FNGCIMM a încheiat convenţii de garantare cu un număr de 29 de finanţatori, în scopul acordării unor facilităţi de garantare pentru dobânzile eşalonate pentru creditele ipotecare acordate de instituţii de credit şi instituţii financiare nebancare persoanelor fizice, ale căror venituri au fost afectate direct sau indirect de situaţia gravă generată de pandemia COVID-19, conform normelor de aplicare OUG nr.37/2020. Lista completă cu instituţiile bancare care permit suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor în baza OUG 37/2020, poate fi consultată pe site-ul www.fngcimm.ro.
Pentru a beneficia de suspendarea rambursării ratelor, dobânzilor şi comisioanelor, reamintim că debitorii trebuie să trimită creditorilor solicitări cel mai târziu până la data de 14 mai 2020 inclusiv şi să îndeplinească condiţiile prevăzute în normele de aplicare a prevederilor OUG nr.37/2020.
Dorim să îi înştiinţam pe clienţii băncilor partenere, care au obţinut suspendarea obligaţiilor de plată scadente în baza normelor băncilor, în acord cu creditorii, înainte de apariţia OUG nr.37/2020, că pot solicita, printr-o nouă cerere, aceleași condiţii de suspendare a plaților în baza prevederilor OUG 37/2020 pentru a prelungi cu până la 9 luni amânarea plăților.
Acesta prelungire se va realiza în acord cu creditorii și numai dacă debitorul se încadrează în prevederile OUG nr.37/2020.
În cazul clienţilor care au depus solicitări în baza normelor și ofertelor proprii ale băncilor înainte de aprobarea OUG 37/2020, amânarea ratelor va fi decisă de băncile comerciale în conformitate cu acele oferte. FNGCIMM nu poate oferi garanții pentru amânarea ratelor bancare prin OUG 37/2020 decât pentru acele scadențe pentru care a fost depusă o cerere de amânare ulterioară datei de intrare în vigoare a actului normativ.
Precizăm că mai multe instituții de credit au informat în mod corect clienții care au depus solicitări înainte de intrarea în vigoare a OUG 37/2020, ca pentru a beneficia de suplimentarea perioadei de amânare fața de ofertele băncilor, va fi nevoie de o nouă cerere, care trebuie depusă până la data de 14 mai. În cazul în care aceşti clienţi nu vor depune o nouă solicitare, vor putea obţine amânări la plata ratelor doar pentru scadentele pe care le-au oferit băncile înainte de apariţia OUG 37/2020.
Aceste precizări vin să clarifice mai multe probleme ridicate de către clienţii băncilor pe platforma de sesizări pusă la dispoziţie de către Ministerul Finanţelor Publice.
Condiţiile de acordare a scrisorilor de garanţie emise în favoarea creditorilor, referitore la criteriile care trebuie îndeplinite cumulativ de către creditul ipotecar pentru care se solicita garantarea sunt:
– Creditul a fost acordat până la data de 30 martie 2020, inclusiv;
– Data scadentei finale a obligaţiilor de rambursare a ratelor, prevăzută în contractul de credit, este ulterioară datei de 30 martie 2020, inclusiv;
– Creditul nu a fost declarat cu scadenta anticipată până la data de 30 martie 2020, inclusiv;
– Debitorul nu înregistrează rate scadente restante, la data de 16 martie 2020, inclusiv, sau a efectuat plata obligaţiilor restante până la data solicitării suspendării obligaţiei de plată, în condiţiile prevăzute la art. 2 alin 1) din OUG 37/2020.
FNGCIMM este mandatat de Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să emită Scrisori de garanţie, prin care se obliga să plătească sumele garantate, la prima şi simplă cerere a creditorului, până la limita valorii scrisorii de garanţie, în cazul în care debitorul/debitorii nu şi-a/şi-au îndeplinit obligaţiile de rambursare stabilite conform graficului/graficelor de rambursare a dobânzilor eşalonate.
COMMENTS