Felix Pătrășcanu a început acum aproape un sfert de secol, împreună cu doi frați, prieteni din copilărie, Adrian și Necolai Mihai (de fapt, FAN este prescurtarea numelor celor trei: Felix, Adrian și Necolai), o afacere pe o piață încă incipientă în România post decembristă, dominată de Poșta Română și a reușit, în mai puțin de zece ani, din anul 2006, ca Fan Courier să devină și să rămână liderul serviciilor de curierat din România. În discuția care, realmente, mi-a făcut o desebită plăcere, am aflat lucruri extrem de interesante nu numai despre antreprenorul de succes Felix Pătrășcanu, dar, mai ales, despre omul Felix Pătrășcanu, cu pasiunile, cu valorile, cu speranțele dar și cu fricile sale. „ Cel mai frică îmi e de un război. O criză economică o mai treci dar războiul nu îl poți controla”, ne mărturisește Felix Pătrășcanu, proprietar și cofandator FAN Courier.
Fan Courier este indiscutabil marea dvs. realizare. Dar trebuie să vă întreb, fără bucățica asta, ce ar însemna Felix Pătrășcanu? Ce îl definește pe omul Felix Pătrășcanu?
E greu de despărțit Felix Pătrășcanu de FAN Courier. La început, când aripile începeau să crească, spuneam că eu am doi copii, pe Andra, nu venise și cel de-al doilea copil, și FAN Courier. Lucrurile s-au mai schimbat și trebuie să ții un fel de distanță între familie și companie. Deși e greu să faci distincție între FAN Courier și Felix Pătrășcanu, totuși Felix Pătrășcanu înseamnă și altceva. Înseamnă hobby-urile lui, valorile prin care el trăiește și gândește, familia, prietenii și toți ceilalți. E adevărat, ești impactat, ești văzut prin aceată principala realizare. Dar mai există numeroase proiecte în care m-am implicat ca antreprenor, alături de alți antreprenori: proiecte în educație, în antreprenoriat, în bună guvernare, facem parte din Coaliția pentru Dezvoltarea României, Romanian Business Leaders și ne întâlnim cu factorii de decizie Mai înseamnă dragostea mea pentru mașini, care se datorează unui foarte bun profesor din liceu, dragostea mea pentru lectură. De câte ori ajung în casa părintescă, la mine în Vrancea, pur și simplu patul copilăriei nu înseamnă nimic fără o carte pe noptieră, acolo citind eu foarte mult. Îmi iau o carte, mă așez pe recamier și citesc. Pentru mine, e cadrul perfect de a citi o carte. După care există locul copilăriei și provenind dintr-o zonă viticolă, podgoria Panciu, am început să fac vin încercând să fac lucrurile altfel decât le făcea tatăl meu și să duc mai departe bucățica aceea de pământ pe care am moștenit-o de la el și să vinific, să mă joc mai mult cu lucrurile astea și să îmi invit prietenii să stăm la un pahar. Iată că există și viață fără FAN Courier, foarte greu de separat, dar există.
Vorbeați de valorile care vă definesc și v-aș întreba care sunt ele și mai ales ce vă caracterizează mai degrabă și mai degrabă: ambiția, voința, hotărârea, rigurozitatea, disciplina?
