Grupul GRAMPET a lansat activitatea de transport feroviar de marfă în Slovenia prin operatorul Train Hungary – Sucursala Ljublijana

Grupul GRAMPET a lansat activitatea de transport feroviar de marfă în Slovenia prin operatorul Train Hungary – Sucursala Ljublijana

  • Primul transport a fost realizat la începutul acestui an, folosind resurse proprii și personal sloven

Grupul GRAMPET anunță lansarea operațiunilor Train Hungary – Sucursala Ljublijana în Slovenia, extinzându-și astfel activitatea diviziei de transport feroviar de marfă la zece țări din regiune.

„Extinderea pe piața de profil din Slovenia se încadrează în strategia de  eficientizare și interconectare a serviciilor pe care le oferim clienților noștri internaționali. Operatorii noștri sunt prezenți cu licențe de transport / certificat de siguranță pe opt rețele europene și realizează, astfel, un circuit complet al schimburilor de marfă, rezultând o interoperabilitate regională mai puternică printr-o conectivitatea mai bună”, subliniază Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET – Grup Feroviar Român. „Primele săptămâni de activitate în Slovenia au generat rezultate foarte bune, în linie cu perspectivele întregii activități de transport internațional de marfă din cadrul Grupului GRAMPET”.

Divizia, care include operatorii GRUP FEROVIAR ROMÂN, TRAIN HUNGARY Budapesta, TRAIN HUNGARY – Sucursala Zagreb, BULGARIAN RAILWAY COMPANY, EURORAIL LOGISTCS doo Serbia, GRAMPET CARGO AUSTRIA și TRAIN HUNGARY – Sucursala Ljublijana, oferă soluții logistice complexe prin intermediul unei flote de aproximativ 20.000 vagoane și 400 locomotive.

„Per ansamblu, acești operatori generează o parte importantă din cifra noastră anuală de afaceri, cele mai importante rezultate fiind înregistrate în Ungaria, Croația și Bulgaria, unde creștem susținut, de la an la an”, continuă Gruia Stoica. „Experiența și know-how-ul pe care echipa GRAMPET – Grup Feroviar Român a exportat-o în fiecare dintre aceste țări s-a dovedit esențială pentru consolidarea prezenței noastre pe piața europeană de transport feroviar de marfă. În timp, ne-am diversificat prezența și serviciile oferite clienților, extinzându-ne activitatea în alte domenii consacrate de brandul GRAMPET și devenind investitori străini de calibru pentru statele din regiune”.

Astfel, în 2013 grupul a preluat uzina de vagoane Debrecen Vagongyár din Ungaria, un lider cu tradiţie pe piaţa reparatorie de material rulant din Europa. Recent, GRAMPET a anunțat achiziționarea terenului de 28 de hectare pe care se află fabrica, la prețul de 6,5 milioane de euro. Această investiție face parte din planul ambițios de 14 milioane de euro pe care Grupul GRAMPET vrea să îi investească în următorii 5 ani pentru dezvoltarea fabricii.

„Toate aceste operațiuni sunt profitabile și își sporesc contribuția la rezultatele consolidate de grup în fiecare an. Pentru noi, acest succes este o dovadă clară că antreprenorii români pot concura de la egal la egal pe piața internațională, alături de liderii industriilor de profil. În ceea ce ne privește, suntem optimiști că există oportunități importante de consolidare și creștere regională în următorii ani, în contextul marilor proiecte de infrastructură anunțate la nivel european și al reașezării lanțurilor globale de distribuție post-pandemie. Obiectivul financiar este să creștem contribuția diviziei noastre internaționale la 30% din cifra de afaceri anuală în următorii cinci ani, atât prin consolidarea activităților existente, cât și prin intrarea pe noi piețe”.

Grupul GRAMPET este cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa Centrală și de Sud-Est, având în jur de 7.000 de angajați. Înființată acum mai bine de 20 de ani, a devenit prima multinațională cu capital românesc, extinzându-se pe rând în Bulgaria (2004), Ungaria (2005), Republica Moldova și Germania (2010), Austria și Slovacia (2012), Croația (2016), Serbia (2018), Grecia (2019) și Slovenia (2021). În prezent analizează extinderea pe alte șase piețe europene – Macedonia, Muntenegru, Slovacia, Cehia, Belgia și Olanda.

În vara lui 2019, un juriu internaţional a desemnat Grupul GRAMPET drept Campionul Regional al Anului la Premiile Emerging Europe decernate la sediul central al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare din Londra. Premiul a acoperit toate industriile din 23 de țări emergente.

Provocările unice cu care a venit anul 2020 au testat cu succes structura de servicii integrate și infrastructura strategică pe care brandul românesc a dezvoltat-o la nivel regional, marcând performanțe noi pentru brandul GRAMPET, printre care reamintim:

– Grup Feroviar Român a primit certificatul european de siguranță acordat pentru mai mult de o țară, o performanță în premieră pentru industria feroviară europeană. Certificatul Unic de Siguranţă acordat de Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate permite Grupului să opereze în două țări, respectiv România și Grecia.

– Electroputere VFU Pașcani a intrat în ultimele faze de testare cu prototipul primului său automotor, care va intra pe piața locală și internațională în prima parte a anului curent.

– Roserv Oil a preluat platforma RAFO Onești, cu obiectivul declarat de a dezvolta cel mai mare centru logistic din Moldova unde ar putea lucra în total 600 de oameni.

– Assologistica (asociație reprezentativă pentru industria de logistică din Italia) și publicația de profil Euromerci au premiat Grupul GRAMPET pentru Inovație în Internaționalizarea Afacerilor, acordându-i premiul „Grupul Logistic al Anului”.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0