Cea de-a noua ediție a programului “Bursele de performanță Allianz-Țiriac” demarează luni, 8 aprilie 2024, odată cu startul înscrierilor. Programul vine în sprijinul juniorilor talentați în căutarea finanțării necesare pentru a-și dezvolta potențialul sportiv la nivel de performanță.
Așa cum s-a întâmplat și în trecut, Allianz-Țiriac Asigurări, în parteneriat cu Fundația de Excelență Sportivă și Fundația Țiriac continuă să ofere sprijin financiar lunar, timp de un an, pentru 30 de copii cu vârste între 6 și 18 ani, care excelează în discipline sportive olimpice.
Fiecare tânăr sportiv selectat în program va primi o bursă lunară în valoare de 500 de lei, acordată de către Allianz – Țiriac Asigurări, împreună cu Fundația de Excelență Sportivă și Fundația Țiriac.
„Pentru a ajunge la performanțe remarcabile în sport, tinerii noștri au nevoie de resurse și motivație, inclusiv de ordin financiar. Avem talent în România și este datoria noastră să îi susținem să atingă cele mai înalte culmi ale succesului sportiv. Fundația de Excelență Sportivă și Fundația Tiriac continuă să își îndeplinească misiunea alături de partenerul de încredere, cel mai renumit asigurator, Allianz-Țiriac, oferind sprijinul necesar tinerilor talentați dornici să performeze”, a declarat Ion Țiriac”, a declarat Ion Țiriac.
„Unul dintre principalele motive care determină tinerii sportivi să renunțe la practicarea unui sport de performanță rămâne lipsa posibilităților financiare. Ne bucurăm că am ajuns în al nouălea an în care continuăm să sprijinim pregătirea, talentul și, de ce nu, chiar viitorul unor copii care obțin performanțe reale, prin muncă susținută. Avem mare încredere că următoarea generație de sportivi va duce România în topul clasamentelor sportive olimpice și suntem mândri că-i putem susține nu doar ca suporteri, ci și ca „investitori” de cursă lungă în drumul lor către succes”, a completat Virgil Șoncutean, CEO Allianz-Țiriac Asigurări.
Dintre proiectele comune ale celor două entități, se evidențiază existența patinoarului Allianz-Țiriac Arena, echipele de hochei pentru copii Allianz-Țiriac, precum și organizarea turneului internațional de hochei pentru copii Allianz – Țiriac Trophy și a turneului internațional de tenis feminin WTA125 Țiriac Foundation Trophy. Aceste inițiative și programe au ca scop promovarea sportului în rândul tinerilor și sustinere acestora în drumul lor spre marea performanță.
Perioada de înscrieri pentru bursele de performanță sportivă, finanțate de Allianz-Țiriac, Fundația pentru Excelență Sportivă și Fundația Țiriac, se desfășoară între 8 aprilie și 5 mai 2024. Susținerea financiară a copiilor selectați va avea loc în intervalul iunie 2024-mai 2025.
Înscrierile în program se pot face până la data de 5 mai 2024, conform regulamentului ce poate fi consultat la aceasta adresă: https://fundatiadeexcelentasportiva.ro/project/burse-de-performanta/
COMMENTS