Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM–uri (FNGCIMM) lansează o serie de facilități destinate beneficiarilor garanțiilor emise – persoane fizice sau juridice eligibile pentru diferite forme de finanțare garantată.
Începând din 20.10.2017, odată cu intrarea în vigoare a Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 2644/29.09.2017, FNGCIMM acceptă extrasele de Carte Funciară în format electronic, obținute de beneficiari prin solicitarea on-line de la Agenția Naționala de Cadastru și Publicitate Imobiliară, simplificând major procesul de solicitare a garanției.
De asemenea, venind în sprijinul IMM-urilor, FNGCIMM poate procesa direct Certificatele de Atestare Fiscală emise de ANAF în format electronic. Alături de interogarea în timp real a bazelor de date agregate, noua facilitate contribuie la reducerea numărului de documente solicitate antreprenorilor în vederea acordării garanției.
«Ne dorim ca Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri să iși consolideze misiunea de bază, de sprijin al mediului de afaceri românesc, într-o manieră adaptată tendințelor tehnologice actuale, urmată de majoritatea partenerilor noștri instituționali. Integrăm permanent noi atribute de digitalizare in procesele noastre operaționale, ne concentrăm pe simplificare și debirocratizare pentru a putea răspunde așteptărilor beneficarilor garanțiilor FNGCIMM – persoanele fizice, antreprenorii sau beneficiarii publici», a declarat Alexandru Petrescu (foto), director general al FNGCIMM.
Proiectul de simplificare a proceselor de acordare a garanțiilor, atât către persoanele fizice, în cadrul Programului Prima Casă, cât și către persoanele juridice care solicită o formă de finanțare băncilor partenere are drept obiectiv optimizarea duratei de procesare a documentelor și, implicit, îmbunătățirea calității serviciilor oferite de FNGCIMM tuturor categoriilor de beneficiari.
COMMENTS