale, în mod special de procesare a seminţelor de floarea soarelui, rapiţă şi soia. Noi mai avem o fabrică de ulei la Roşiorii de Vede, fabrică preluată la privatizare, acum 15-16 ani, care de-a lungul anilor nu ne-a adus profit foarte mare, dar nici n-am pierdut. Am avut un profit mic, dar constant. La Roşiori, capacitatea de prelucrare este de 150 de tone de seminţe de floarea soarelui în 24 de ore, iar la noua fabrică, de la Zimnicea, capacitatea este de 500 de tone în 24 de ore”, a declarat Ioan Niculae, preşedintele InterAgro, la inaugurarea fabricii.

La o capacitate de procesare de 500 de tone pe zi, materia primă pentru fabrica de ulei nu poate fi asigurată doar de grupul InterAgro. Producţia din ţara noastră acoperă aproximativ 60% din capacitatea de procesare a grupului, iar restul necesarului de materie primă va fi acoperit din importuri. Cei mai favorizaţi vor fi producătorii din zonă, în contextul în care InterAgro va construi un nou siloz la Zimnicea. „Noi vom asigura o parte din materia primă, la toate cele trei produse, poate mai puţin soia, pentru că până acum nu am cultivat soia. Este una dintre puţinele unităţi din România, construită de la zero, care poate procesa soia”, a spus Niculae.

Noua fabrică va procesa aproximativ 11 luni pe an seminţe, respectiv, 6 luni seminţe de floare soarelui, 3 luni seminţe de rapiţă şi 1,5 luni seminţe de soia. Preşedintele InterAgro apreciază că, astfel, investiţia va fi amortizată în 5 ani. Producţia va fi axată exclusiv pe uleiuri brute şi şroturi, cea de biodiesel fiind exclusă.

Investiţia încheie un ciclu complet pentru companie, de la producţie la procesare. Astfel, datorită capacităţii de producţie de la Dropia Best, grupul nu va mai vinde cereale pe piaţă şi toată producţia va merge spre procesare.

„România vinde rapiţa ca sămânţă de rapiţă, ceea ce este o prostie. Nu este în beneficiul României, care pierde o mulţime de bani, şi nici al producătorilor agricoli, investitori români care ar putea să scoată din procesare un profit suplimentar. Una e să vinzi ulei sau biodiesel şi şroturi şi alta e să vinzi sămânţa direct din câmp pentru export”, a explicat Niculae, precizând că necesarul de biodiesel la nivel mondial „a crescut dramatic” în ultimii ani.

Preşedintele InterAgro a arătat că procesul de transformare a uleiului brut produs la noua fabrică în biodiesel este relativ simplu, iar costurile pentru construcţia unei fabrici de biodiesel mai mici decât cele pentru una de ulei. „Acum avem o cantitate mare de ulei disponibilă, iar în noua fabrică nu vrem însă să mergem până la biodiesel, vrem să livrăm materie primă pentru fabricile de biodiesel. În plus, este o piaţă a uleiurilor brute, care merg automat la producţia de biodiesel”, a spus Niculae.

Sprijin pentru agricultorii din zonă

„Anul acesta închidem cercul, nu mai suntem furnizori de cereale brute, tot ce producem prelucrăm în industria agroalimentară pe lanţul grâu – mori – făină pâine, orz – furaje – animale, porumb – etanol, floarea soarelui, rapiţă – ulei, şroturi şi aşa mai departe. Nu mai vindem cereale brute, vindem numai valoare adăugată”, a spus Sorin Dogaru, directorul departamentului pentru agricultură al InterAgro. El a declarat că 50-60% din materia primă pentru fabrica de ulei de la Zimnicea va fi produsă în grup. „Noi avem experienţă în procesare, avem o fabrică de etanol unde procesăm porumb. Fabrica de etanol procesează anual circa 280.000 de tone de porumb şi 60% din această cantitate este produsă în grup (InterAgro n.r.).  La fabrica de ulei va fi la fel – 50-60% din materia primă va fi produsă în grup, restul cumpărăm. Vom cumpăra în bazele noastre de recepţie situate în Ialomiţa, Călăraşi, Prahova, Teleorman şi bazele din Zimnicea. Vor exista şi fermieri care vor livra direct în fabrică”, a explicat Dogaru. El a arătat că InterAgro va cultiva şi lucernă, pe circa 5.000 de hectare, pentru export în Arabia Saudită. Lucerna va fi balotată într-o fabrică de furaje, investiţia pentru acest proiect ridicându-se la circa 2 milioane de euro.

InterAgro va investi şi într-o centrală electrică de 4Mw în Giurgiu. „Centrala va merge pe paie, biomasă, deci materie primă tot din agricultură (…) Va fi o staţie de cogenerare, va produce şi energie şi apă caldă. Ne-am plasat în Giurgiu pentru că putem livra apă caldă oraşului. Vrem să fie gata în 2015”, a spus Dogaru.

Dropia Best Cooperativa Agricolă a accesat fonduri europene, s-a calificat şi a semnat contractul de finanţare cu APDRP în aprilie 2010. Din investiţia totală, demarată în primul trimestru al anului 2011, aproximativ 3 milioane de euro reprezintă grantul UE.

Subprodusele obţinute în urma procesării, respectiv cojile, pleava şi şrotul se vor valorifica superior, fie prin ardere directă în centrala termică, fie prin folosirea acestora ca furaj pentru animale.

Uleiurile produse în fabrica InterAgro de la Zimnicea vor fi comercializate începând din această lună, atât pe piaţa internă cât şi la export. Până la sfârşitul acestui an se estimează vânzări de aproximativ 20 de milioane de euro.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0