Glissando Garden Center, companie din sectorul Home&Garden din România şi cea mai mare din Vestul ţării specializată în comerţul cu flori, plante şi articole de grădină, a debutat astăzi, 3 iunie, pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul bursier GGC. Este a treia companie care se listează la bursa de la începutul anului şi a doua pe piaţa AeRO.
„Fiecare companie care vine la bursă, fie prin intermediul unui IPO, plasament privat sau printr-o listare tehnică, reprezintă un plus pentru piaţă şi pentru investitori. Îi urăm bun venit echipei Glissando Garden Center pe piaţa AeRO, locul potrivit pentru companiile în etapa de creştere, şi îi încurajăm să folosească toate mecanismele de finanţare pe care piaţa de capital le oferă, pentru a-şi valorifica la maximum prezenta la bursă şi pentru a dezvolta afacerea”, a declarat Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.
„Suntem mândri şi bucuroşi să facem pasul spre piaţa de capital din România şi să ne alăturăm companiilor listate la Bursa de Valori Bucureşti. Acest demers reprezintă o etapă importantă în evoluţia şi dezvoltarea companiei noastre şi suntem încrezători că ambitille şi planurile noastre vor putea fi susţinute şi prin piaţa de capital. Din poziţia de lider al dezvoltării unui concept modern de home & gardening în România, vom continua să ne adresăm nevoilor în creştere ale clienţilor noştri pentru produse şi soluţii care să le infrumuteseze ambientul. Strategia noastră este să dezvoltăm calitatea produselor şi serviciilor, să creştem expunerea noastră naţională, astfel încât să oferim o valoare cât mai mare acţionarilor noştri”, a declarat Ioan Biianu, Director General şi fondator Glissando Garden Center.
Debutul la bursa al Glissando Garden Center are loc în urma unei listări tehnice, realizată cu sprijinul Goldring.
„Listarea tehnică a Glissando Garden Center – o companie cu un model de business validat – aduce un plus la BVB în primul rând prin faptul că poate apropia de zona investiţiilor bursiere un bazin important de investitori potenţiali în persoană clienţilor săi şi a celorlalţi stakeholderi, de la angajaţi cheie la parteneri. De asemenea, salutăm reprezentarea unui nou domeniu la bursă, home&garden, un sector în topul preferinţelor consumatorilor odată cu fenomenul <grădinăritului urban> pe care pandemia l-a accentuat şi l-a transformat în tendinţa. Felicitări Glissando Garden Center, felicitări domnului Ioan Biianu pentru viziune, şi aşteptam să vedem apropierea de bursă şi pentru celelalte companii, cu rezultate şi evoluţii lăudabile, din familia brandului Glissando”, a declarat Virgil Zahan, Director General Goldring.
Glissando Garden Center şi-a început activitatea în 2011, având în spate un istoric al brandului Glissando care datează din 1991. În 2015, după o investiţie de 6 milioane de euro, compania a deschis în Timişoara primul hypermarket din ţară specializat în comerţul cu flori, plante, articole de grădinărit şi produse pentru protecţia plantelor, desfăşurat pe o suprafaţă de 6.000 mp. În prezent, compania are două magazine sub conceptul Garden Center, al doilea fiind în Lovrin, judeţul Timiş, cu o suprafaţă de 800 mp. Compania a înregistrat în 2023 vânzări de 22,3 milioane lei şi un profit de 923.490 lei, conform Memorandumului de listare. Compania este deţinută de Ioan Biianu în calitate de acţionar majoritar, cu 80,11% din acţiuni, restul de 19,89% de acţiuni fiind deţinute de persoane fizice.
COMMENTS