Mi-aș fi dorit ca tot timpul să fiu mai riguros, mai ordonat, dar, sigur, nu poți atinge perfecțiunea. Valorile mele pleacă de la următorul lucru: am un model în viață, și de câțiva ani de zile mi-am spus că modelul meu de viață este Isus Cristos. După multe dezbateri cu mine însumi am ajuns la concluzia asta. După părerea mea, Isus Cristos pare omul perfect care a trăit pe Pământ, ne-a arătat niște lucruri, după cares-a ridicat la Ceruri. Noi nu vom putea fi niciodată Isuși Cristoși dar vom avea întotdeauna obligația să tindem către perfecțiune. Și din această cauză este viața frumoasă, datorită acestui drum către perfecțiune, de a fi în viață, cinstit, corect, onest, curios, de a face lucruri ș.a.m.d. Căzutul în genunchi, ridicatul din genunchi și mersul mai departe, asta este frumusețea vieții. Și aici intervin valorile care sunt foarte importante mai ales în vremurile tulburi pe care la trăim în momentul de față când suntem bombardați cu o mulțime de informații, o explozie de informații pe care la un moment dat nu mai știm să le procesăm și ne trezim așa într-un deșert, nu mai știm unde suntem. Am fost în situația asta de foarte multe ori, și atunci, ca să te redresezi, ai nevoie de niște piloni, niște ancore și niște poteci pe care să mergi, poteci unde deoparte și de alta sunt valorile care te ghidează. Atunci când ai o temere sau ești dezorientat, te duci la valori, adică la niște lucruri logice care funcționează de mult timp și care au făcut ca omenirea să se dezvolte pe un drum destul de ok. Și atunci, reamintindu-ți valorile respective pe care trebuie să le înțelegi și care sunt predate odată la început de părinți, după care la școală, din cititul și din curiozitatea ta. Eu cred că poți să îți menții limpede capul și să ai o logică în ceea ce faci, să fi un om onest într-o societate care ai vrea să devină normală. Iar valorile sunt o mulțime: cinste, onestitate, libertate. Pentru mine libertatea e foarte importantă, dar nu libertatea de a face ce vreau eu, libertatea responsabilă, care trebuie cucerită, nu îți cade din cer. Adică poți trăi într-o țară liberă, democratică dar tu să fi captiv, atâta timp cât trăiești de pe urma altor persoane, de pe urma unor ajutoare sociale, te îndatorezi mai mult decât poți să produci. Asta înseamnă că s-ar putea să îți pierzi libertatea. Pământul nu este un loc foarte fair play de trait și atunci trebuie să faci ceva ca să trăiești o viață liberă. Și foarte important este să avem spiritul civic pentru că discuția pe care o avem acuma, business-ul pe care l-am făcut, business-urile care ne înconjoară, această brumă de democrație din România trebuie păstrate și apărate pentru că lucrul acesta nu e un dat. Și au fost momente în istoria recentă a României în care puteam să ne pierdem lucrurile astea, să ajungem un regim gen cel din China, cel din Rusia. Dacă ele ne convin putem să ne ducem și într-acolo, dar eu nu cred că facem parte din acea categorie, din felul acela de viață. Și revin la civismul pe care trebuie să îl avem fiecare. Mi-a plăcut foarte tare ceva ce am auzit și anume: „Democația nu este pentru proști”. E cam dură afirmația dar trebuie să o înțelegi, și pentru asta trebuie să citești, să înveți ce înseamnă democația, ce înseamnă disiparea puterii, ce înseamnă toate cele trei puteri în stat și celelalte puteri care vin. Astfel, înainte să te duci la vot, să privești un pic omul, să-l citești un pic, să-l analizezi și să dai un vot care să nu fie neavizat. Democrația a dat și monștrii de-a-lungul timpului, Hitler a fost dat de un stat democratic. De aceea trebuie să avem grijă de civismul de care vorbeam.
Cât vorbeați de valori, mi-am amintit de un om drag mie, Anton Dumitriu care spunea într-una din cărțile sale: „ Criza înseamnă absența valorilor”, nu mai guvernează valorile.
În facultate, la cursul de criminologie ni se spunea de starea de anomie a statelor. În 1990 a fost o schimbare bruscă în România a întregului sistem, schimbare pe care nu știu cât am înțeles-o noi la momentul respectiv, moment în care sistemul, statul se prăbușește, e ca o barcă care se sparge, se duce la fund. Important e momentul când atinge solul, după care o poți reface, și reveni la suprafață. Drumul de parcurs de la această trecere bruscă de la socialism la capitalismul care a fost odată și care acuma revine, este destul de anevoios, parcă mai anevoios pentru România decât pentru celelalte state, dar cred că suntem pe drumul cel bun.
