Actualul context regional, cu tensiunile sale geopolitice, scoate în evidență două lucruri care par paradoxale la o primă vedere: pe de o parte ne este validată importanța apartenenței la structuri precum NATO și UE; pe de altă parte, urmărind evoluțiile din statele din jurul nostru, nu putem nega necesitatea stringentă a unor planuri concrete, interne, de dezvoltare a economiei și societății. Nu mai e nevoie să mai repetăm câtă importanță ar avea o strategie reală de dezvoltare a României. Până atunci, vom continua să dăm spații largi celor care pot veni cu idei coerente, care să contribuie la creionarea unui plan concret, bine legat, pe un orizont de timp rezonabil. Astăzi este rândul economistului Florin Luca să își expună ideile în cadrul paginilor revistei noastre. (Norel Moise)
Într-o democrație fragilă, precum România, există o percepție destul de larg acceptată că țara noastră cântărește puțin pe scena internațională. Că imaginea sa s-a degradat continuu și că demersurile politice și diplomatice ale demnitarilor noștri nu apără interesul național. Sunt apoi analiști care consideră că noțiunea de interes național este foarte volatilă, ea variind în funcție de actori și circumstanțe, subordonându-se intereselor unor grupuri eterogene care au confiscat instituțiile Statului. În consecință, s-au găsit tot felul de vinovați și au apărut o mulțime de acuzații. Unii au atacat companiile internaționale… Alții au atacat băncile… Alții atacă oficialii Statului, pentru că aceștia nu sprijină suficient antreprenorii autohtoni… Alții acuză aliații noștri occidentali, pentru că, spun ei, ne-au “colonizat”… Alții atacă moștenirea comunistă, Rusia, Ungaria, Imperiile Otoman, Habsburgic șamd… Ei bine, chiar dacă, din păcate, interesul național nu mai există în România, eu nu sunt de acord cu o astfel de abordare de căutare a « țapilor ispășitori » . Vinovați suntem în primul rând noi, ca societate și fiecare la nivel individual, pentru că nu ne implicăm suficient. Pentru că acceptăm ca teme atât de importante să nu fie tratate. Pentru că nu facem nimic ca să dispară cel mai mare dușman al nostru în momentul de față: lupta românilor împotriva românilor…
Pentru că ideea interesului național riscă să fie compromisă prin vocile celor care ocupă în momentul de față spațiul public, am considerat că este datoria mea să vin cu câteva precizări care să ne permită să înțelegem mai bine ce stă la baza interesului național și cum poate acesta fi definit, care este impactul asupra vieții noastre de zi cu zi, în general și cum îl putem promova în Uniunea Europeană și în lume.
Ce stă la baza interesului național și cum poate fi definit?
Interesul nostru național ne obligă să ne uităm la o Românie “eternă”. El este condiționat înainte de toate de istorie și geografie, de resursele umane și materiale pe care le avem, cât și de conjunctura politică internă și internațională. Poziționarea geografică ne dă relieful, clima și vecinii care influențează cultura, comportamentele, stilul nostru de viață, economia. Dar, mai mult decât atât, țara noastră este rezultatul istoriei. România nu este nici Turcia, nici Rusia, nici Austria, nici Ungaria, nici Franța, nici Germania, nici Statele Unite. Nu suntem nici o popor de nobili cavaleri, nici un neam de burghezi, tot așa cum nu ne-am născut comuniști sau progresiști, nici orientali, dar nici occidentali. Latini prin limbă și creștini prin cultură, suntem înainte de toate un popor de țărani. Un popor demn, muncitor, cu credință în Dumnezeu, luptător și suficient de abil pentru a transforma interesele ce au venit peste el din partea vecinilor sau marilor puteri în miracole ce ne-au permis să dăinuim și să fim ceea ce suntem astăzi. Să fim ceea ce suntem. De aceea, este important să ne și asumăm ceea ce suntem. Să încetăm să ne justificăm sau să ne scuzăm că suntem ceea ce suntem. Numai așa, prin asumare și respect, putem promova și mai mult numeroșii noștri oameni de știință și cultură, antreprenorii sau puținii oameni politici care ne fac cinste la nivel mondial. Prin asumare și respect, vom putea face ca măcar o parte dintre românii plecați să se întoarcă aici. Prin asumare și respect vom face ca multe creiere luminate, de pe alte meridiane, să dorească să devină români. O țară care nu se respectă ea insăși nu va avea niciodată respect din partea partenerilor săi.
