Fondurile de investiții din românia la finalul lunii august

Fondurile de investiții din românia la finalul lunii august

Activele nete ale celor 249 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna august cu 0,3%, până la nivelul de 47,9 miliarde lei (9,6 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 20,6%; intrările nete ale lunii au totalizat 237 milioane lei (47,7 milioane euro). Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 40,2% și 46,6%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 65,6% și 128,6%, obținute de-a lungul ultimilioaneor 3 ani de zile (față de luna august 2021). iată și care a fost dinamica pe categorii, conform datelor AAF.

Fonduri deschise de investiții (OPCVM) locale
Activele nete ale celor celor 95 de fonduri deschise locale au crescut în luna august cu 1%, până la 25,6 miliarde lei (5,2 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 25,6%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna luna august intrări nete de 252 milioane lei (50,6 milioane euro), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+118,5 milioane lei), cele de acțiuni (+63,6 milioane lei), cele reunite sub categoria “alte fonduri” (+46,2 milioane lei), cele diversificate (+24,4 milioane lei), în vreme ce fondurile de randament absolut au înregistrat ieșiri nete (-0,8 milioane lei).

Fonduri deschise străine distribuite în România

Activele nete exprimate în lei ale celor 119 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna august cu 0,5% față de luna precedentă, până la 2,1 miliarde lei (0,42 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 13,7%.

Fonduri de investiții alternative (FIA) locale

Activele nete ale celor 35 de fonduri de investiții alternative au scăzut cu 0,4% în luna august, până la 20,2 miliarde lei (4,1 miliarde euro) iar de la începutul anului au crescut cu 15,5%; fondurile de investiții alternative locale au avut intrări nete de 3,6 milioane lei (0,7 milioane euro) în luna raportată.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0