Când și cum ați ajuns la modelul de care vorbeați înainte?
Nu foarte de mult. Căpătând experiență în business, discutând cu o mulțime de oameni pe care i-am întâlnit, oameni extraordinari, clerul bisericii ortodoxe, spre exemplu,o serie de filozofi, nu foarte cunoscuți, oameni de afaceri, inclusiv discuțiile avute cu fiica mea care a terminat studiile în Anglia și a început să muncească în România, care are un alt mod de a gândi, specific tinerilor de azi. Iată, este un capitol care mă interesează extrem de tare: cum gândesc tinerii de astăzi, care sunt obiceiurile lor de cumpărare și obiceiurile lor de viață. Spre deosebire de noi, care la tinerețe ne doream casă, mașină, excursii în străinătate, tinerii din zilele noastre nu mai sunt legați de proprietate și asta și din cauză că au o mobilitate foarte mare, se mută dintr-un loc în altul, pot avea azi un job în București, mâine în Botoșani sau în New York, deci nu se simt încorsetați de o casă, un apartament. Au o deschidere senzațională și gândesc global, gândesc de fapt cu totul și cu totul altfel.
Pe mine m-au pus pe gânduri toate business-urile care au schimbat paradigma afacerilor clasice, gen Uber, AirBNB etc. Acestea fac parte din așa numita „economy sharing”, pentru că nu mai dețin mașini sau camera de hotel în proprietate. Toate lucrurile acestea mă fac să fiu foarte atent și să discut cu o mulțime de oameni, ca să ajung la aceste valori, la modul ăsta de a gândi, din discuțiile cu ceilalți, pentru că, până la urmă, tu ești produsul discuțiilor cu oamenii din jurul tău sau al sistemului în care trăiești. Oricât ai vrea tu să fi independent, faci parte din tribul sau sistemul respectiv.
Ce vă îngrijorează astăzi?
Am foarte multe temeri, unele justificate, pe care le discut de fiecare dată, cum ar fi nebunia asta în care trăim, faptul că nu mai ai timp de respiro. Nu vreau să mă duc în partea de „dolce far niente” sau cum spun cei din Africa „hakuna matata”, adică lasă lucrurile că ele or să se întâmple. Nu la modul ăsta mă refer, ci la faptul că tehnologia asta, nebunia de informații ne acaparează viața de zi cu zi, poate ne obturează cumva vederea. Totuși, cred că omenirea va găsi soluții.
Nu-mi place cum arată situația mondială, mă uit la războaiele astea economice, China versus Statele Unite, Rusia, mai sar în sus și celelalte state, Orientul mijlociu care e în continuă fierbere ș.a.m.d. , migrarea islamului către creștinătate, amestecul acesta, și nu în sensul bun al lărgirii orizonturilor și cunoașterii culturale, care vine cu conflicte, violențe, teroare. Mă îngrijorează viitorul vieții copiilor noștri și mă mâhnește foarte tare să văd Viena sub asediul unor scelerați care împușcau lumea pe stradă sau ceea ce s-a întâmplat în Paris, ca să nu mai vorbim de nine eleven. Cel mai frică îmi e de un război. O criză economică o mai treci dar războiul nu îl poți controla.
Cum ați reușit să faceți să funcționeze triumviratul atâția ani de zile?