Primul scop al unui stat, este asemănător cu acela al unui organism sau a unei ființe, anume să existe. Iar Guvernul nostru trebuie să acționeze, în interiorul cât și în exteriorul țării, pentru atingerea acestui scop. Mai concret, pentru asigurarea securității, identității și integrității României. Ei bine, dacă securitatea și integritatea noastră teritorială sunt acoperite de către NATO, Armata Română și celelalte instituții specializate, identitatea noastră națională nu mai este apărată de nimeni, la nivelul Statului.
Identitatea se sprijină pe cultura noastră, modul de organizare a societății, stilul nostru de viață. De aceea, Statul are, printre altele, rolul să vegheze la o adaptare a vieții cetățenilor săi în pas cu trecerea timpului, asigurând o stabilitate structurală a instituțiilor sale. Toate statele care au ceva de spus la scara planetară au instituții ce există de sute de ani. Pentru ca acestea să dureze, au nevoie de reforme periodice. Alternativa la stabilitate structurală prin reforme este discontinuitatea prin revoluție. Lipsa reformelor sau a revoluțiilor, istoria ne-o arată, duce la moartea statelor respective. Întrebarea ce se pune în momentul de față pentru România este: « Vrem reformă pentru o continuitate democratică, revoluție, pentru o transformare radicală sau dispariția noastră ca stat, în cazul în care nu facem nimic? » .
Identitatea unui stat este purtată apoi de o narațiune, de un mesaj mobilizator evolutiv, ce se sprijină pe o limbă, o cultură și istorie ce traversează timpul. Amenințările asupra imaginii de țară apar atunci când există un decalaj între mesajul oficial și realitate. În România, acest decalaj este enorm. O parte importantă a oficialilor noștri este purtătoare a unui « limbaj de lemn », foarte puțin diferit pe fond de discursurile comuniste pe care le-am întâlnit aceia dintre noi care am cunoscut acea epocă.
Pe de altă parte, să nu uităm că, în accepțiunea sa cea mai largă, mai largă chiar decât istoria națională, identitatea se sprijină pe limba română. Ea este un element fundamental de stabilizare structurală a identității, dacă este promovată și îmbogățită. Ce legitimitate au să ne reprezinte la vârful Instituțiilor Statului aceia care nu știu și nici nu fac eforturi să vorbească sau să scrie corect în limba română?
Dar interesul național are și definiții foarte precise. Cel puțin trei școli au jalonat înțelegerea sa din punct de vedere teoretic. În primul rând, școala realistă, care consideră că statele își apără interesele pentru a-și maximiza puterea. În consecință, interesul național este deasupra intereselor individuale sau de grup, pentru că fiecare persoană își va putea vedea atinse interesele la nivel individual dacă securitatea statului este asigurată. Pentru școala liberală, interesul național se sprijină pe procese complexe generate de interesele majorității membrilor societății, în timp ce pentru școala constructivistă interesul național este rezultatul unei creații sociale, ce se transformă în permanență prin intermediul modului în care evoluează ideile, practicile și normele din societate.
Sprijinindu-se pe aceste definiții, orice societate cu adevărat democratică își precizează interesul național luând în calcul cel puțin patru dimensiuni ale funcționării Statului:
- în primul rând, capacitatea sa de a supraviețui. Vorbim aici despre o supraviețuire fizică, cu un popor liber, supraviețuire politică, supraviețuire economică și supraviețuire diplomatică;
- în al doilea rînd, dreptul de posesiune. Acesta face referire la nevoia de a poseda, de a avea în proprietate sau de a controla resurse naturale, umane, energetice, tehnologice și agricole cheie. Chiar dacă multă vreme această dimensiune nu a fost apreciată în Uniunea Europeană, odată cu pandemia ea se afirmă la nivelul tuturor statelor membre;
- în al treilea rând, dorința de cooperare, ce este în opoziție într-o anumită măsură cu dreptul de posesiune. Ea a stat la baza construcției europene, dar este foarte greu de menținut în momentul de față. Această dimensiune pleacă de la principiul că în locul unei competiții acerbe pentru resurse, statele trebuie să găsească împreună un teren de cooperare, bazat pe încredere. Cel mai bun exemplu din acest punct de vedere după al Doilea Război Mondial este oferit de Franța și Germania. O astfel de cooperare nu se impune însă de la sine sau prin decret… Ea presupune asumarea în comun a unor valori, cât și a resurselor ce le protejează;
- în sfărșit, credibilitatea. România oferă în exterior imaginea unei țări cu instituții publice în mare parte corupte și cu mecansime democratice incapabile să se reformeze pentru a oferi credibilitate cetățenilor și partenerilor săi externi. Un stat nu poate să coopereze și să-și utilizeze resursele cheie dacă nu este credibil în interior și în exterior. Credibilitatea se construiește prin domnia unei legislații coerente, cât și prin demonstrarea unei voințe, a unui discurs și mai ales a unor fapte ce concretizează intențiile de a asigura stabilitate și prosperitate. Fără credibilitate, nu se poate construi nimic solid!
