Fermierii români vor putea realiza planuri personalizate de fertilizare datorită unui parteneriat între platforma de management al fermei, AgroCity, și platforma NutriGuide deținută de Borealis L.A.T, unul dintre principalii producători de îngrășăminte din Europa

Fermierii români vor putea realiza planuri personalizate de fertilizare datorită unui parteneriat între platforma de management al fermei, AgroCity, și platforma NutriGuide deținută de Borealis L.A.T, unul dintre principalii producători de îngrășăminte din Europa

  • Parteneriat cu unul dintre cei mai mari producători de îngrășăminte din Europa,
  • Fermierii români vor putea realiza planuri personalizate de fertilizare,
  • Maximizarea producției prin digitalizare,

AgroCity, startup românesc și platformă de management al fermei, a semnat un parteneriat strategic cu Borealis L.A.T, companie care comercializează și distribuie îngrășăminte și produse tehnice cu azot, pentru a integra modulul dezvoltat de aceasta pentru planificarea fertilizării. Borealis L.A.T este subsidiară 100% a Borealis, unul dintre cei mai mari producători de îngrășăminte din Europa.

AgroCity oferă câteva module pentru a-i ajuta pe fermieri să-și gestioneze mai bine fermele și va integra aplicația NutriGuide® printr-un modul care generează planuri de fertilizare personalizate pentru fiecare fermă, obiectivul acestei integrări fiind maximizarea producției. NutriGuide® calculează necesarul de nutrienți în funcție de consumul specific al plantelor, alege cel mai potrivit produs și oferă o listă de recomandări pentru ca fermierii să poată comanda ușor și rapid îngrășământul necesar, în timp ce AgroCity integrează aceste informații în procesele fermei.

Principalul beneficiu al digitalizării este acela de a crea transparența intrărilor în fermă pe baza nevoilor reale și de a lega rezultatele la randamentele realizabile – crescând astfel valoarea pentru utilizator. Fermierii vor beneficia enorm de pe urma evoluțiilor digitale din agricultură și, în special, această colaborare le va permite să creeze planuri de fertilizare a culturilor, să simuleze comparații între producția planificată și valoarea estimată a producției, precum și să obțină îndrumări privind perioada optimă de fertilizare și rata de aplicare – doar pentru a numi câteva din beneficii”, afimă Veronika Ettinger, șeful departamentului de marketing al Borealis LAT.

Obiectivul principal este de a ajuta sectorul agricol românesc în procesul sau de digitalizare, ceea ce va duce la eficientizarea operațiilor agricole și rezultate mai bune pentru fermieri. Acest parteneriat inovator reunește expertiza Borealis L.A.T, care are unul dintre cele mai bogate portofolii de îngrășăminte din Europa și un lanț de aprovizionare excelent configurat în Europa, cu AgroCity, una dintre cele mai avansate platforme de management al fermelor din punct de vedere tehnic”, afirmă Marius Pașca, directorul general al AgroCity.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0