E greu pentru că la noi, în Romînia, regula e să nu funcționeze. Deși unii ne cântau prohodul, iată suntem împreună din 1998,sunt 23 de ani. De ce? Ne-am dat seama că avem același set de valori și ne raportăm cam în același fel la bani, familie, societate, respectul față de muncă. Suntem născuți toți în aceeași comună, comuna Fitionești, județul Vrancea. Am copilărit împreună. Am avut toți același învățător în școala primară, un învățător extrem de bun și care ne-a inoculat cam aceleași valori. Fiind vecini și rude prin alianță, bunica mea l-a botezat pe tatăl lor, ei fiind frați iar Adrian s-a căsătorit cu o nepoată de-a mea. Peste aceste valori am pus niște proceduri de guvernanță foarte bine puse la punct și pe care le respectăm în continuare de 20 de ani. Orice ban pleacă din companie este semnat și de ceilalți doi. Orice investiție făcută așteptăm, desi poate nu întotdeauna e foarte sănătos pentru companie, ca toți să spunem da sau nu. Cunoscându-ne de atâția ani, știm să mai lăsăm de la noi chiar dacă nu credem în idea respectivă. Să nu credeți că nu avem fight-uri între noi, avem aproape zilnic, pe anumite bucățele. Cea mai importantă însă este buna comunicare dintre noi. Dacă ceva mă supără la Adrian sau Necolai sau pe ei îi supără la mine, punem imediat pe masa și discutăm, reușind să detensionăm, să dezumflăm balonul. Dacă am aștepta, s-ar putea ca problema să explodeze și să nu mai poată fi trecută cu vederea. Nu este însă o rețetă.
Cum ați ajuns să faceți o firmă de curierat? Acesta v-a fost visul, dorința?
Niciodată! Adrian a terminat o școală de sport, trebuia să fie profesor de sport, Necolai e inginer, a terminat Politehnica bucuresteană, eu am terminat științe juridice și din clasa cincea, a șasea știam că trebuie să mă fac judecător. Numai că prin anii 90 și ceva căutam un job de judecător în București, ceea ce era foarte greu de obținut. Mă căsătorisem în 92 și întrucât post de judecător nu găseam decât în provincie, prin Aiud, cu salariu foarte mic, avocatura nu mă tenta iar pentru ca să fiu notar trebuia să dau cam 25.000 de dolari șpagă, bani pe care nu-i aveam, a trebuit să găsesc ceva de lucru, cel puțin pe termen scurt, și m-am dus să lucrez ca si curier. Mai lucrasem în timpul facultății, am fost electrician la tipografia Universul, barman în Cotroceni unde stătea soția mea, și acolo m-am și căsătorit, am stat șapte ani acolo. M-am dus cu gândul să stau câteva luni și iată am rămas în curierat până în ziua de azi. Cu singura excepție, în 97, când am ajuns la firma Cargus director de operațiuni, m-am certat cu patronul și am plecat urmând să fiu administrator la Oxford University Press, o firmă importatoare de carte, pe un salariu foarte mare la vremea respectivă, de 350 de dolari. Numai că au venit prietenii și m-au întrebat: „nu vrei să facem o firmă de curierat?” Și am zis da. Mi-a părut rău la început, a fost extrem de greu, mai ales că am fost singur în companie din 1998 până în 2001 când au venit și ei. Dar lucrurile au evoluat mai ales când au venit și ei. Eu cunoșteam foarte bine detaliile tehnice ale business-ului, nu știam nimic despre financiar. Logistica este extraordinar de frumoasă, nu te-ai plictisi niciodată de meseria asta, pentru că nici o zi nu seamănă cu alta, ești tot timpul in charge. Îmi place ce fac în continuare, avem și libertatea, fiind trei, să participăm și la alte proiecte, ceea ce este foarte important, să pot să mă duc în zona ong-istă, să fac parte din asociații de business, să intru în proiecte, să mă văd cu o mulțime de tineri, străini, expați, miniștri, politicieni, ceea ce mi se pare interesant. Combinând și cu zona de business, mi se pare că sunt ok, sunt mulțumit prin ceea ce fac și ceea ce reprezint.
Și vă întreb și eu, ca poetul, „ce v-a mânat în luptă”, apropo de FAN Courier?
Inițial, a fost lucrul acela normal și foarte clasic, de a avea, de a avea o casă, o mașină, o piscină. Dar de la un moment dat încolo nu mai este vorba de bani. Trebuie să vezi responsabilitatea pe care o ai în spate. În FAN Courier, în acest sistem lucrează peste 7.500 de oameni.