Interesul național este un bun public, ce face obiectul unui consens între liderii politici și populație. Aici vorbim despre o sferă de cuprindere mai largă decât interesele economice sau geopolitice. El interferează cu valorile cu care societatea se identifică. Și poate fi completat apoi de o noțiune total absentă în România: rațiunea de stat (“raison d’état”), adică principiul potrivit căruia Statul suveran își alocă dreptul să intervină în numele interesului național, dincolo de limitele normale fixate prin lege, pentru că lipsa unei acțiuni de acest gen, într-un context periculos, afectează credibilitatea Statului.
Există o legătură intimă între valorile unei societăți și interese. De aici rezultă un lucru foarte important: într-o societate democratică matură, a vorbi despre valori fără a lua în calcul interesul național este la fel de lipsit de sens ca și atunci când se evocă interese, fără a ține seama de valori. România anilor 2020 va trebui de urgență să facă un inventar al valorilor și intereselor sale prioritare, lansând o dezbatere națională care să cuprindă o masă cât mai largă a populației, plecând de la identificarea răspunsurilor la câteva întrebări cheie… În afară de libertate, democrație, drepturile omului, apartenența la NATO și Uniunea Europeană, pe care majoritatea românilor le consideră ca fiind esențiale, ce alte obiective ne mai dorim noi pentru viața noastră și a urmașilor noștri? Cum ne proiectăm în Uniunea Europeană și în lume? Care sunt astăzi amenințările ce împiedică România să-și atingă aceste obiective? Ce ne împiedică să dispunem de resursele noastre cheie sau să fim credibili ca stat la nivel național și internațional?
În sfârșit, promovarea interesului național presupune alocarea de resurse, ce oferă credibilitate. Să nu uităm un lucru: istoria ne-a arătat-o mereu, pârghia la care se ajunge foarte des în promovarea intereselor unui stat este raportul de forțe. Un stat slab nu va putea niciodată să-și promoveze interesele naționale. Cum trebuie alocate resursele de care dispunem pentru ca România să devină un stat puternic? Aceasta este întrebarea legitimă ce trebuie pusă aici. Dacă nu știm să fim și să arătăm că suntem puternici, nu vom putea niciodată să ne promovăm interesele naționale. Dacă cineva are un comportament de pierzător, “looser”, este tratat ca atare.
Care este impactul interesului național asupra vieții noastre de zi cu zi?
România democratică a ultimelor trei decenii a avut, în afara unor mici excepții, guvernări care s-au sprijinit pe alianțe de conjunctură slabe. Fiecare dintre aceste alianțe a reușit să realizeze la nivel legislativ și guvernamental o adevărată „dictatură” a minorităților politice. A dus la confiscarea instituțiilor publice de către grupări nelegitime. Astfel, Statul a fost și este copleșit de presiunea actualităților și a opiniei publice orchestrate de o mass-media ce s-a îndepărtat, în mare parte, de misiunea sa sacră de a ancheta, de a găsi cuvântul just și adevărul.
Pe de altă parte, în ciuda creșterilor economice substanțiale pentru care guvernele care s-au succedat în ultimii ani nu au avut neapărat merite deosebite, nivelul de trai al majorității populației nu s-a îmbunătățit. Dovada este numărul foarte ridicat al oamenilor care trăiesc sub pragul minim de sărăcie. Dar și cei peste 5 milioane de români care au ales calea exilului. Creșterea bunăstării populației devine astfel o prioritate de interes național.
