Groupama Asigurări România este, încă de la finalul anului 2014, liderul asigurătorilor în domeniul agricol, pe segmentul Fermieri, cu un număr de peste 2.500 de clienți asigurați pe întreg teritoriul țării. Valoarea totală a primelor brute subscrise a fost, în 2014, de peste 28 de milioane de lei, anunţă compania într-un comunicat de presă.
Repartiţia culturilor asigurate de Groupama Asigurări este de 60% pentru culturi de toamnă şi 40% pentru culturi de primăvară. În ceea ce priveşte daunele, majoritatea culturilor distruse au fost cele de păioase şi rapiţă, ca urmare a fenomenelor de grindină, ploi torenţiale şi furtuni din perioada mai-iulie a anului trecut. S-au înregistrat daune în toate regiunile ţării, însă cea mai afectată dintre ele a fost regiunea Vest unde valoarea daunelor plătite s-a ridicat la aproximativ 6 milioane de lei.
“Rezultatul înregistrat în România la finalul anului 2014 reconfirmă o tradiție a Grupului. În anul 1840, în luna decembrie, un grup de fermieri din Franța punea bazele unui fond mutual de asigurări, care, mai târziu, a dus la apariția companiei. Așa cum este firesc, Groupama Asigurări continuă tradiția și vine în sprijinul fermierilor din România cu oferte care să răspundă nevoilor specifice de asigurare ale acestui segment de clienţi. Poziția de lider pe acest segment are ca suport o foarte bună înțelegere a nevoilor partenerilor noștri, o ofertă adaptată acestora și care să le permită să își continue activitatea în cazul unui eveniment neprevăzut”, a declarat Călin Matei (foto), director general adjunct al Groupama Asigurări.
„Pe lângă beneficiile ataşate produselor şi serviciilor, Groupama îşi recompensează clienţii şi prin intermediul programului de fidelizare <Asigurările dau roade>, special creat pentru fermieri și lansat în toamna anului trecut”, se arată în comunicat. Accesul în program se face prin achiziția oricărui produs de asigurare destinat Fermierilor. Punctele se acordă în funcție de valoarea primei de asigurare, continuitatea în relaţia cu Groupama Asigurări, existența altor asigurări non-agro în anii anteriori, dar și recomandările pentru viitori asigurați și feedback-ul transmis companiei prin intermediul Call Center-ului Alo Groupama. Beneficiile programului constau în reduceri la asigurarea mașinilor agricole și a celor personale, reduceri pentru asigurările de viaţă, de sănătate și accidente pentru angajaţi sau chiar și pentru familia asiguratului, excursii și sponsorizări pentru participarea la târguri internaţionale din domeniul agro, finanţări în condiţii preferenţiale la partenerii Groupama Asigurări, firme de leasing și bănci.
Unul din punctele forte ale Groupama Asigurări şi care a contribuit la consolidarea poziţiei de lider este managementul transversal al segmentului, respectiv introducerea în 2012 a poziţiei de Director Segment Fermieri precum şi existenţa unei echipe specializate în acest domeniu, formată din Agro Manageri locali şi inspectori de daune specializaţi în domeniul agricol şi care îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional pentru a reuși să acopere eficient întreg teritoriul, în spiritul proximităţii, ca valoare fundamentală a companiei, se mai arată în comunicat.
COMMENTS