Grupul MedLife a încheiat achiziția OncoCard Brașov după aprobarea tranzacției de către Consiliul Concurenței

Grupul MedLife a încheiat achiziția OncoCard Brașov după aprobarea tranzacției de către Consiliul Concurenței

Sistemul Medical MedLife a finalizat achiziția integrală a Spitalului OncoCard Brașov, ca urmare a aprobării acesteia de către Consiliul Concurenței. Este una dintre cele mai importante tranzacții ale primului semestru din acest an care vine să consolideze alături de Neolife – zona de oncologie și radioterapie, în concordanță cu obiectivele strategice stabilite de MedLife și anunțate către acționari.

Inaugurat în 2012, printr-o investiție de peste 24 milioane de euro, Spitalul OncoCard Brașov se bazează pe un concept inovator de medicină integrativă ce începe din faza de diagnosticare și acoperă toată gama de terapii active specifice. Spitalul furnizează un mix de tehnologie de ultimă generație, echipe multidisciplinare de specialiști ceea ce asigură fiecărui pacient o abordare personalizată care crește șansele de curabilitate și calitate a vieții.

Cu un total de peste 240 de angajați și colaboratori, OncoCard Brașov a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 63,7 milioane RON.

Mergem mai departe și mai repede ca niciodată în ambițiile noastre de a diagnostica un număr cît mai mare de cancere într-un stadiu cât mai timpuriu și de a salva căt mai multe vieți. În acest sens, după Neolife – a căror expertiză este foarte valoroasă în zona de oncologie și radioterapie – am adus în grup un nou partener puternic – OncoCard Brașov. Împreună, avem acces la știința de ultimă oră în oncologie, la tehnologie avangardistă și la cele mai bine pregătite echipe medicale, având ca finalitate consolidarea celei mai mari platforme de diagnostic și tratament pentru numeroase tipuri de cancer. Credem că aceste parteneriate vor redefini standardele de îngrijire pentru pacienții oncologici, România având potențial să devină la rândul ei o destinație turistică medicală chiar și pentru pacienții din străinătate”, a declarat Dorin Preda, Executive Director, MedLife Group.

Potrivit reprezentanților MedLife, tranzacția OncoCard a fost derulată de către Policlinica de Diagnostic Rapid, prima companie achiziționată de MedLife în urmă cu 12 ani. Odată cu finalizarea acestei achiziții, Brașovul va deveni un hub regional de sănătate care va integra nu mai puțin de 15 unități medicale, printre care 2 spitale de mari dimensiuni, 3 hyperclinici, 3 laboratoare și o serie de microclinici și centre de testare aflate în proximitate.

Ne bucurăm să vedem că eforturile noastre susținute se traduc în rezultate sustenabile atât în ceea ce privește îmbunătățirea calității vieții pacienților, dar și în performanță și noi perspective pentru dezvoltarea afacerilor românești. În urmă cu mai bine de un deceniu PDR avea 2 unități și o cifră de afaceri de cca 3 milioane de euro astăzi, după 12 ani, ca parte din Grupul MedLife, discutăm despre 15 unități medicale, aproape 30 de milioane de euro și despre perspectiva finalizării propriilor achiziții. Credem că aceste lucruri fac dovada iscusinței managementului românesc și a convingerii că se poate face performanță și se poate îmbunătăți calitatea vietii în România cu manageri români, cu medici români și cu know how 100% românesc. De altfel, suntem singura companie cu capital românesc din top trei jucători în domeniul privat de sănătate din România, alături de o echipă de management de top și mulți dintre antreprenorii români care la rândul lor au fondat business-urile pe care le-am integrat în grupul nostru. Ne-am listat la Bursa de Valori din Bucuresti, la noi acasă și, reusim sa rămânem lider detașat de mai bine de un deceniu” a declarat Mihai Marcu, Președinte al MedLife Group.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0