Fundația Toflea și Gruia Stoica, alături de comunitățile din județul Galați

Fundația Toflea și Gruia Stoica, alături de comunitățile din județul Galați

Fundația Toflea și Gruia Stoica, președinte al GRAMPET Group, vin în sprijinul comunităților afectate de inundațiile produse luna aceasta în județul Galați. 

În perioada 27 – 29 septembrie 2024, trei camioane încărcate cu produse de curățenie au plecat de la Fundația Toflea către locuitorii din localitățile Costache Negri, Valea Mărului, Cudalbi, Corni, Corod, Pechea și Cuza Vodă. Astfel, 14.000 de produse, ambalate în 1.000 de pachete individuale, în valoare totală de aproximativ 200.000 lei, au ajuns la primăriile din aceste localități și le-au fost distribuite apoi cetățenilor. 

“Suntem alături de oamenii afectați de inundațiile produse săptămânile trecute în județul Galați și ne dorim să îi ajutăm cât de mult putem. Este un moment în care trebuie, poate mai mult decât oricând, să fim solidari și să contribuim la refacerea locuințelor degradate, prin mijloacele de care dispunem. Suntem în legătură cu primarii din localitățile respective, pentru a afla care sunt nevoile localnicilor și a încerca să suplimentăm ajutorul cât de repede și cât de mult posibil, dacă va fi nevoie” – declară Gruia Stoica, președintele grupului GRAMPET. 

În fiecare an, Fundația Toflea sprijină educația a 450 de copii

Acțiunea umanitară derulată în septembrie 2024, în județul Galați de Gruia Stoica, prin intermediul Fundației Toflea, a fost posibilă cu ajutorul Președintelui Consiliului Județean Galați – Costel Fotea și al primarilor din comunele afectate unde au fost distribuite produsele.

Acesta este doar unul dintre proiectele derulate de Fundația Toflea – o organizație dedicată integrării minorităților și sprijinirii tinerilor talentați prin acordarea de burse de studiu, înființată în anul 2004 de către omul de afaceri Gruia Stoica. 

Principalul scop al acesteia vizează înlesnirea accesului la educație a tinerilor din localitate. Fundația susține în fiecare an studiile a cel puțin 450 de copii, majoritatea din comunitatea romă din localitatea cu același nume, și încurajează păstrarea identității etnice. În acest context, datorită activității sale din ultimii 20 de ani, Toflea a devenit una dintre puținele localități din România unde rata abandonului școlar este zero și toți tinerii au absolvit cel puțin liceul.  

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0