FSAB, FinBan si CPBR semnează Acordul pentru Pregătirea Profesională a Angajaților

FSAB, FinBan si CPBR semnează Acordul pentru Pregătirea Profesională a Angajaților

Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci – FSAB, din partea sindicală și Federația Patronală a Serviciilor Financiare – FinBan și Consiliul Patronatelor Bancare din România – CPBR, din partea patronală, au semnat Acordul pentru Implementarea Proiectului de Pregătire Profesională a Angajaților, primul astfel de acord semnat între parteneri sociali din România. Acordul se referă la colaborarea dintre FinBan și CPBR pe de o parte și FSAB de cealaltă parte, ca parteneri de dialog social în contextul nevoilor crescânde ale angajaților din sistemul bancar privind provocările prezente și viitoare generate de digitalizare.

Considerăm ca acest acord e o dovadă a maturității dialogului social la nivelul sectorului nostru și în relatia dintre FinBan/CPBR și FSAB, care în sine credem că reprezintă un precedent de bune practici ce poate fi preluat la nivelul oricărui sector de activitate economică,” a declarat înainte de semnare Steven van Groningen, Președintele Federației FinBan.

Acordul este o premieră în Romania la nivelul oricărui sector de activitate economică”, a declarat și Sergiu Manea, Președintele CPBR. „FinBan și FSAB sunt, de fapt coautorii a încă două premiere ale dialogului social în România ultimilor ani: acordul de teleworking si Contractul Colectiv de Muncă inițiat la nivel sectorial și aplicabil la nivel de grup, ambele semnate la finalul anului 2018”.

La randul său, Președintele FSAB, Paraschiv Constantin, a punctat faptul „discuțiile privind acest acord s-au desfășurat pe parcursul întregului an, iar acesta este nu doar urmarea firească a Contractului Colectiv de Munca inițiat la nivel sectorial și aplicabil la nivel de grup de bănci, ci și o consecință practică a acestuia”.

Acordul presupune, in practică, un program de e-Learning constând in 500 de cursuri in format electronic, din care jumătate sunt disponibile inclusiv in limba engleza. Programul de distribuție al cursurilor va fi demarat la 31 martie, 2020.

Unul dintre principalele avantaje pentru lucrătorii bancari ale semnarii acestui acord este colaborarea alături de partenerul sindical în acest demers, domeniile prioritare de pregătire profesională fiind stabilite de comun acord cu sindicatele, pe baza cunoașterii nevoilor angajaților. Astfel, partenerii de dialog social și-au manifestat optimismul cu privire la faptul că această colaborare va contribui la stimularea angajaților sa acceseze în numar cât mai mare aceste cursuri, care nu sunt obligatorii, ci sunt la alegerea acestora.

Acordul va pune accent pe trei direcții principale ale provocărilor digitale, stabilite ca fiind prioritare de comun acord între partenerii de dialog social, și anume:

i. Abilități Digitale – având drept scop îmbunătățirea abilităților de folosire a sistemelor și infrastructurii IT, astfel încât angajații să se poată adapta mai facil la astfel de instrumente, indiferent de angajator (e.g. PC Literacy and reporting skills, Analytical and Numerical skills, Digital Awareness);

ii. Colaborarea prin canale digitale – având drept scop dobândirea/îmbunătățirea abilităților de folosire a unor instrumente de lucru/colaborare la distanță cum ar fi video conferințe, mesagerie, gestiunea echipelor de proiect la distanță etc; iii. Satisfacția și abordarea clienților în contextul digitalizării – având drept scop dobândirea de către salariați a unor abilități/competențe de folosire mai facilă a instrumentelor/operațiunilor puse la dispoziție de către angajator din perspectiva digitală.

Cursurile vor fi disponibile pentru toți angajații băncilor membre ale Consiliului Patronatelor Bancare din România, adică cel puțin 25 000 de persoane care vor avea acces la aceleași cursuri (aproape jumatate din angajații sistemului bancar din România, care însumau peste 53 000 persoane la sfârșitul primului trimestru din 2019). Cursurile vor fi disponibile pentru angajați în mod gratuit, costurile fiind suportate de către băncile membre CPBR, care vor pune la dispozție și platformele proprii pentru accesarea acestora.

În vederea identificării celor mai potrivite cursuri atat din punct de vedere al conținutului cât și al diversității acestora, CPBR a derulat un proces de selecție al celor mai potriviți furnizori, selectând în cele din urmă „The e-Learning Company”, care reprezintă în România renumita companie de soluții de e-Learning SKILLSOFT din SUA. Skillsoft e furnizor de asemenea soluții în multe alte țări europene.

În acest fel, cursurile oferă angajților din băncile membre CPBR beneficiul de a accesa aceleași suporturi de curs precum angajații din SUA sau alte țări europene cu tradiție în domeniul bancar. CPBR este membră a Federației FinBan, parte a Confederației Patronale CONCORDIA, reprezentativă la nivel național. FSAB, la rândul său, este membră a “Cartel ALFA”, confederație sindicală reprezentativă la nivel național. FSAB și FinBan sunt, de asemenea, singurii parteneri sociali care au semnat un Contract Colectiv de Muncă la nivel sectorial cu aplicabilitate la nivel de grup de unități la finalul anului 2018. Acesta este aplicabil și angajaților din băncile membre CPBR, ce reprezintă mai mult de o treime din totalul agajaților sistemului bancar: Banca Comercială Româna, BRD – Groupe Société Générale, ING Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit Bank.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0