Cum i-ați ales? Ce contează mai mult când alegi un om?
Curiozitatea în primul rând, caracterul, nu diplomele. Îmi plac oamenii curioși, care întreabă pentru a găsi căi, a rezolva probleme. Am exemple de oameni excepționali, cu diplome, deștepți, dar cu caractere zero, foarte periculoși pentru societate. Există această responsabilitate foarte mare pe care o ai pentru acești oameni, pentru viața lor și a familiilor lor, pentru că avem multe familii care lucrează la FAN Courier, pentru a nu distruge destine. Am creat un ecosistem prin care oamenii pot să se dezvolte, să trăiască frumos. Cam asta e mulțumirea pe care o ai. Și te bucuri când vezi echipa de manageri care vin cu idei, cu propuneri, e ca un creuzet. Banii contează mai mult pentru investiții, acolo se duc mulți bani pentru că e o zonă în care trebuie să investești, fără investiții am fi fost morți de mult. Mi-am dat seama în 2007, când am văzut ce înseamnă să nu ai școala de business, să nu ai teoria. Atunci era să clacăm pentru că am avut prea multe comenzi. Să te înneci în propriul succes mi se pare absurd. De ce? Pentru că noi nu investisem la timp într-o nouă cală, într-o nouă capabilitate de care aveam mare nevoie.
Anul acesta cât investiți?
Investim vreo 10 milioane de euro într-un mare hub în Cluj, unde am avut din nefericire niște coborâșuri pe care piața le-a resimțit și nu avem un bun renume în momentul de față. Mai investim 5 milioane de euro în alt hub din Brașov, pentru că ai nevoie să aduci tehnologii în primul rând, ai o problemă cu forța de muncă, trebuie să aduci soft, roboții soft.
Cu ce firme lucrați?
Prima parte de sortare am făcut-o cu cei de la Siemens, iar a doua cu o companie olandeză. Am fost în Danemarca, în Elveția, în toată Europa și am văzut marile firme de curierat, am fost la Poșta austriacă și am văzut acolo un hub extraordinar, bine pus la punct și ne-am dat seama că nu mai putem să continuăm fără tehnologie și atunci am investit și vom investi în continuare. Mi-aduc aminte cum făceam eu curierat în 1994, cu o Dacie, scriam facturici pe botul mașinii, îmi lua o groază de timp. Acum, dacă ne uităm la un curier pare un mic Rambo, are pe mână scanner-ul, are imprimanta micuță, are GPS, MPOS, care îl ajută și ne ajută și pe noi pentru că toată informația e în sistem, VPL-ul e foarte important pentru că știi în orice moment când cineva introduce în sistem o informație că un colet din Sighetu Marmației trebuie să ajungă la Botoșani. Este foarte importantă tehnologia și noi investim și vom investi în continuare.
Bănuiesc că valorile dvs. și ale celorlalți doi parteneri au ajuns sau tind să fie valorile firmei, să facă parte din cultura organizațională.
Da, întradevăr și le dăm tot timpul exemplul înțelegerii dintre noi. Pentru că am avut și noi conflicte, coliziuni în companie. Am făcut și niște cursuri de managementul conflictului. Bineînțeles că imprimi din valorile tale și în companie. Dar trebuie să vă mai spun că am avut exerciții de misiune-valori-viziune și le-am făcut împreună cu oamenii respectivi. Au venit și ei cu valorile lor și le-am ales nu numai pe ale noastre ci și pe ale lor. Și le-am spus: aveți mare grijă că am achesat toți la ele și cine încalcă una dintre acestea are o problemă nu cu patronii, nu cu Felix, Adrian sau Necolai ci cu organizația. În ultimul timp studiez și îmi place la nebunie sistemul de management anglo-saxon. La noi la latini stăm să tăifăsuim, la o cafeluță, la discuții lungi, pe când ei sunt mult mai aplecați pe rezultat, sunt foarte eficienți. Cred că tindem și noi spre acest model pentru că ne-am cam săturat de multă vorbărie pe care o vedem peste tot, și în parlament și la televizor.
