Groupama Asigurări, unul din leaderii pieței de asigurări din România, sărbătorește în fiecare an pe data de 29 septembrie aniversarea mărcii Groupama în România. Aniversarea celor 9 ani s-a suprapus cu vizita în România a membrilor Consiliului de Administrație și ai Comitetului Executiv al Casei regionale Groupama d’Oc, al cărei Președinte, Jean-Yves Dagès, deține și funcția de Președinte al Grupului.
În acești 9 ani, Groupama Asigurări a deservit în permanență peste un million de clienți anual, cu o ofertă de asigurare adaptată nevoilor lor și gestionând la un nivel înalt de calitate daune totale de peste un milliard de euro. Groupama Asigurări a devenit între timp si primul angajator al sectorului, cu peste 1500 de angajați pe întreg teritoriul țării.
„Suntem mândri de excelenta poziționare a mărcii Groupama pe piața din România și ne exprimăm satisfacția cu privire la performanța filialei, care s-a dezvoltat în mod durabil, într-un context dificil și cu potențial ridicat reprezentat de piața emergentă a asigurărilor din România. Rădăcinile mutualiste ale Grupului nostru ne învață să așezăm clientul în centrul preocupărilor noastre, manifestând astfel proximitate, solidaritate și responsabilitate; sunt încântat să văd că valorile Grupului sunt aplicate în activitatea de zi cu zi a filialei din România”, a declarat Jean-Yves Dagès, Președintele Consiliului de Administrație al Grupului.
Performanța Groupama Asigurari nu este doar rezultatul punerii în aplicare a strategiei ambițioase lansate în 2012, construită pe o orientare către client autentică, ci și al unei ameliorări continue a produselor şi serviciilor oferite și al inovației adusă de angajații proprii; merită subliniate, printre inovațiile recent lansate, opțiunea de auto-constatare a daunelor pentru persoane juridice, posibilitatea de a inregistra o daună on line – proces care integrează şi roboți software, sau tehnologia telematică integrată în asigurarea CASCO.
Dincolo de activitățile economice, Groupama Asigurari își manifestă responsabilitatea socială şi printr-o serie de parteneriate pe termen lung, coerente cu valorile companiei: spre exemplu, cel încheiat cu Poliția Română în 2010 pentru campanii de prevenire a furturilor, cel încheiat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român în 2012 pentru promovarea sportului și susținerea elitei sportive române în vederea succesului internațional, și, din mai 2018, prin calitatea de asigurător oficial al Federației Române de Rugby și a echipei naţionale „Stejarii”. Asemenea precum în Franța, Groupama sprijină în România cinematografia fiind alaturi de proiecte cinematografice locale care reprezintă România la cele mai prestigioase festivaluri de cinema din lume și oferind sprijin festivalurilor de film din România care contribuie la promovarea cinematografiei europene si nu numai.
COMMENTS