Forumul Economic Român, a cărui primă ediţie va avea loc între 18 şi 19 octombrie 2018, o premieră şi un moment unic pe piaţa de evenimente din România, s-a născut din ideea că România, prin poziţia sa strategică poate juca un rol important în viaţa economică şi socială a Europei şi nu numai.
Dorim să construim un eveniment care să servească ca platformă de discuţii pe problemele-cheie şi de mare actualitate ale economiei româneşti şi regionale, cum ar fii integrarea regională, creşterea investiţiilor, dezvoltarea de noi sectoare industriale şi tehnologice, ca şi rolul provocărilor schimbărilor globale asupra României. La capătul acestor dezbateri va trebui să înţelegem mai bine cum ne plasăm faţă de cele 4 obiective majore ale UE: uniunea economică, uniunea financiară (finalizarea acesteia), uniunea fiscală (incluzând şi un mecanism de absorbție a șocurilor în zona euro), uniunea politică.
COMMENTS