Se spune că România traversează de ceva vreme o criză de management, eu aș îndrăzni să spun politic inclusiv. Ce se poate replica din managementul unei companii mari? Ce ați transpune cu succes în administrația unei țări?
Trebuie să vă spun că la un prim summit al Romanian Business Leaders noi am vrut să luăm un minister sau o parte a unui minister cu funcția de secretar de stat să ne fie încredințată nouă, oamenilor de afaceri și să îl coordonăm noi. E foarte greu să faci asta pentru că e vorba de răspundere politică. Administrarea unei țări nu prea este egală cu administrare unei companii desi are foarte multe asemănări. Să nu utăm, statul român este administrat de un million două sute de mii de persoane, atâția sunt bugetarii României. De aceea trebuie să existe criterii de competență foarte clare iar pentru evaluări aș pune KPI-uri, indicatori de performanță, la toate administrațiile. Nu mă deranjează atât de tare că s-au mărit salariile la stat, mă deranjează faptul că deși s-au mărit salariile la stat, facem aceleași servicii proaste, uneori chiar mai proaste ca și acea aroganță a omului de la ghișeu. Pentru că nu înțeleg de ce ai făcut acestă mărire care pune o presiune imensă pe buget, dacă nu reușești să îmbunătățești performanțele. Să ne uităm un pic la ce s-a întâmplat în pandemie. Toți bugetarii au stat acasă dar au fost plătiți 100%. Nu e normal, pentru că dacă toată țara suferă, atunci hai să suferim cu toții, nu unii mai puțin și alții mai mult. Aș face deci în primul rând o evaluare, aș scăpa de o mulțime de oameni din administrației. Sunt convins că sunt oameni buni și în ministere, și în administrație, și la ANAF pe care trebuie să îi păstrăm. Și aș mai face școli de administrație publică. Există facultăți unde sunt discipline de studii politice, administrative, spre exemplu SNSPA, dar paradoxal, absolvenții lor nu ajung în administrația de stat. Sigur, dacă ai fler poți să faci o funcție administrativă, dar dacă ai și școală o vei face mult mai bine. De asemenea, aș insista și pe sustenabilitate care e foarte importantă inclusiv ca mesaj. Când promiți că faci un lucru, că mărești pensile, că mărești salariile profesorilor, medicilor, trebuie să fi sigur că poți face acest lucru și îl poți susține pe o lungă perioadă de timp.
Se spune să singurul plan de țară al României a fost foaia de parcurs pentru accederea în UE și NATO. Care ar putea fi următorul, EURO, OCDE?
Ar putea fi un prim pas Schengen și apoi OECD-ul. Sunt lucruri foarte importante în condițiile în care tu nu ai un plan de țară niciodată. Normal ar trebui să ai un plan de țară și să vezi ce trebuie să urmărească România: să fim buni în turism, în IT etc. După aceea m-aș integra cu OECD-ul, ținând cont de lucrurile în care aș vrea să excelez. E foarte important să intrăm în Schengen. Comunitatea europeană are o mare problemă în momentul de față, după Brexit, o problemă de încredere. Încrederea în Comunitatea Europeană scade. Există un euroscepticism destul de dezvoltat și el crește. Eu chiar cred într-o Europă fără frontiere care poate ar rezolva nebunia asta naționalistă care se întâmplă în Balcani, cu sârbii, cu croații, cu musulmanii, în Irlanda, cu catolicii și în alte zone. Am sta mai liniștiți fără frica unui nou conflict sau chiar război.
Am vorbit de un plan de țară, dar un plan FAN Couriei pentru următorii cinci ani, cum ar arăta?