Aceasta pentru că, trebuie să revenim cu picioarele pe pământ și să recunoaștem: un sistem economic cu piețele total deschise nu are numai câștigători. Are și pierzători. Iar la noi aceștia din urmă sunt mulți. Important este să vedem unde pierdem și ce putem face pentru a integra cât mai multă lume în categoria câștigătorilor. Deschiderea economică la nivel internațional este benefică cu condiția ca Guvernul, comunitatea de afaceri și populația să aibă o idee foarte precisă asupra punctelor forte și a vulnerabilităților României în raport cu economia Planetei, ceea ce economiștii numesc avantaje comparative. Pe de altă parte, beneficiile unei astfel de deschideri economice nu sunt identice pentru toți actorii economici. Apar astfel partizani și oponenți ai deschiderii către exterior. Oponenții sunt în general populația săracă și companiile afectate de creșterea importurilor (industria agroalimentară, o parte dintre antreprenorii din sectorul energetic, industria constructoare de mașini, siderurgie, chimie, industria mobilei și prelucrării lemnului…). Marea dramă este că ei sunt și cel mai puțin organizați pentru a deveni competitivi și a-și promova interesele. Pe de altă parte, lipsa de competitivitate ne limitează mult credibilitatea economică, cât și prosperitatea. Nivelul ridicat al cheltuielilor publice, rata scăzută de colectare a veniturilor fiscale, deficitele gemene (bugetar și comercial), birocrația, neadaptarea sistemului de învățământ la nevoile economice ale țării, lipsa de forță de muncă cu un înalt nivel de calificare ne pun mari bariere pe drumul dinamic al competitivității…
Apoi, societățile comerciale, ca și entități, nu sunt subordonate interesului național. Ele pot fi însă asociate acestuia. Practic, marile companii, cele cu capital românesc, cât și filialele marilor grupuri internaționale prezente în România, pot deveni pârghii substanțiale pentru creșterea prosperității, dar și pentru diplomația noastră economică. În afara sectoarelor considerate strategice (apărare, energie, infrastructură de transport și telecomunicații, sănătate,…), companiile nu au motive să devină actori politici. Ele pot fi însă creatoare de relații politice și factori foarte importanți de promovare a imaginii de țară. De aceea, trebuie urmărite și mai îndeaproape care sunt interesele marilor companii, pentru că interesele lor, ghidate de piață și profitabilitate, nu converg întotdeauna cu interesul național. Pe de altă parte, nu trebuie să ne facem iluzii: patriotismul economic este o noțiune ce nu a convins în nicio țară în ceea ce privește eficiența sa practică. Companiile și Statul nu apără aceleași interese, dar pot în schimb să identifice interese convergente. Rolul de “maestru de ceremonii” la acest capitol revine Statului, care prin deschidere și dialog, trebuie să identifice zonele de interes convergente și să-și joace rolul de creator, animator al unui mediu economic în care companiile locale și internaționale să prospere. Munca ce trebuie depusă la acest capitol în România este dificilă: Statul trebuie să identifice și să sprijine nevoile celor dezorganizați (în special persoanele defavorizate și patronatele reprezentând companiile românești) și în paralel trebuie să ducă un dialog constructiv cu patronatele foarte bine organizate ale grupurilor internaționale. Scopul acestui demers? În primul rând, o alianță pe obiective între Statul Român și comunitatea de afaceri în vederea creșterii prosperității populației.
Guvernul trebuie deci să fie format și informat să identifice avantajele economice comparative ale țării, suficient de determinat pentru a impune interesul general al țării intereselor private sau de grup, și creativ, pentru a crea consens și reforme. În ceea ce privește reformele, eu văd trei priorități:
1. stimularea cu precădere a sectoarelor economice unde România are sau poate să aibă avantaje comparative;
2. reformarea prin simplificare a sistemului legislativ și consolidarea și mai mult a justiției ca a treia putere în Stat;
3. eficientizarea, modernizarea serviciului public, mai ales a educației, sănătății, infrastructurii și finanțelor publice la nevoile sus-menționate.
În evantaiul foarte complex al geografiei puterilor statale din secolul nostru, România are potențialul pentru a deveni o putere de talie medie. Pentru aceasta, avem nevoie de Oameni de Stat. Ei au o viziune clară, capacitatea de a se ridica deasupra clivajelor partidelor politice, de a identifica și apăra interesele României și conștiința propriilor responsabilități. Oamenii de Stat sunt aceia care se adaptează rapid unor situații noi, luând decizii cu mult discernământ și responsabilitate, oricare ar fi riscurile, pentru că le este imposibil să facă altfel decât ceea ce trebuie să facă.
