Prima tentație a fost să încep acest articol cu sintagma “de mult nu mi-a mai fost dat să văd o inepție atât de mare…”. Imediat mi-am adus însă aminte de impozitul pe gospodării, impozit la care se pare că actualul guvern deja a renunțat. Sper ca peste 2 luni să vorbim și despre acest subiect la timpul trecut și mai sper să nu mai avem o altă “invenție” care să ne ocupe timpul degeaba.
O să enumăr câteva din argumentele care fac din acest impozit unul extrem de nociv pentru economia românească, argumente care ar fi trebuit să facă imposibilă includerea acestuia în programul de guvernare și mai apoi votarea lui în Parlament. O să încep mai întâi cu argumentele juridice și, apoi, cu cele de ordin economic.
1. Impozitul pe cifra de afaceri nu este permis de Directiva 112/2005 privind TVA
După cum știm, România face parte din UE și prin urmare Directivele și Regulamentele UE ne sunt aplicabile, ele având – conform Tratatului de Aderare la UE, prioritate în fața legislației românești. Încălcarea acestor norme duce la infringement, care aduce sancțiuni și obligația de a corecta încălcările. Cum, cel puțin la nivel declarativ, guvernul PSD/ALDE își bazează mare parte din visele de mărire economică pe atragerea fondurilor europene, un infringement pe un subiect fiscal atât de sensibil precum introducerea unui impozit pe cifra de afaceri, altul decât TVA nu cred ca poate fi avut în vedere de acest guvern, oricât de anti-european ar fi el…
Redau mai jos textele din Directiva 112 care ar fi trebuit să oprească orice discuție pe acest subiect:
i) Alineatul (4) din chiar preambulul Directivei prevede că: “Realizarea obiectivului privind înființarea unei piețe interne presupune aplicarea în statele membre a legislației privind impozitele pe cifra de afaceri care sa nu denatureze condițiile concurenței sau să împiedice libera circulație a bunurilor și serviciilor. Prin urmare, este necesară realizarea acestei armonizări a legislației privind impozitele pe cifra de afaceri prin intermediul unui sistem privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) […]”;
ii) Articolul 401 din Directivă prevede că: “Fără să contravină altor dispoziții ale legislației comunitare, prezenta directivă nu împiedică niciun stat membru să păstreze sau să introducă taxe pe contractele de asigurări, taxe asupra jocurilor de noroc și pe pariurile sportive, accize, taxe de timbru sau, mai general, orice taxe, drepturi sau impozite care nu se pot caracteriza ca taxe pe cifra de afaceri […].”
2. Impozitul pe cifra de afaceri ar face inaplicabile prevederile unor directive, precum Directiva 96/2011 (Parent Subsidiary), Directiva 49/2003 (Redevențe și dobânzi), dar și o bună parte din prevederile celor peste 90 de Convenții privind evitarea dublei impuneri și combaterea evaziunii fiscale pe care Romania le-a încheiat cu statele lumii.
Practic, acest impozit ar scoate România de pe harta investitorilor serioși, România rămânând atractivă exclusiv pentru investitorii speculativi (marje mari, risc mare, activitate de genul “mușcă și fugi”) sau pentru cei care nu prea dau doi bani pe conformare și pentru care evaziunea este cu adevărat un modus operandi.
Motivul pentru care susțin că prevederile enumerate mai sus ar deveni inaplicabile este unul cât se poate de simplu: condiția pentru aplicarea acestor reglementări este ca primitorul/plătitorul veniturilor într-o relație comercială transfrontalieră să fie plătitor de impozit pe profit (!!!) – nicidecum al unui impozit pe cifra de afaceri (?!), impozit nerecunoscut în cadrul sistemelor de evitare a dublei impuneri.
Pentru a exemplifica, o să dau un extras din art. 226 (c) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, articol care implementează Directiva Parent Subsidiary:
“(1) Sunt scutite de impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți următoarele venituri:
c) dividendele plătite de o persoană juridică română sau persoană juridică cu sediul social în România, înființată potrivit legislației europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori unui sediu permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene, situat într-un alt stat membru al Uniunii Europene, dacă:
1. persoana juridică străină beneficiară a dividendelor îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
[…]
(iii) plătește, în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, unul dintre impozitele prevăzute în anexa nr. 2 la titlul II sau un impozit similar impozitului pe profit reglementat la titlul II;
[…]
3. persoana juridică română care plătește dividendul îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
[…]
(ii) plătește impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări. […]”
Fără impozit pe profit, companiile înregistrate în România – indiferent că sunt companii cu capital românesc sau străin, sunt pur și simplu scoase din UE!
Să ne înțelegem: SCOASE din UE!!!
