Growceanu organizează “Invest in Moonicorns”, un eveniment care vizează să devină cel mai important loc de întâlnire pentru investitorii business angel în Europa Centrală și de Est

Growceanu organizează “Invest in Moonicorns”, un eveniment care vizează să devină cel mai important loc de întâlnire pentru investitorii business angel în Europa Centrală și de Est

Platforma de business angels Growceanu organizează în 27-28 octombrie „Invest in Moonicorns – The Art of Angel Investment”, un eveniment care vizează să devină cel mai important loc de întâlnire pentru investitorii business angel în Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc la Timișoara, la centrul Faber și se adresează investitorilor de tip business angel, precum și persoanelor cu venituri foarte mari sau avere de peste un milion de dolari.

Majoritatea acestor investitori, așa numiții high net worth individuals sau HNWI, investesc în domeniul imobiliar, unii și la bursă. Însă mult sub 1% dintre HNWIs fac investiții în startup-uri, adică în companii din domeniul tehnologiilor de ultimă oră care au un mare potențial de creștere. Growceanu numește aceste companii moonicorns pentru că, spre deosebire de „inorogii” tehnologici – companii evaluate la peste 1 miliard de dolari (unicorns) – startup-urile în care investesc business angels sunt încă necunoscute, dar odată scoase la lumină se pot dezvolta exponențial cu sprijinul investitorilor.

 În realitatea economică modernă, startup-urile au avut și au un impact major. Un business angel contribuie la formarea și creșterea lor sănătoasă oferindu-și nu doar banii, ci și expertiza acumulată prin experiență, precum și network-ul personal. 

Conferința „Invest in Moonicorns” își propune să prezinte investitorilor această clasă de active cu mare potențial. Temele abordate urmează logica investițională a acestui tip de activ: locul pe care startup-urile îl pot ocupa într-un portofoliu, modul în care putem investi cel mai ușor în astfel de companii, cum se face evaluarea unui startup, cum se iau deciziile de investiții, exemple de succes, precum și poziționarea ecosistemului local și național de antreprenoriat tech în contextul european, respectiv planurile de dezvoltare ale acestuia. 

De asemenea, în cadrul panelului “Winning Together” vor fi prezentate povești de succes ale unor angels și fondatori care au lucrat și lucrează împreună la succesul unor companii precum Rayscape sau Bright Spaces.

Între speakerii confirmați până la această oră se numără: Dan Călugăreanu – partener, Early Game Ventures; Nina Dremelj – membru al board-ului European Business Angel Network; Remus Radvan – Venture Strategy at Wayra;  Sorin Maxim – Director  ADR Vest; Dominic Fritz – primarul municipiului Timișoara. 

“Acesta este unul dintre puținele evenimente din România dedicate investitorilor angel și totodată creează o oportunitate extraordinară pentru ca Timișoara să devină un etalon pentru investițiile de tip angel în Europa Centrală și de Est. De asemenea, ne dorim să susținem cât mai multe persoane cu venituri ridicate să înțeleagă ce presupun astfel de investiții și chiar să devină angel investors. Iar cel mai important lucru este ca investițiile de tip early stage în startup-uri să devină o clasă de active recunoscută la scară largă și indispensabilă”, spune  Ciprian Man, cofondator Growceanu. 

În România sunt aproximativ 91.000 de persoane cu venituri ridicate sau cu averi de peste un milion de dolari, conform studiului Global Wealth Sizing Model al Knight Frank. 

Growceanu se adresează în special investitorilor care dispun de un buget de investiții de 40.000-250.000 de euro pe parcursul a doi-trei ani și care vor să-și construiască un portofoliu de minim 8-10 startup-uri. 

Comunitatea Growceanu include aproximativ 1.000 de persoane din această categorie, iar o parte dintre ei au investit în ultimii trei ani peste 2,2 milioane de euro în early stage startups. 

Pentru a participa la evenimentul „Invest in Moonicorns”, accesați: bit.ly/468QQqE

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0