GMP&U câștigă contul Provident Financial România

GMP&U câștigă contul Provident Financial România

Agenția de comunicare independentă GMP&U câștigă contul de comunicare Provident Financial România, consolidându-și portofoliul de clienți din sectorul financiar și poziția în piață. Noul parteneriat vine într-un context de schimbări semnificative în industria instituțiilor financiare nebancare (IFN), iar colaborarea vizează creșterea gradului de conștientizare a rolului instituției financiare nebancare, promovarea incluziunii financiare și a practicilor responsabile în creditarea consumatorilor.
Contul a fost câștigat în baza unei licitații, iar GMP&U a punctat la abordare strategică, tactici clare și o echipă de profesioniști în ariile pe care le reprezintă.
În perioada următoare, GMP&U va dezvolta și implementa proiecte de comunicare care vor adresa modelul de business Provident și poziția de lider a companiei, având ca obiectiv o înțelegere mai bună a pieței IFN-urilor, bazat, în continuare, pe dialog transparent între companie și comunități.
„Provident este un cont care vine cu anumite provocări și ne forțează să fim extrem de atenți la nuanțele din lumea financiară, într-o perioadă în care educația publicului în privința creditării este o temă centrală. Împreună, ne vom concentra pe acțiuni și proiecte comunicate într-o manieră care să ajute consumatorii să facă alegeri financiare responsabile și conștiente și să înțeleagă rolul companiei în societate.”, a declarat Nida Halit, Director Comunicare și Crisis Management, GMP&U.
Prin această colaborare, Provident își propune să susțină îmbunătățirea incluziunii financiare din România printr-o comunicare deschisă despre roluri, responsabilități și nevoi, despre obiective echilibrate de business și despre dreptul oricărui român de a avea acces la soluții financiare corecte și accesibile.
„Credem în decizii informate și în responsabilitate: facem parte dintr-o industrie cu un rol social bine definit, cu nevoi atât de reale și tangibile, încât responsabilitatea și claritatea sunt indispensabile. Ne-am bucurat să regăsim și la GMP&U astfel de valori și dorința de a aduce claritate și a îmbunătăți percepții.”, a declarat Vlad Șandru, Director de Comunicare și Relații Externe al Provident Financial România.
Echipa GMP&U alocată contului Provident este formată din patru divizii: PR & Crisis, Social Media, Creație și BTL.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0