GoTech World, cea mai amplă expo-conferință B2B cu soluții IT și digitale din Europa Centrală și de Est, va avea loc anul acesta pe 12 și 13 noiembrie 2024, în pavilionul B1 din cadrul Romexpo. Tema ediției curente se concentrează pe modul în care viitorul societății este definit prin intermediul unor tehnologii emergente, dincolo de inteligența artificială. Speakeri de renume internațional vor urca pe cele 11 scene pentru a prezenta cele mai noi trenduri din IT, cu impact asupra viitorului întregii societăți, iar vizitatorii vor putea interacționa cu tehnologiile propuse de companiile expozante.
„GoTech World își propune să continue anul acesta tema începută în 2023, însă mergând mai departe de inteligența artificială și explorând în profunzime o serie de tehnologii emergente și, mai ales, influența pe care acestea o au și o vor avea asupra societății în care trăim. Anul acesta, mizăm pe încurajarea tuturor liderilor spre a-și asuma roluri active în modelarea traiectoriei AI-ului și a celorlalte tehnologii de ultimă generație, astfel încât acestea să aducă beneficii concrete lumii în care trăim. Totodată, ediția actuală aduce în fața publicului noi scene, adaptate nevoilor profesioniștilor din industrie”, a declarat Alexandru Măxineanu, Managing Partner, Universum Expo.
La cea de-a XIII-a ediție GoTech World, organizatorii se așteaptă la un număr de cca. 15.000 de participanți, aproximativ 7000 dintre aceștia din categoria C-level. Totodată, publicul va putea lua parte la peste 100 de sesiuni de conținut, susținute de peste 120 de speakeri și va putea vizita standurile a cca. 100 de expozanți.
Structura deja cunoscută a evenimentului este păstrată și în acest an, însă sunt introduse două noi scene – Build.AI Stage și Software Architecture Stage – care, alături de zonele expoziționale aferente, sunt dedicate audienței tehnice. În același timp, revine în cadrul evenimentului scena Digital Marketing and e-Commerce, unde vor fi dezvoltate subiecte precum omni-channel marketing, importanța conținutului video scurt și de impact sau integrarea concretă de soluții AI în marketing.
Astfel, GoTech World 2024 oferă, ca de fiecare dată, un amplu spațiu de desfășurare pentru companiile expozante și soluțiile de business pe care le prezintă, alături de 11 scene tematice, unde se vor dezbate temele momentului din zona tech: Main Stage, Digital Marketing & E-commerce Stage, Sustainability Stage, Cybersecurity Stage, AI Stage, Software Architecture Stage, DevOps Stage, Business Transformation Stage, Smart City Stage, Product & UX Design Stage și Build.AI Stage.
Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, GoTech World 2024 va aduce în prim-plan o serie de subiecte esențiale pentru viitorul tehnologiei și al afacerilor. Printre temele centrale se numără prezentări despre sinergia dintre umanitate și AI, explorând, totodată, aspectele etice din spatele acesteia. Eficiența energetică, deepfake-urile și confidențialitatea datelor sunt alte teme abordate în cadrul ediției actuale.
Mai mult, vizitatorii vor avea ocazia să asiste la prezentări despre exemple de succes ale orașelor smart din lume, să participe la dezbateri despre practicile etice de business și lanțurile de aprovizionare sustenabile, precum și să exploreze nivelul de sustenabilitate în mediul de afaceri românesc. De asemenea, vor fi prezentate inovații de impact major, cum ar fi mâna bionică ce redă simțul tactil persoanelor amputate, tehnologii imersive ce au stat la baza unor producții precum Peaky Blinders sau inteligența artificială în spațiu.
Participarea la GoTech World 2024 se realizează prin achiziționarea unui bilet de acces, direct de pe site-ul www.gotech.world.
COMMENTS