Pur și simplu: fără a fi nevoie de un referendum gen Brexit, fără a fi nevoie de negocieri pentru exit-ul din UE!
Părăsirea (economică) a UE de către România se poate face prin eliminarea impozitului pe profit și introducerea impozitului pe cifra de afaceri!
Vrem asta?
Nu numai că economia româneasca va fi scoasă din UE, dar ea va deveni o pată neagră și pe harta investitorilor din afara UE…
Acest lucru apare evident dacă ne uităm la textul (standard, pe model OECD) al Convenției de Evitare a Dublei Impuneri. Nu mai departe de alin. 3 al Art. 2 – Impozite vizate, citim că:
“Impozitele existente asupra cărora se aplică Acordul sunt, în special:
a) în cazul României:
(i) impozitul pe venit;
(ii) impozitul pe profit.”
Scoatem impozitul pe profit și toate convențiile încheiate în zeci de ani de România – unul din factorii de competitivitate pe care îl blamam atunci când discutam atragerea unor investiții directe în economie, vor râmâne aplicabile doar în ceea ce privește veniturile obținute de persoane fizice!
Să continuăm, deci…
3. Impozitul pe cifra de afaceri ar duce la dispariția a zeci de mii de locuri de muncă în industrie
Orice om care înțelege cât de cât economia știe că sunt industrii care operează cu marje de profit minuscule, ele fiind interesante pentru investitori datorită faptului că profitul vine din rulaje mari. Nu este deloc neobișnuit ca un producător de succes să aibă marje de profit de 1-2% din cifra de afaceri, mai ales atunci când vorbim de cifre de afaceri de sute de milioane sau poate chiar miliarde de euro (mai puține, din păcate, în România).
Pentru aceste companii, un impozit pe cifra de afaceri de 1%, 2% sau poate chiar 3% ar fi echivalent cu confiscarea de către stat a întregului profit. Impozitul pe cifra de afaceri ar fi un element de cost suplimentar, care ar putea chiar pune firma pe pierdere, pentru că, spre deosebire de hipermarketuri, care nu au concurenți globali, producătorii din industrie nu pot include în preț acest cost suplimentar. De ce crede cineva că aceste companii vor continua să facă business în România? Unele (cele care nu se pot reloca, în special românești) vor dispărea din piață iar celelalte se vor reloca în alte state mai sănătoase la cap…
Poate cel mai bun exemplu aici este industria auto, producătorii de autovehicule, dar – în special în România, producătorii de componente auto. Acest sector este cel mai dinamic în România și este responsabil pentru o bună parte a exporturilor industriale ale României.
Știm cu toții că cea mai mare parte a acestor fabrici (multe din ele greenfield) aparțin unor mari grupuri industrial străine precum Renault sau Ford (producție auto) sau Mercedes, Sumitomo, Takata, Magna, Autoliv, Continental, Bosch, Pirelli și mulți alții (producție componente).
Fabricile din România ale acestor grupuri industriale sunt “captive”: ele cumpără materia primă și componentele de la grup și vând produsele lor tot către grup. În general primesc și finanțare de la grup sau primesc garanții care să le permită finanțarea bancară.
Practic – toate tranzacțiile acestor companii (cu excepția utilităților cumpărate local) se fac cu afiliați din grup. Cei care înțelegem regulile privind prețurile de transfer (despre care mulți tot vorbesc în ultima perioadă pe la TV, fără însă să priceapă ceva…), știm că aceste reguli permit marje de profit extrem de reduse, de multe ori sub 1%. O marjă mai mare ar face ca fiscul din țara de origine a investitorului (în general mult mai priceput decât fiscul nostru) să îl sancționeze pentru mutarea profitului în România, deci nu se poate…
De ce crede cineva că aceste fabrici vor rămâne în România??? Oricum – trebuie să înțelegem că suntem pe un ciclu de creștere al salariilor care va duce oricum, inevitabil la relocarea acestor fabrici.
Să nu uităm de ce s-au deschis în primă fază: forța de muncă (cât de cât) calificată și ieftină. Forța de muncă (calificată) este din ce în ce mai greu de găsit (pentru că mulți au emigrat iar sistemul de educație produce prea mulți analfabeți funcționali) și devine din ce în ce mai scumpă.
Să nu uităm cum a apărut și dispărut lohn-ul în industria textilă…
Din păcate, prea puțin din industria românească – indiferent de naționalitatea capitalului ce o deține, va putea rezista în România unui impozit pe cifra de afaceri. Vor dispărea sau vor pleca.
4. Impozitul pe cifra de afaceri nu stimulează investițiile
Motivul este cât se poate de clar: echipamentele de calitate costă.
În momentul în care investițiile nu vor mai putea fi recuperate din profit prin amortizare fiscală, ce cred deștepții care au gândit eliminarea impozitului pe profit și înlocuirea lui cu impozitul pe cifra de afaceri că se va întâmpla???
