Grupul FARMEXIM a înregistrat în anul 2012 o cifră de afaceri brută de peste 1,672 miliarde de lei(circa 380 milioane euro). Compania cuprinde firmele Farmexim — importator și distribuitor de produse farmaceutice, Help Net — lanț naţional de farmacii şi Green Net — companie specializată în importul și distribuția de produse cosmetice și suplimente alimentare și dezvoltatorul lanţului de parfumerii Beautik Haute Parfumerie.
În cadrul grupului, Farmexim, unul dintre primii trei distribuitori de medicamente din România, a înregistrat în anul 2012 o cifră de afaceri brută de peste 1,273 miliarde de lei (286 milioane euro), cu 17% în plus față de 2011. Pentru 2013, Farmexim și-a propus o creștere cu 10% a cifrei de afaceri, axându-se pe creşterea cu peste 16% în retail și un profit net în jurul valorii de 1.4% din cifra de afaceri “Chiar dacă nu putem vorbi în această perioadă despre cele mai bune condiţii economice sau legislative, ne-am propus în 2013 să ne consolidăm poziţia în top 3 distribuitori de medicamente din România, atât prin derularea de programe de fidelizare a clienţilor cât şi prin mărirea portofoliului de produse pe care le punem la dispoziţia acestora” , a declarat dl. Ovidiu Buluc, Director General, Farmexim.
Pe lângă ţintele de ordin financiar, Farmexim are ca obiective pentru 2013 şi continuarea proiectului de dezvoltare prin finalizarea construcţiei noului centru logistic început în Baloteşti, urmând ca în 2014 să fie mutate în această zonă şi birourile.
COMMENTS