Impetum Group – grupul românesc care aduce la un loc capital, management și servicii – a fost lansat astăzi. Dedicat misiunii de a maximiza valoarea de business în oricare etapă din viața unei companii, Impetum Group s-a format din reunirea a trei jucători de prestigiu din mediul de afaceri românesc: CITR, liderul pieței de insolvență din România, ROCA, prima soluție de consolidare a IMM-urilor românești care au un viitor valid, dar traversează un moment dificil, și ROCA X, un proiect destinat start-up-urilor disruptive din piața de tehnologie.
Impetum Group înseamnă azi:
- 4 piloni: 2 pentru investiții, 1 pentru management și 1 pentru servicii;
- 160 de specialiști, dintre care 35 de manageri seniori;
- 1000 de proiecte gestionate de companiile sale;
- 650 de milioane Euro, ca valoare a patrimoniului administrat în prezent;
- 40 de milioane Euro capital
- 10 filiale în țară și un birou internațional, în Cipru.
Într-o economie fragilă, în care 0,1% din totalul companiilor românești produc 40% din cifra de afaceri la nivel național, în timp ce 95% produc doar 20% din total CA, iar impactul tehnologiei în dezvoltarea companiilor este încă la un nivel incipient, Impetum Group își propune să devină un hub de resurse, care maximizează valoarea de business. Impetum Group va face acest lucru prin reunirea de: business knowledge specific pentru fiecare din cele 3 etape din viața unei companii (startup, criză de creștere, distress); capital; sinergii și cross-uri între business-uri complementare; precum și o comunitate de manageri și antreprenori dornici să participe activ la consolidarea culturii antreprenoriale din România. Cu o abordare integrată și integrală, pe întregul lanț al unei afaceri, experții Impetum Group vor evalua în timp real nevoile fiecărui business, le vor încadra într-o tipologie, apoi vor identifica și implementa concret soluția adecvată, folosind toate resursele din hub.
Fundația Impetum și ROCA Management Accelerator
Sub misiunea de a consolida și dezvolta cultura antreprenorială și de management din România, Impetum Group a înființat și o fundație, care va derula programe și proiecte educaționale pentru formarea practică a liderilor viitorului.
ROCA Management Accelerator va fi prima inițiativă a Fundației, pentru dezvoltarea următoarei generații de lideri competenți cu valori solide. Acesta este un program de tip MBA, dar cu un caracter practic, aplicat, ce își propune comprimarea perioadei de care un manager are nevoie pentru a se forma după absolvirea studiilor, de la 10-15 ani la 3-5 ani. Sunt vizați tinerii absolvenți de universități europene, ce vor avea șansa de a pune în practică teoria învățată în aceste instituții prestigioase, în timp ce acumulează experiență de management în companii din portofoliul brandurilor din cadrul Impetum. În primul an programul își propune să acorde 10 burse cu valoare între 800-1000 de euro, expunerea la o experiență practică diversă, precum şi mentorat cu unii dintre cei mai de succes antreprenori și manageri din România. Impetum Group își propune prin acest proiect să contribuie activ la reîntoarcerea valorilor umane în țară.
Viziunea Impetum Group
„Impetum Group este suma a tot ceea ce am creat și dezvoltat până acum. Este reunirea și sinergizarea sub aceeași umbrelă a tuturor inițiativelor pe care le-am dezvoltat în paralel în ultimii 20 de ani, cu scopul de a maximiza valoarea din orice business, indiferent de stadiul de dezvoltare. O economie solidă are nevoie de afaceri sănătoase, de capital, de adaptarea la tendințele globale în tehnologie și de antreprenori și manageri curajoși și bine pregătiți. Prin reunirea brandurilor CITR, ROCA și ROCA X și generarea de sinergii, Impetum Group va impacta mai mult decât suma companiilor și astfel vom reuși să contribuim în mod real la consolidarea economiei românești”, a declarat Andrei Cionca, CEO Impetum Group și fondator CITR, ROCA și ROCA X.
Impetum Group are în prezent un capital de 40 de milioane de euro prin companiile sale, valoare pe care își propune să o tripleze în următorii 5 ani. Coordonarea Impetum Group va fi asigurată de membrii fondatori ai companiilor partenere, a căror expertiză în aproape toate domeniile de business le oferă o înțelegere aprofundată a mediului de afaceri național și experiența necesară pentru a avea un impact pozitiv asupra acestuia.
Cele trei branduri reunite sub identitatea noului grup își vor păstra profilurile de activitate distincte, adresând și oferind soluții pentru nevoi de business complementare, din zonele de startup, scale-up și distress.
În paralel cu activitatea sa de business, pentru că România are nevoie de lideri în business, Impetum Group își propune să contribuie activ și la consolidarea culturii antreprenoriale și de management din țară.
COMMENTS