Nu cumva oamenii vor amâna la maxim posibil înlocuirea echipamentelor iar atunci când vor fi nevoiți să o facă vor alege ce este mai ieftin, eventual SH-uri la care alții au renunțat?
5. Impozitul pe cifra de afaceri agravează orice criză prin care ar trece o companie și ar face imposibilă redresarea
Să nu uităm ca impozitul pe cifra de afaceri se plătește și atunci când compania înregistrează pierderi… Dacă într-o astfel de perioadă, inerentă ciclului de viață al oricărei companii, aceasta va avea de plătit și impozitul pe cifra de afaceri atunci nu cred că este greu să ne imaginăm ce se va întâmpla: faliment, oprire activitate, lichidare.
6. Impozitul pe cifra de afaceri îngreunează intrarea în piață a unor investitori noi
Orice companie la început de drum are o perioadă de pierderi, asumate de investitor. Pe lângă investiția inițială, pe lângă pierderile inițiale, acum în sarcina investitorului mai este pus un cost (pe care nu îl avea): impozitul pe cifra de afaceri, impozit pe care trebuie să îl achite indiferent dacă are sau nu profit.
7. Impozitul pe cifra de afaceri bazarizează economia chiar mai mult decât “forfetarul” plătit de hoteluri și restaurante
În mod evident, atunci când o bună parte din profitul oricărei tranzacții se va topi în impozitul pe cifra de afaceri oamenii vor face tot ce pot pentru a face cifra de afaceri cât mai mică. Unii vor putea, alții nu. Unii își vor asuma riscurile, alții nu. Stabilitatea și predictibilitatea va dispărea însă în mod cert.
8. IMM-urile vor fi înghițite de cei mari
Motivul este, din nou, evident: pentru a putea supraviețui, lanțurile economice vor trebui scurtate, companiile specializate vor fi înghițite și vor deveni secții în “combinate”, pentru a elimina cifra de afaceri din amonte și multipla taxare pe lanț, în amonte…
9. Verigile cu valoare adăugată mare vor fi delocalizate
Hai să ne închipuim că sunteți unul din puținii industriași români, aveți o afacere mare în care credeți, aveți clienți, aveți relații bune cu băncile, aveți furnizori. Aveți piață deci. În plus, sunteți legat mental și sufletește de țara dvs. (adică România) și nici nu va trece prin minte să vă mutați viața (familia, afacerea) în alta țară. Veniți și mă întrebați ce e de făcut, cum puteți să minimizați răul pe care guvernul/parlamentul țării în care dumneavoastră plătiți impozite, taxe, ați creat și mențineți locuri de muncă, vrea să vi-l facă.
O să vă spun așa:
Trebuie să păstram în România cât mai puțin din cifra de afaceri pe care o aveți;
Pentru asta, faceți o companie într-o țară vecină. Bulgaria poate fi un bun exemplu de soluție, pentru că e aproape și e ieftină;
Compania din Bulgaria va face toate achizițiile de materii prime, materiale, componente pe care azi fabrica dumneavoastră le cumpără direct;
Fabrica din România va face doar lohn, adică va procesa materia primă pusă la dispoziție de către compania din Bulgaria;
Fabrica din România nu își mai vinde produsul finit, ci doar prestează un serviciu de manufactură pentru compania din Bulgaria, la cost plus (plus puțin, că așa sunt regulile de transfer pricing despre care unii vorbesc fără să le înțeleagă);
Produsul finit va fi vândut de firma din Bulgaria, care evident că va face și cea mai mare parte din profit (pentru că preia tot riscul pieței).
Am încercat să îmi explic ce anume a putut aduce această neghiobie (impozitul pe cifra de afaceri) în programul de guvernare aprobat deja de Parlamentul României…
O posibilă explicație ar fi sentimentul adânc înrădăcinat în mintea unora că “multinaționalele exporta profitul”. Pe cale de consecință, acești domni își declară impotența de a impune respectul unei legi (prevederile cu privire la transfer pricing) și gândesc că dacă renunță la impozitul pe profit, hoții ăștia de investitori (multinaționale și români) nu își vor mai putea “ascunde” profiturile și vor trebui să plătească impozit direct pe cifra de afaceri…
O altă posibilă explicație ce trebuie însă luată în calcul – mai ales în contextul în care s-a mai încercat asta și cu impozitul pe gospodării, este că propunerea este parte a unei acțiuni hotărâte a unui grup politic pentru a destabiliza financiar/economic România prin crearea unei crize de proporții într-un moment cât se poate de prielnic țării noastre. Cine ar fi beneficiarul unei astfel de crize? Hmm…
COMMENTS