FlowX.AI ridică cea mai mare rundă de Serie A  în enterprise software la nivel global din ultimii doi ani

FlowX.AI ridică cea mai mare rundă de Serie A în enterprise software la nivel global din ultimii doi ani

  • Platforma FlowX.AI transformă fundamental modul în care organizațiile mari construiesc produse digitale cu impact pentru milioane de clienți, respectiv modernizează sistemele și infrastructura acestora,
  • Platforma a fost lansată în 2021 și, în parteneriat cu mari integratori globali de sisteme, a contribuit la un randament al investiției de ordinul sutelor de milioane de dolari pentru mari instituții financiare,  
  • Compania va folosi investiția de Serie A pentru a continua dezvoltarea tehnologiei și extinderea pe plan internațional.

FlowX.AI, prima platformă de application modernization pentru marile organizații din domeniul serviciilor financiare, anunță că a ridicat 35 milioane de dolari într-o rundă globală de investiții serie A. 

Runda de investiții a fost condusă de Dawn Capital, cel mai mare fond european specializat în enterprise software, iar investitorii deja existenți, PortfoLion, SeedBlink și DayOne Capital au participat la rundă. FlowX.AI va folosi investiția ridicată pentru a continua dezvoltarea produsului și extinderea pe plan global. 

Compania a fost fondată în 2021 de Ioan Iacob, Radu Cautiș și Șerban Chiricescu. În ultimii doi ani, în parteneriat cu integratori de sisteme, platforma FlowX.AI a generat un randament al investiției de ordinul sutelor de milioane de dolari pentru instituții financiare importante la nivel european. Portofoliul de clienți include grupul bancar european OTP, cu active de peste 85 miliarde de dolari, Banca Transilvania, cea mai mare bancă din Sud-Estul Europei, precum și unul dintre principalele grupuri bancare din Europa Centrală, Alpha Bank.

Cu o echipă de aproximativ 50 de persoane în Europa și S.U.A., FlowX.AI se pregătește pentru o extindere internațională rapidă, cu obiectivul de a deveni platforma de referință în application modernization la nivel enterprise. 

“În ultimii ani, diverse platforme au făcut multiple promisiuni legate de viteza de dezvoltare a produselor digitale – no code, low code, „citizen developers” și multe altele – dar realitatea este că nu există nicio altă platformă astăzi care să poată rezolva cu adevărat problema modernizării sistemelor digitale la nivel enterprise. Marile organizații sunt captive într-un ecosistem de soluții IT fragmentate și inflexibile, tehnologii proprietare. Platforma FlowX.AI rezolvă aceste probleme, într-un mod fără precedent. Ceea ce anterior era fie imposibil, fie dura ani, acum poate fi dezvoltat în câteva săptămâni. Investiția de serie A primită ne va permite să aducem mai multe inovații care vor duce inteligența artificială către mediul enterprise la o scară amplă și, de asemenea, să ne extindem geografic.”, declară Ioan Iacob, cofondator și CEO FlowX.AI”.

 Cea mai bună soluție la o problemă globală de ordinul a mii de miliarde de dolari

FlowX.AI a fost lansată ca o platformă de accelerare a transformării digitale pentru a rezolva o problemă uriașă cu care se confruntă instituțiile financiare: cum să construiască rapid soluții digitale moderne peste sistemele deja existente.

Băncile și instituțiile mari cheltuiesc sume uriașe pentru menținerea sistemelor de tip “legacy”, pe măsură ce dezvoltă într-un ritm accelerat noi aplicații și produse digitale. Global, companiile au cheltuit aproximativ 2 mii de miliarde de dolari în proiecte de transformare digitală anul trecut și erorile de software costă doar economia americană peste 2 mii de miliarde de dolari. Aceste proiecte nu sunt doar costisitoare; ci, adesea, încete, necesită un efort organizațional imens și pot eșua semnificativ în procesele riscante de “rip and replace” pe sistemele legacy. De exemplu, o bancă importantă din Marea Britanie a fost amendată recent pentru erorile produse în timpul migrării de pe sistemele legacy către noua platformă – proces care a blocat conturile a 1,9 milioane de clienți timp de 5 zile. 

“Inovația în tehnologie continuă să accelereze și, totuși, companiile care ne influențează viața de zi cu zi își derulează activitatea și procesele pe tehnologie din secolul trecut. Ne putem folosi de inteligența artificială chiar de pe telefoanele noastre pentru a genera un itinerariu de călătorie în secunde, dar ne ia ani întregi ca băncile să ne ofere noi produse de creditare. Liderii din mediul enterprise vor să adopte rapid transformarea digitală, iar FlowX.AI oferă o soluție elegantă și intuitivă. Elimină toate neajunsurile infrastructurii legacy și le asigură utilizatorilor o experiență mereu excepțională. Ioan și echipa sa dovedesc că inovația în tehnologie crește în ritm accelerat în Europa și suntem foarte încântați să susținem FlowX.AI în transformarea industriei la nivel global.”, adaugă Evgenia Plotnikova, General Partner al Dawn Capital.

Capabilitățile platformei le permit clienților enterprise să dezvolte în doar câteva săptămâni, în loc de ani, produse și funcționalități digitale moderne, care sunt esențiale pentru a rămâne competitive și chiar pentru a supraviețui. Noile produse dezvoltate pe tehnologia FlowX.AI au nevoie mai departe de o mentenanță minimă, contribuind la reducerea bugetelor de infrastructură IT și la asigurarea viabilității pe termen lung. 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0