Ei vor reimagina cu „sânge rece” și interesul național al României, plecând de la câteva principii de bază. În primul rând, vor avea în vedere că una din cele mai importante sarcini ale oricărui guvern este să facă din echilibru și consens o virtute, pentru a nu alimenta pasiunile și dezbinarea ce au măturat societatea românească în ultimele decenii. În al doilea rând, să aibă în vedere că noțiunea de interes național are nevoie de o abordare calculată, ce presupune și răbdare strategică, prin luarea în calcul a trecerii timpului. În al treilea rând, este nevoie de o cunoaștere și aplicare fină a regulilor diplomației.
Așa vom ajunge ca România să devină o ţară reconciliată, recunoscută pentru climatul inovator, bunăstarea, cât şi siguranţa în care trăiesc cetăţenii săi. Un punct de atracţie pentru investitori. O ţară unde oricine doreşte să trăiască. O Sărbătoare!
Cum ne putem promova interesul național în Uniunea Europeană și în lume?
Trebuie să constatăm că, de la integrarea noastră în NATO și în Uniunea Europeană, discursul public oficial al României referitor la apartenența la „familia occidentală” a favorizat mai mult valorile și nu a promovat aproape deloc interesul nostru național. Dar implicarea noastră în construcția Uniunii Europene este prioritară și prin prisma interesului național. Bineînțeles, pentru unele persoane sau grupări politice, interesele naționale sunt diluate în interesele europene și, în consecință, orice acțiune europeană servește statelor membre. Dar tratatele europene nu definesc un interes european. Iar România nu are o viziune clară legată de rolul său în cadrul Uniunii Europene. În afară de dorința de a cheltui banii europeni pe proiecte de cele mai multe ori lipsite de efecte pe termen lung, de a evoca problema accesului la Spațiul Schengen sau drepturile românilor plecați la lucru în străinătate, nu există alte inițiative care să ne facă să avem impact la scară europeană. Dar ce putem face noi de impact în Uniunea Europeană? Nimic, pentru că suntem prea mici, spun unii… Multe, foarte multe, spun eu.
Trei principii diplomatice trebuie avute în vedere… În primul rând, principiul selectivității, pentru a stabili prioritățile. Aceasta înseamnă că trebuie să mobilizăm resursele de care dispunem acolo unde ne-o dictează interesele. În al doilea rând, principiul reciprocității pe linie de negociere. În al treilea rând, păstrarea secretului de către cei care își asumă un rol important la nivelul Guvernului pentru acele dosare care au în spate un interes național. Și acestea nu privesc doar dosarele ce țin de apărare și siguranța națională. Fără păstrarea secretului, orice negociere importantă este compromisă.
Este momentul ca România să procedeze de urgență la o reflecție profundă legată de promovarea interesului său național la nivel european. Aceasta presupune adaptări la cel puțin patru niveluri. În primul rând, utilizarea mecanismelor europene. Apoi, țara noastră trebuie să-și revadă în profunzime retorica. În locul unor discursuri ce explică lucruri evidente, precum cele prin care ne declarăm solidaritatea față de cutare sau cutare poziție oficială lansată la Bruxelles, mult mai importantă și mai credibilă ar fi asumarea unei inițiative federatoare cu impact major. În al treilea rând, trebuie să ne arătăm preocuparea, cu mai multă metodă, și pentru interesele celorlalte state ale Uniunii Europene, mari sau mici. În sfârșit, țara noastră are nevoie de o economie solidă, în care cel puțin un sector să aibă impact la scară europeană. Mă refer aici în special la industria IT, unde avem multiple reușite, iar România poate să aibă o magnitudine internațională mai mare decât și-o pot permite economia, diplomația sau armata sa. La industria agroa-alimentară (Integrate într-un lanț valoric, terenurile agricole din România pot să hrănească o populație de 80 de milioane de locuitori.) și la sectorul energetic, ce are un potențial mare neexploatat.
