Evenimente recente, ce ţin de geopolitică şi repun pe tapet alte faţete ale războiului rece, ridică anumite semne de întrebare în ceea ce priveşte balanţa costuri-beneficii ale globalizării. Citând din documentele privind politicile Comisiei Europene, factori precum progresul tehnologic, costurile scăzute de transport şi liberalizarea politicilor în interiorul Uniunii Europene şi în alte ţări terţe au condus la intensificarea schimburilor comerciale şi a circulaţiei fondurilor între ţări.
Acest ultim aspect, circulaţia capitalurilor, îşi arată şi faţa mai puţin plăcută în contextul conflictului dintre Ucraina şi Rusia. Uniunea Europeană, lumea întreagă, ameninţă balaurul trezit de Putin la răsărit cu sancţiuni peste sancţiuni. Până acum, mult zgomot şi efecte minime. De ce nu se iau măsuri mai drastice, despre care abia acum începe să se vorbească? Păi tocmai această interdependenţă economică stă la mijloc. Resursele energetice ale lui Putin, vitale funcţionării multor economii europene, pot zdruncina, în condiţiile dispariţiei din peisajul comercial sau/şi al scumpirii, fragilul echilibru post criză.
Recent, oficialii europeni au luat în calcul restricţionarea accesului Rusiei la pieţele europene de capital blocând posibilitatea băncilor ruseşti de a juca pe bursele europene. De asemenea, se ia în considerare interzicerea oricărei persoane din UE să investească în instrumentele financiare cu maturitate mai mare de 90 de zile emise de instituţiile financiare ruseşti deţinute în proporţie de peste 50% de statul rus. Sancţiunile se opresc când vine vorba de achiziţia de titluri de stat ruseşti, pentru a preveni o reacţie similară a Rusiei în ceea ce priveşte titlurile europene.
S-a declanşat o adevărată vânătoare, selectivă, în ceea ce priveşte acţiunile şi investiţiile companiilor (oligarhilor) ruseşti. Plasamentele acestora, tocmai în contextul accesibilizării circulaţiei capitalurilor, depăşesc cu mult aşteptările oricărui analist. Situaţia e similară cu cea din SUA, care încearcă să suprareglementeze acele capitaluri la vedere, deja atent supravegheate, în timp ce o parte de două ori mai mare, cea care a condus la declanşarea crizei, rămâne la nivel de încercări timide de reglementare. Dacă am renunţa să ne facem că nu vedem, ar trebui să recunoaştem că există mult capital rusesc în spatele a numeroase companii: şi nu vorbim aici de Cipru, ci de Austria sau chiar Germania! Iar în contextul actual, cu un capital sperios, rar şi scump, nu cred că se încumetă mulţi oficiali să facă pe „bau-bau“.
Revenind la sancţiuni, se vehiculează şi restricţionarea exportului de „tehnologii sensibile“, cum sunt cele din sectorul energetic, ceea ce ar bloca accesul Rusiei la componente importante necesare în unele dintre cele mai competitive sectoare ale economiei ruseşti. Tehnologiile „interzise“ ruşilor ar fi cele folosite la forajul după hidrocarburi în ape adânci, explorarea în zona arctică şi extracţia gazelor de şist. Nu cred însă că Rusia e incapabilă să suplinească acest embargo din producţie internă sau apelând la China, cu care tocmai a semnat un megaacord în ceea ce priveşte exportul de resurse energetice. Dacă unei ţări în curs de dezvoltare precum România îi poţi uşor aplica „politica pumnului în gură“, cu Rusia e mult mai complicat. Iar acţiuni de tipul condamnării la Haga în Dosarul Yukos (plăţi de 50 miliarde euro) par comice, în condiţiile în care Putin nu va fi de acord să plătească. Singura cale de rezolvare a situaţiei rămâne dialogul, dar unul de pe poziţii de egalitate.
COMMENTS