Grupul APS îşi propune pentru 2017 o cifră de afaceri și investiții în dezvoltare în valoare de 10 milioane euro

Grupul APS îşi propune pentru 2017 o cifră de afaceri și investiții în dezvoltare în valoare de 10 milioane euro

Antreprenorul clujean Cătălin Chiș (foto) și-a propus ca, în 2017, grupul de companii APS să ajungă la 10 milioane euro cifră de afaceri, după ce a încheiat anul 2016 cu un rulaj de 6,5 milioane euro. Focusul pentru anul în curs îl reprezintă creșterea pe zona de tehnologie, inclusiv prin noi achiziții de companii, și dezvoltarea unei școli de antreprenoriat în cadrul platformei specializate “SustinAntreprenoriatul.ro”.

După ce, la începutul anului 2017, a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni al agenției Graffiti PR – o companie matură și stabilă, aflată în topul jucătorilor din industria de comunicare – omul de afaceri Cătălin Chiș, proprietarul grupului de companii APS, este interesat în continuare să își extindă operațiunile prin noi achiziții.

“În paralel cu integrarea Graffiti PR și dezvoltarea de sinergii între toate firmele grupului, ne dorim creșterea prezentei noastre pe zona de tehnologie și soluții online prin achiziţii. Avem deja o serie de proiecte pe care le vizăm și discuții cu mai mulți antreprenori interesați să își dezvolte afacerile prin investiții și parteneriate strategice”, spune Cătălin Chiș.

Extinderea pe zona de tehnologie are loc în contextul în care toate companiile din portofoliul antreprenorului clujean înregistrează creșteri constante în ultimii ani, bazate pe dezvoltarea competențelor tehnice și eficientizarea proceselor de lucru interne.
Pentru a susține dezvoltarea companiilor sale, bugetul de investiții estimat pentru 2017 se ridică la aproximativ 1 milion de euro si va fi direcționat către creșterea specializării echipelor interne, designul unor noi proiecte online si finalizarea noului sediu central din Cluj al grupului APS.

Dezvoltarea resurselor umane este vizată, de asemenea, și pentru platforma “SusținAntreprenoriatul.ro” – inițiativa de formare a unei generații de antreprenori debutanți, lansată cu câteva luni în urmă – care va deveni un hub de resurse și modele de bună practică, puse la dispoziția inițiatorilor de start-up-uri.

Antreprenorii aflați la debut vor avea acces la modele de business valide, resurse necesare pentru start și mentori cu expertiză pe toate componentele afacerii – de la dezvoltare unui plan de business sustenabil, până la marketing de produs, comunicare și administrare a companiei – pe modelul unei școli de afaceri.

Echipa de mentori implicată în proiect va acoperi zone de expertiză diverse și va include antreprenori și manageri de top, implicați în dezvoltarea mediului de afaceri din România.

Fondator al grupului de companii Active Power Solutions, Cătălin Chiș deține un portofoliu diversificat de afaceri (distribuție, producție și servicii), concentrate pe domeniul tehnologiei și al comunicațiilor. Din Grupul APS fac parte companiile: Graffiti PR, Active Power Solutions, Life Is Hard, RT Solutions, Barandi Solutions şi Noah Watches.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0