GTS Telecom, unul dintre principalii furnizori de servicii IT&C cu tehnologii de ultimă generație din România, intră pe piața de servicii FWaaS (Firewall as a Service) prin dezvoltarea unei platforme care le permite clienților securizarea conexiunii la Internet și a serverelor fizice sau virtuale găzduite în centrele de date ale furnizorului. Noul serviciu contribuie la gestionarea într-un mod cât mai flexibil a securității cibernetice a clienților GTS Telecom.
Integrată în infrastructura GTS, noua platformă FWaaS permite creșterea nivelului de protecție împotriva atacurilor cibernetice, fără alocarea din partea clienților a unor resurse suplimentare pentru achiziționarea de echipamente performante și licențe costisitoare. Implementarea platformei Firewall as a Service include asigurarea unei configurații de tip high-availability și găzduirea acesteia în centrul de date propriu, mentenanța și upgrade-urile rămânând în responsabilitatea GTS Telecom. Această soluție se adresează tuturor companiilor care utilizează o conexiune la Internet sau servicii de Cloud și colocare furnizate de GTS, permițându-le analiza și filtrarea informațiilor transmise prin internet, protejarea datelor companiei și ale angajaților, dar și reducerea riscurilor unor atacuri cibernetice.
„Pe măsură ce companiile se expun din ce în ce mai mult la transformarea digitală, acestea au nevoie de tehnologii moderne de protecție, cu un grad ridicat de flexibilitate și disponibilitate. Noua soluție de securitate cibernetică GTS Firewall as a Service oferă această adaptabilitate necesară clienților noștri pentru a-și desfășura activitatea online în siguranță, astfel încât aceștia să se poată concentra mai degrabă pe aspectele de creștere ale afacerii lor. Credem că acest serviciu va atrage venituri totale în valoare de aproximativ 200.000 euro în următorii 2 ani.” a declarat Răzvan Stoica, director general al GTS Telecom.
Noul serviciu GTS FWaaS este disponibil în trei tipuri de abonament – Basic, Premium și Professional, în funcţie de cerințele clienților. Aceștia beneficiază de suport și mentenanță oferite de GTS pe tot parcursul contractului, dar au inclusiv și posibilitatea să-și gestioneze serviciul cu resursele proprii, răspunzând astfel nevoilor extrem de specifice de securitate ale business-ului respectiv.
„Interesul crescut din partea clienților noștri pentru acest tip de serviciu ne-a determinat să investim în dezvoltarea platformei GTS FWaaS, folosind echipamente firewall de nouă generație și infrastructura noastră existentă. Clienții primesc consultanță din partea specialiștilor GTS pentru configurarea și implementarea soluției, precum și ajustarea acesteia în funcție de cerințele specifice de securitate ale companiei” spune Sorin Drăghici, director de vânzări al GTS Telecom.
Prin lansarea noului serviciu de FWaaS, GTS Telecom își completează astfel gama de servicii de securitate, care include GTS Anti DDoS, managed network security prin gestionarea de firewall hardware, produse anti malware și soluții integrate de securitate (supraveghere video, control acces, detecție și alarmare la efracție și incendiu).
Cu o activitate pe piața din România de peste 25 de ani, GTS Telecom, membră a Deutsche Telekom, este una dintre cele mai longevive companii românești și un partener de încredere pentru serviciile de telecomunicații pe piața locală. Compania IT&C pune la dispoziția clienților săi un portofoliu extins de servicii naționale și internaționale ce constă în soluții de tip Cloud, servicii de colocare, backup și Disaster-Recovery în data centerele proprii din București și Cluj-Napoca, servicii de acces internet și anti DDoS, servicii de date și voce.
COMMENTS