- Volumul primelor a crescut la 11 miliarde de euro (+5,5%),
- Profitul (inainte de impozitare) a crescut la 511 milioane de euro (+47,8%),
- Rata combinata s-a imbunatatit semnificativ la 94,2% (-0,8 puncte procentuale),
- Dividendul propus a crescut la 1,25 euro pe actiune (+66,7%).
“Grupul VIG si-a demonstrat inca odata soliditatea operationala, in al doilea an de pandemie, obtinand rezultate preliminare cu mult peste asteptari in 2021. Rezultatele sunt dovada pozitionarii solide si diversificate a Grupului, a performantelor operationale excelente obtinute de toate companiile noastre de asigurari si a faptului ca ne-am concentrat din timp asupra schimbarilor majore din industrie, precum transformarea digitala. Pentru actionarii nostri, vom propune in cadrul Adunarii Generale Anuale o crestere semnificativa a dividendului la 1,25 euro pe actiune pentru anul financiar 2021. Aceasta corespunde unei cresteri anuale de 66,7% si unui randament al dividendului de 5,0%. Noua valoare este evident superioara dividendului de 1,15 euro acordat inainte de inceputul pandemiei de COVID-19.
Suntem profund intristati de razboiul din Ucraina, una dintre pietele VIG. Observam cu ingrijorare cum oameni dintr-o tara europeana, din Grupul nostru, sunt expusi unor pericole fizice majore. In aceasta situatie teribila, prioritatile cheie sunt siguranta angajatilor din companiile noastre din Ucraina si sprijinirea acestora pe cat de mult posibil. Companiile VIG au demarat mai multe programe de sprijin imediat dupa izbucnirea razboiului, demonstrand astfel extraordinarul spirit de echipa din cadrul Grupului VIG. Am creat fondul “VIG Family”, cu o alocare initiala de 5 milioane de euro, la care pot contribui companiile membre si angajatii. Scopul fondului este de a oferi colegilor din companiile din Ucraina sprijin financiar direct in cazuri de urgenta si sprijin pentru reconstructie in urma razboiului.
Situatia actuala din Ucraina genereaza in primul rand suferinta umana, insa este asociata si cu incertitudinea economica si o posibila volatilitate a pietelor de capital, ceea ce face greu de anticipat evolutia businessului in 2022. Cu toate acestea, Grupul VIG considera ca este capabil sa-si gestioneze eficient businessul de asigurari datorita diversitatii, plasamentelor conservatoare si programelor de reasigurare. In ultimii ani, am demonstrat acest lucru in mod repetat in situatii marcate de provocari. De aceea suntem increzatori ca vom putea continua parcursul pozitiv in 2022”, a explicat Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group.
Volumul total al primelor, de 11 miliarde de euro, a depasit cu 5,5%, respectiv cu peste 574 milioane de euro, valoarea inregistrata in anul anterior. Totodata, a fost atins pentru prima data pragul de 11 miliarde de euro. Grupul VIG a obtinut cresteri semnificative pe toate liniile de business, cu exceptia asigurarilor de viata cu prima unica, ce au scazut usor, in linie cu strategia noastra. In 2021, cresteri semnificative ale primelor s-au inregistrat mai ales pe segmentul asigurarilor de proprietati si raspunderi (+8,0%), precum si pe segmentul politelor auto (RCA +7,0%, CASCO +8,7%). Primele subscrise au inregistrat o crestere substantiala in special in Republica Ceha (+7,7%), Regiunea ECE extinsa (+9,3%) si segmentul Operatiuni asociate Grupului (+13,2%). Dintre tarile incluse in Regiunea ECE extinsa, in special Tarile Baltice (+9,1%), Croatia (+23,1%), Romania (+17,2%) si Ungaria (+13,6%) au inregistrat cresteri substantiale ale primelor. Per ansamblu, 61,8% din primele Grupului in 2021 au fost subscrise pe piete din afara Austriei. Cea mai mare pondere in totalul primelor o detin asigurarile de proprietati si raspunderi, cu 5,267 miliarde de euro, urmate de asigurarile de viata cu prime regulate, cu 2,683 miliarde de euro, asigurarile RCA, cu 1,612 miliarde de euro, asigurarile CASCO, cu 1,402 miliarde de euro, asigurarile de viata cu prima unica, cu 869 milioane de euro si asigurarile de sanatate, cu 743 milioane de euro.
Cheltuielile cu despagubirile si indemnizatiile de asigurari au crescut moderat cu 1,6%, pana la 7,14 miliarde de euro.
Cu o valoare de 511,3 milioane de euro, profitul inainte de impozitare s-a situat peste limita superioara de 500 de milioane de euro prognozata pentru 2021 si a consemnat o crestere cu 47,8% fata de anul anterior.
Incepand cu anul financiar 2021, Grupul VIG va raporta rentabilitatea capitalului propriu la nivel operational drept principal indicator al profitabilitatii. Rata rentabilitatii este calculata prin impartirea profitului operational la media capitalurilor proprii. In 2021, rentabilitatea bruta a capitalurilor Grupului VIG la nivel operational a fost de 10,9%.
Rata combinata a inregistrat o imbunatatire substantiala. Situatandu-se la un nivel de 94,2%, valoarea din 2021 a indicatorului a fost cu 0,8 puncte procentuale sub nivelul din anul anterior.
Rata preliminara a solvabilitatii Grupului a fost de aproximativ 250% la 31 decembrie 2021 (incluzand masurile tranzitorii).
Investitiile totale (incluzand numerarul si echivalentele in numerar) s-au situat la 37,3 miliarde de euro la 31 decembrie 2021, in crestere cu aproximativ 2%.
Datorita evolutiei foarte bune a businessului, Consiliul Director al Vienna Insurance Group va propune in cadrul Adunarii Generale Anuale o crestere semnificativa a dividendului pentru 2021, la 1,25 euro pe actiune, comparativ cu un dividend de 75 de eurocenti in anul anterior.
COMMENTS