GfK: Numărul șomerilor va scădea semnificativ în Europa din 2015

g1

În Europa se răspândeşte speranţa că punctul critic al crizei a fost depăşit, şi că economia a început, treptat, să se redreseze, potrivit unui studiu emis marți de GfK – Climatul de consum în Europa.

Analiza oferă o privire de ansamblu asupra evoluţiei aşteptărilor privind starea economiei şi veniturile, precum şi a dorinţei de cumpărare în rândul consumatorilor din 14 ţări europene.

Începând cu al doilea trimestru, a crescut speranţa că criza financiară a trecut de faza critică. Economia UE a înregistrat din nou o uşoară creştere, de 0,4%, faţă de trimestrul anterior. Franţa, Germania, Portugalia şi Regatul Unit, cu toate au înregistrat, în parte, creşteri considerabile. Economiile spaniolă şi italiană par de asemenea să îşi fi revenit uşor, cu toate că continuă panta descendentă. În Franţa deficitul de comerţ extern a dispărut, iar Grecia a reuşit chiar să prezinte un buget pozitiv. În Portugalia, numărul şomerilor a scăzut din nou, pentru prima dată în doi ani.

Motivele pentru această redresare din Europa sunt: consumatorii, tot mai pregătiţi să cheltuiască din nou mai mulţi bani, distanțarea politicii calea strictă a austerităţii care a avut un impact negativ asupra economiilor naţionale. În special în ţările afectate de criză din sud, turismul a contribuit la îmbunătăţirea situaţiei.

În vară, UE a înregistrat prima sa scădere în ceea ce priveşte numărul total al şomerilor. Rata continuă însă să se menţină la 11 procente. Ca urmare, nu se întrevede deocamdată o inversare reală a situaţiei de pe piaţa muncii. Se anticipează de fapt că în anul care urmează şi mai mulţi oameni să devină din nou şomeri. O scădere semnificativă a numărului de şomeri este preconizată de abia în 2015. Cu toate acestea, experţii nu anticipează ca nivelul dinainte de criză să fie atins pe termen mediu.

Împrumuturile bancare continuă şi ele să se situeze la un nivel extrem de coborât. Iar impulsul dat de creşterea slabă, care probabil se va accelera în lunile care urmează, este cu siguranţă insuficient pentru a opri creşterea continuă a muntelui de datorii ale ţărilor UE.

g2

Creștere economică de 2,7-4,3% pentru România în 2014 – 2016

În ceea ce privește România, potrivit studiului, pentru 2013, toţi experţii anticipează o uşoară înviorare a economiei româneşti, până în prezent extrem de slabă. Previziunile privind această ameliorare variază între 1,6 procente şi 2,0 procente. În perioada 2014 – 2016, se anticipează că economia României va cunoaşte o creştere cuprinsă între 2,7 procente şi 4,3 procente. Conform estimărilor actuale, PIB a crescut cu 0,5 procente în trimestrul al doilea. Cadrul economic general este favorabil: datoria naţională este în jur de 34 procente, deficitul bugetar în jur de 2,5 procente, iar şomajul se situează la circa 7 procente.

Cu toate acestea, România are încă nevoie de o serie de reforme pentru a putea ţine pasul, pe termen lung, cu celelalte ţări europene.

”Foarte multe companii continuă să rămână în proprietatea statului. Speranţele de continuare a privatizării au fost risipite în repetate rânduri, în special în industria chimică, minerit şi transporturi. În plus, încă mai există probleme legate de sistemul judiciar şi de piaţa neagră. Invitaţiile la licitaţii prezintă foarte adesea neregularităţi, iar guvernul trebuie să îşi îmbunătăţească comportamentul de plată, care, în unele domenii, este deficitar”, se precizează în analiză.

Conform sursei citate, consumul privat joacă un rol tot mai important în România. Venitul real este în creştere. În regiunea centrală a României, de exemplu, există zone unde rata şomajului este aproape zero.

GfK este una dintre cele mai mari firme de cercetare a pieţei din lume, cu circa 13.000 de experţi. În anul 2012, vânzările GfK se ridicau la 1,51 miliarde de euro.

 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0