Având în vedere aceste aspecte, participarea proactivă la construcția europeană devine soclul interesului național al României. Ea nu este însă un simplu concept, ci trebuie să răspundă la câteva întrebări cheie. În primul rând, care este mesajul pe care vrem sa-l transmitem Europei și acestei lumi? Avem nevoie de un mesaj vizionar, o esenţă a ceea ce suntem astăzi şi a ceea ce vrem să devenim. Trebuie să arătăm că, într-o lume în plină schimbare, avem un patriotism mesianic şi o conştiinţă națională, că avem capacitatea de a ne mobiliza şi de a fi solidari în momente dificile, că ne-am găsit drumul propriu şi că-l urmăm cu perseverenţă. În al doilea rând, cum ne poziționăm în raport cu evoluțiile strategice ale Uniunii Europene? Uniunea Europeană este în momentul de faţă, am mai spus-o şi cu alte ocazii, un gigant economic, un „pitic” politic şi un „șoricel” militar. Pentru a aspira la statutul de Mare Putere, va fi necesară pe termen mediu o evoluţie către o federație cu fiscalitate, buget, diplomaţie şi armată comune. Orientările Franţei şi Germaniei nu lasă niciun fel de ambiguitate din acest punct de vedere. Vrem să fim parte a acestei Federații Europene prin susţinerea iniţiativelor franco-germane? Sau ne mulţumim cu statutul de membru periferic al unei pieţe unice, sub protecţia militară a NATO şi a Statelor Unite? România are nevoie de o viziune clară şi, pentru aceasta, sunt necesare o dezbatere naţională şi un referendum.
În momentul de față, procesul de europenizare se derulează în două sensuri:
1. fie dinspre Bruxelles către statele membre (« downloading », adică înghițim pe „nemestecate” tot ce ni se dă de la “centru”), soluția facilă preferată de statele periferice și toate guvernele României de la data integrării până acum;
2. fie dinspre statele membre către Bruxelles (« uploading »), soluția mai dificilă, dar aducătoare de rezultate importante pe termen mediu, preferată de către statele ce s-au poziționat în cercul de lideri ai Uniunii Europene. Către această direcție trebuie să aspire România.
Pe de altă parte, de o manieră generală, nu trebuie uitată și promovarea interesului național la nivel global. În primul rând, dinamizarea relației cu Statele Unite ale Americii, prin activarea diplomației contractelor, plecând de la miza sectorului de apărare, priorităţile de dezvoltare naționale (învățământ, sănătate, infrastructură) și promovarea exporturilor românești. În al doilea rând, întărirea cooperării economice cu statele din imediata vecinătate, precum și în Zona Mării Negre. În al treilea rând, activarea cooperării la 360 de grade (inclusiv cu mari puteri economice care nu sunt membre ale N.A.T.O. sau ale Uniunii Europene), punând accentul pe importul de tehnologie de ultimă oră, creșterea exporturilor și sporirea influenţei diplomatice române în medierea conflictelor, domeniu în care avem o tradiţie istorică.
Dar interesul național nu este doar problema Statului, a partidelor politice, a reprezentanților Instituțiilor Publice sau mediului de afaceri. Interesul național privește orice persoană care dorește să valorifice dimensiunea responsabilă a vieții sale. Conștientizarea acestui lucru ne va permite să ne recuperăm cel mai de preț bun pe care-l avem ca locuitori liberi ai acestei Planete: Demnitatea.
_____________
Florin Luca este absolvent al Academiei Militare de la Saint-Cyr (Franța), domeniul Finanțe Publice, și are o diplomă de Master in Dreptul Afacerilor în cadrul Universitatii Paris Sorbona. A urmat, de asemenea, un Program de Leadearship și Performanță la London Business School. Are peste 20 de ani de experiență managerială internațională în lumea marilor corporații și serviciilor financiare. El și-a asumat de-a lungul carierei roluri strategice și transformaționale pe un spectru larg de industrii, activități și arii geografice.
Astăzi conduce GAC Innovation East Europe, divizie regională a GAC, grup francez specializat în servicii de consultanță referitoare la performanță și inovație, diferențiindu-se prin managementul proceselor și al ingineriei financiare destinate Cercetării și Dezvoltării.
În CV-ul său regăsim companii importante precum Bouygues Group, Société Générale, KazMunayGas International, CEC Bank.
Autor a numeroase articole și studii pe teme economice și geopolitice, Florin a contribuit la alimentarea cercetării, studiului, strategiilor de relații internaționale contemporane și la dezvoltarea de parteneriate orientate către consolidarea relațiilor diplomatice ale României în lume.
În paralel, el a realizat în parteneriat cu canalul TV Arte France “Dedesubturile hărților“,
o emisiune de analiză economică și geopolitică de referință, ce se sprijină pe un concept ce are peste 25 de ani de succes în Franţa şi Germania.
COMMENTS