FEPRA va investi 15 milioane de euro până în 2030 pentru a dezvolta economia circulară în România, pe baza unei strategii complexe de dezvoltare durabilă elaborată în parteneriat cu BERD

FEPRA va investi 15 milioane de euro până în 2030 pentru a dezvolta economia circulară în România, pe baza unei strategii complexe de dezvoltare durabilă elaborată în parteneriat cu BERD

FEPRA își consolidează rolul de catalizator al economiei circulare în România și intenționează să investească 15 milioane de euro până în 2030 cu scopul de a asigura reducerea impactului asupra mediului pentru un viitor mai sustenabil. Prin urmare, FEPRA își propune să crească volumul de reciclare a deșeurilor de ambalaje din plastic cu peste 20.000 de tone pe an și să pună bazele unei rețele naționale de parteneri, dar și de 50 de centre de colectare a deșeurilor mixte, cu o capacitate de colectare de peste 450 de tone de plastic lunar, compensând astfel emisia a aproximativ 360 de tone de CO2 pe lună.

Inițiativele de dezvoltare a economiei circulare planificate de FEPRA, una dintre cele mai importante companii din România în domeniul reciclării și valorificării deșeurilor de ambalaje, fac parte din strategia amplă de dezvoltare durabilă pentru următorii șapte ani, creată în parteneriat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

În ultimii doi ani, compania a trecut printr-un proces amplu de planificare strategică, pornind de la o analiză a peisajului actual al pieței și a cadrului legislativ, dar și a tendințelor globale care vor modela viitorul. Obiectivele FEPRA sunt de a extinde constant gama de servicii și produse oferite clienților actuali și viitori, de a-și dezvoltadomeniile de expertiză și de a crea noi capacități de colectare a deșeurilor, de reciclare, precum și de reutilizare. Investiția de 15 milioane de euro, finanțată din surse publice și private, va contribui semnificativ la o abordare mai sustenabilă a gestionării deșeurilor, contribuind semnificativ la economia circulară europeană.

„Prin tot ceea ce facem, la FEPRA ne propunem să creăm un viitor durabil, ținând cont de faptul că progresul și consumul sunt interconectate. Obiectivul nostru de a fi un catalizator pentru economia circulară este un pas natural și suntem încrezători că va contribui la amplificarea inițiativelor de sustenabilitate ale clienților noștri prin soluții eficiente de colectare, reciclare și reutilizare a deșeurilor. Cu sprijinul BERD, am reușit să concepem un plan strategic solid și un nou sistem de guvernanță pentru a ne spori capacitățile și procesele interne în următorii ani, sub conducerea noii noastre echipe de management”, spune Ionuț Georgescu, fondatorul FEPRA.

În ultimii doi ani, ca parte a procesului de transformare a organizației, care a fost sprijinit de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și prin programul european Orizont 2020, FEPRA a evoluat de la un management antreprenorial la un management performant la nivel internațional, reunind o echipă de profesioniști cu expertiză multidisciplinară, având experiență locală și internațională. Alături de procesele eficiente de gestionare a deșeurilor, digitalizarea operațiunilor reprezintă, de asemenea, un pilon important al economiei circulare, care va sta la baza reducerii deșeurilor și la transparentizarea proceselor de gestionare. Prin urmare, toate activitățile și serviciile FEPRA sunt puternic digitalizate și sunt disponibile clienților prin intermediul Fepra Waste Division (FWD), a cărei conducere a fost preluată de Ana Maria Gergely în calitate de CEO începând din ianuarie 2023.

Ana Maria Gergely s-a alăturat FEPRA în 2021 în calitate de COO, după o lungă carieră în poziții de conducere la nivel local și internațional, în companii multinaționale din domeniul tehnologiei, telecomunicațiilor și producției. În ultimii 20 de ani, ea a condus și îndrumat echipe mari cu impact în dezvoltare și profitabilitate, în timp ce a gestionat schimbări, recesiuni și restructurări. Ana Maria este, de asemenea, activă în lumea startup-urilor, unde tehnologia se intersectează cu creativitatea, inovația și spiritul antreprenorial.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0