Vrem să fim foarte atenți la noile obiceiuri de cumpărare ale oamenilor, ale tinerilor în special, cum se schimbă lucrurile, ce ar însemna venirea unui Amazon, a unui Ali-Baba în România, ca logistică, toate business-urile astea disruptive care apar și de care trebuie să ținem seama. Venim cu tehnologie, vrem să expandăm în mai multe țări, iată, în toamnă, deschidem Republica Moldova, o să deschidem curând și Ungaria, Bulgaria e deja deschisă. Ne gândim și alte business-uri adiacente care fac parte din logistică, de ce să nu facem noi warehousing, adică marfa să vină vrac aici iar noi să o împachetăm și să o livrăm pentru client. În felul acesta magazinul online nu ar trebui să mai aibă depozite. Livrare la lockeri, la acele easybox-uri pe care iată le fac alte companii, pentru că la un moment dat s-ar putea să devină profitabilă, acum ea nefiind profitabilă și sustenabilă. Ne gândim să dezvoltăm zona de carduri de shipping. Un container în momentul de față, adus din China, de la 2.500 de euro a ajuns la 15, 16, 17 mii de euro cu tendință spre 20. Se pot face investiții și să mergi pe zona aceasta de shipping, de transport aerian, de veil transport etc. Cam așa văd eu dezvoltându-se FAN Courier, am cumpărat o mulțime de teren pe care putem să mai construim hale de procesare și multe alte lucruri.
Bănuiesc că și piața de curierat ca atare o vedeți crescând în continuare…
Întotdeauna. Principalul motor al creșterii pieței de curierat este de departe e-commerce-ul, iar e-commerce-ul a mușcat până acuma din comerțul online, din comerțul offline, clasic, până în 10%. Deci vă dați seama că „sky is the limit” pentru că mai poate crește acest procent, nu 100% dar va crește substanțial. Am văzut ce a însemnat pandemia pentru online, s-a dezvoltat foarte mult tehnologia și s-a văzut posibilitatea de a cumpăra online, de a face un click și a primi marfa acasă. Multă lume a îmbrățișat această oportunitate de a cumpăra, chiar persoane la vârsta senioratului.
Ce planuri aveți pentru Felix Pătrășcanu?
Mă văd în continuare în business-ul acesta și în proiectele pe care le am în afara business-ului, cu hobby-urile mele. Eu sunt ok în momentul de față și am multe provocări care mă mențin în formă. Îmi place ce fac, îmi place să văd locuri noi, să cunosc oameni noi. Sunt foarte atent la fricile pe care le am cu aceste migrații și încrengături de popoare care vin din Europa sau din America și ajung în Asia. Viața continuă să rămână frumoasă pe pământul ăsta, sănătoși să fim.
Cum se implică din punct de vedere social FAN Courier?
Noi am deschis o fundație, pe o legislație foarte prostă, în sensul că FAN Courier nu poate da bani fundației sale. Avem un proiect „Elev la Liceu”, doar pentru zonele rurale și găsim copii pe care să îi întreținem pe toată durata liceului și chiar și la facultate pe unii dintre ei. Suntem la a treia generație iar începând din toamnă va fi a patra generație. Îmi place să cred că România va ajunge să aibă puterea să ofere, ca stat, șanse egale tuturor tinerilor la școli bune, nu numai celor din marile orașe.
În rest, ajutăm la alte proiecte cum ar fi: Romanian Business Leaders, proiecte pe educație, SuperTeach, MERITO, Vreau să fiu Antreprenor. Ne gândim la diaspora prin Repatriot și încercăm să creăm o punte spre românii din afara țării și să-i sfătuim că decât să își facă o casă la țară unde nu stă nimeni și care se devalorizează în timp, mai bine și-ar deschide un business aici în România, business care ar putea să-i intereseze mai mult pe copiii lor decât o casă. Sunt rezultate, desigur nu spectaculoase, dar sunt iată români care ajung să producă aici în România pentru business-ul lor din altă țară.
Și desigur îi ajutăm social și pe angajații noștri atunci când au anumite nevoi speciale, spre exemplu de ordin medical.
COMMENTS