Grupul de firme Interagro și Nitron Group USA dezvoltă cel mai mare terminal de comerț cu îngrășăminte din Estul și Sud-Estul Europei

Grupul de firme Interagro și Nitron Group USA dezvoltă cel mai mare terminal de comerț cu îngrășăminte din Estul și Sud-Estul Europei

Grupul agroindustrial Interagro are în derulare, în parteneriat cu grupul american Nitron, o investiție de aproximativ 22 de milioane de euro pentru amenajarea unui terminal mixt, import și export, de îngrășăminte în portul dunărean Zimnicea. Terminalul este deja în faza finală de dezvoltare – termen 2020, se va întinde pe 3 hectare și va avea o capacitate inițială de 350 – 400.000 de tone, la export,  și de circa 150.000 de tone, la import. În orizontul de timp 2022, estimăm o capacitate de export de peste 1 milion de tone.

Îngrășămintele ce vor fi comercializate prin intermediul terminalului zimnicean sunt de tipul celor azotoase(uree, azotat de amoniu, nitrocalcar, îngrășăminte lichide), fosfatice/complexe și pe bază de potasiu.

Investiția Interagro este de tip asociere în participațiune cu Nitron (care este și principalul colaborator internațional pentru exporturi al Interagro), care ne va pune la dispoziție, pentru importuri, îngrășăminte DAP și TSP, de producție SUA și Mexic(tot cu tehnologie SUA). Acestea s-au dovedit deja de o calitate excepțională, un prim vapor experimental de 19.000 de tone, pe care l-am adus în Octombrie 2019, dovedindu-ne acest lucru. Produsele vor fi aduse în principal pe Dunăre , cu barjele, dupa ce sunt aduse pe nave maritime la Constanța, cu descărcare directă în barje ( s-au alocat 18 barje din proprietatea grupului pentru acest terminal).

Terminalul este deja in faza finală de dezvoltare, facilitățile de care beneficiază fiind:

– trei depozite mari (de până la 12-14.000 tone fiecare, închise complet) cu acces la toate cele 3 sisteme de transport (auto, cale ferata și naval/ barje cu posibilități de descărcare sau încărcare rapide (200 tone pe oră descărcare, 250 tone încărcare la vrac);

– doua dane de operare în dublu sens, încărcare/ descărcare;

– doua macarale de cheu de câte 16 tone și suntem in faza de modernizare/control digital system;

– stâlpi și estacadă de benzi, atât la descărcare cât și la încărcare la fluviu/Dunăre;

– stație de descărcare și cântarire electronică CF;

– ne aflăm în negocieri avansate pentru importul mașinilor de ambalat de la saci mici de 50 kg până la saci de 1000 kg, cu încărcare automată în camioane și vagoane CF.

Tot terminalul va fi operat dintr-un singur centru de comandă automatizat.

Ioan Niculae, președinte Interagro: “Am ales Zimnicea pentru această investiție deoarece este cel mai modern port la Dunăre, de pe teritoriul Romaniei, având cheu vertical și putând opera 12 luni pe an, indiferent de nivelul fluctuant al fluviului. În plus, cea mai mare parte a activelor existau deja și sunt în proprietatea noastră. Piața principală deservită, la import, va fi România (Zimnicea este chiar în  centrul Câmpiei Române, inclusiv Băraganul) iar prin accesul foarte ușor la toate cele trei forme de transport, mărfurile pot fi duse oriunde în România, Bulgaria, Serbia, Ungaria, inclusiv Ucraina, pe barje”.

Dincolo de investiția în terminalul de la Zimnicea, Interagro anunță că producția în fabricile de îngrășăminte din România se derulează conform următorului grafic:

Chemgas Slobozia funcționeaza și va funcționa pe tot parcursul anului 2020;

Donau Chem Turnu Măgurele este gata de pornire, cu toate reviziile făcute și, în cateva zile, va porni;

Ga Pro Co Chemicals Piatra Neamt urmează să fie repornită în maximum 2 luni de zile, după terminarea reviziilor;

Amurco Bacău – în funcție de terminarea și livrarea a doua utilaje comandate din străinătate, prevedem începerea producției în iulie 2020;

Nitroporos Făgăraș – fiind vorba de investiții substanțiale și de durată, prevedem repornirea instalației de amoniacul și a fabricilor de acid azotic și azotat de amoniu îngrășamânt si poros/ tehnic, în trim 1, 2021.

Separat, combinatul de metanol Viromet Victoria va reporni la începutul lunii martie 2020.

Interagro este unul din cei mai mari actori agroindustriali integrați ai României,  operând șase fabrici de îngrășăminte și peste 40.000 de ha de teren agricol. Deține și operează, de asemenea, fabrici de procesare produse agricole și investește constant în turism și sport.

Nitron Group este prin cei mai mari traderi internaționali de îngrășăminte, cu un volum anual al comerțului de peste 6,5 milioane de tone, venituri de peste 2 miliarde de dolari și prezență pe 5 continente.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0