Poate nimeni nu credea, în noiembrie 1995, că o revistă lunară adresată unei piețe încă incipiente, care abia făcea ochi în România, piața financiar-bancară, va reuși să crească, să se dezvolte, să se diversifice, să se impună în piață și să reziste, iată, 26 de ani. Nu putea atinge această frumoasă vârstă fără sprijinul unei echipe dedicate, formate și ea din mers, fără sprijinul colaboratorilor de mare calitate și fără sprijinul a multor instituții financiar-bancare, ca și al oamenilor de afaceri care au crezut și au apreciat conținutul revistei și al evenimentelor organizate de Finmedia, inclusiv a Galei Premiilor Revistei Piața Financiară.
Gala Premiilor Revistei Piața Financiară de astăzi, 7 decembrie 2021, aniversează, desigur și ea, 26 de ani de existență, 26 de ani în care am premiat cu celeritate performanțe, rezultate, produse,servicii, instituții și personalități ale mediului financiar și economic românesc.
În deschiderea evenimentului a avut loc un interesant dialog între doi seniori ai bankingului şi macroeconomiei: Cristian Popa, fost viceguvernator al BNR şi George Mucibabici , cunoscut consultant, şi el un om cu un destin strâns legat de BNR, chiar dacă astăzi cei mai mulţi îl ştiu ca reputat consultant financiar.
*Revenirea economică rapidă vine pe fondul recesiunii din 2020, revenirii consumului şi materializării unor investiţii amânate. Omicron pune noi presiuni pe economia globală, afectând tinerii şi implicit educaţia şi piaţa muncii, pieţe deja tensionate. Certitudinea planează şi conduce la ezitări din partea firmelor în ceea ce priveşte investiţiile de mare anvergură. Avem economisiri forţate care au diminuat cererea agregată. Inflaţia e surpriza ce putea fi anticipată de orice economist, date fiind şocurile de ofertă. Discursul iniţial al băncilor centrale privind caracterul tranzitoriu al inflaţiei se nuanţează la momentul actual. Mă aştept la recalibrări în ceea ce priveşte cumpărările de active: scăderea însă nu va fi rapidă, pentru a nu produce dezechilibre. Oricum, vremea dobânzilor mici persistente pe termen lung e pe cale să treacă* a spus Cristian Popa.
*Din când în când lucrurile se repetă. Infuzia de bani nemeritaţi nu au cum să nu provoace dezechilibre. SUA e doar unul dintre exemple. Bancherii vor avea de traversat vremuri mai puţin liniştite dar interesante. Iar în sistemul bancar românesc mai sunt lucruri de schimbat: e de necrezut ca la acest moment pentru anumite operaţiuni bancare să mai fi nevoit să mergi în bancă să semnezi hârtii. Generaţia tânără riscă să fie îndepărtată de băncile tradiţionale, în acest fel, pentru că ei fac totul pe internet: mănâncă pe internet, lucrează pe internet, tranzacţionează pe internet* a punctat George Mucibabici.
Reevenind la Gala de Premiere, au fost acordate următoarele distincţii:
BANKING
Bancherul anului: Bogdan Neacşu, CEO CEC Bank, Preşedinte ARB
Banca anului: Banca Transilvania
Banca anului retail: Libra Internet Bank
Banca anului corporate: Raiffeisen Bank
Banca anului risk management: BRD Group Societe Generale
Premiul de Excelenţă în banking: Adrian Morar, preşedinte Banca Centrală Cooperatistă CREDITCOOP
Premiul de Excelenţă în banking: Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare
Banca anului economisire şi educaţie financiară: Banca Comercială Română
Banca anului creditare: CEC Bank
Banca IT a anului: ING Bank România
Banca anului pentru Soluţii de creditare IMM: Garanti BBVA
Banca anului pe segmentul M&A:VISTA Bank
Banca anului pentru Garanţii de Credit: EXIMBANK
Cel mai bun produs de creditare ipotecară: Creditul Ipotecar de la First Bank
Cel mai bun Produs economisire: Depozitul Alpha Progressive de la Alpha Bank Romania
Produsul anului la categoria digitalizare: Patria de Oriunde de la Patria Bank
IFN
BEST IFN: PROVIDENT FINANCIAL ROMÂNIA
LEASING
BEST IN LEASING FINANCIAR: BRD Sogelease
BEST IN LEASING OPERAŢIONAL: Arval Service Lease România
ASIGURĂRI
Managerul anului în ASIGURĂRI: Virgil Şoncutean, CEO Allianz Ţiriac
Compania anului, asigurări generale: Omniasig VIG
Cel mai inovativ produs de asigurari generale: Generali CASCO Perfecto
Compania anului, asigurări de viaţă: Uniqa Asigurări de Viaţă
Premiu de Excelenţă pentru Educaţie Financiară: ASF România
FONDURI DE INVESTIŢII
BEST in Administrare Fonduri: Raiffeisen Asset Management
BEST in Administrare Fonduri:NN Investment Partners
Fonduri de OBLIGAŢIUNI:
OTP Obligaţiuni
BRD Obligatiuni
Erste Bond Flexible RON
Fonduri DIVERSIFICATE
BT Clasic,
Fonduri de ACŢIUNI
BT ENERGY
OTP Expert.
NN (L) International ING Dinamic RON
Fonduri de Pensii Private
BEST in administrare FONDURI DE PENSII PRIVATE OBLIGATORII: Aripi, Administrat de Generali Fond de Pensii FACULTATIVE
BEST in administrare FONDURI DE PENSII PRIVATE FACULTATIVE: AZT Vivace, administrat de Allianz Ţiriac Pensii Private
PIAŢA DE CAPITAL
BEST IN CAPITAL MARKET: Teraplast
BEST IN CAPITAL MARKET : ROMGAZ
SECŢIUNEA COMPANII
Premiul de excelenţă în BUSINESS: Lidl România
Premiul de excelenţă în BUSINESS: Grup Romaqua – Borsec
COMMENTS