Primul deceniu al secolului XXI a cunoscut un avânt economic puternic, în care prăbuşirile unor mari corporaţii precum Enron şi Worldcom erau văzute ca victime colaterale izolate ale unui sistem economic, altfel de succes. Criza din 2008 a dovedit însă că aceste cazuri erau, de fapt, semne ale unui întreg sistem contaminat, care ar fi trebuit să ridice de mult timp întrebări şi să propună soluţii de îmbunătăţire.
În 2007, în SUA, preţurile caselor au început să se prăbuşească, lăsând unii proprietari cu credite mai mari decât valoarea proprietăţilor achiziţionate din credit. Mai mult, s-a dovedit că multe dintre credite fuseseră acordate unor persoane care nu erau solvabile, în ceea ce a devenit piaţa sub-prime. Executările silite au escaladat şi mai mult prăbuşirea valorii pieţei. În decurs de un deceniu, politicile monetare laxe, vidul de reglementare, banii ieftini şi lichiditatea masivă au produs o bulă a creditării în lumea occidentală.
Ingineria financiară a fost factorul declanşator pentru haosul ce a urmat. Instituţiile financiare şi-au securitizat activele creând portofolii de active toxice cu o evaluare eronată a riscului, pe care apoi le-au revândut altor instituţii financiare. Securitizarea datoriei a împrăştiat riscul la nivelul sistemelor financiare mondiale, dar deşi aceste instrumente erau complexe şi sofisticate, foarte mulţi le-au îmbrăţişat fără însă a putea estima corect riscurile. Au început să apară zvonuri cu privire la supraexpunerea băncilor la datorii sub-prime, scăzând nivelul de încredere, baza oricărui sistem financiar. Băncile au început să-şi restrângă politicile de creditare. Fondurile disponibile s-au diminuat. Băncile centrale au trebuit să ia măsuri speciale pentru a oferi lichiditatea necesară pieţei şi a acoperi pierderile instituţiilor financiare care prezentau un risc sistemic.
Una dintre cele mai longevive şi reputate bănci britanice, Northern Rock, a fost preluată de către guvernul britanic în 2007, după un secol de istorie. În SUA, guvernul american încerca să salveze Bear Stearns, de asemenea prin preluarea unui pachet important de acţiuni. Apoi, guvernul american şi-a îndreptat atenţia către Fannie Mae şi Freddie Mac, două dintre cele mai mari instituţii finanţatoare de credite ipotecare din SUA la acea vreme, oferind garanţii guvernamentale în valoare de 5 mii de miliarde de dolari. Căderile din piaţa bancară au tras după ele şi AIG, cel mai mare asigurător al riscului de credit de pe piaţă la acea vreme. Încercând să contracareze efectele acestei căderi, guvernul american a furnizat o facilitate de credit de 85 miliarde de dolari pentru a proteja interesele contribuabililor, având în vedere că AIG funcţiona şi ca un gigant al fondurilor de pensii. Ajutoarele însă s-au oprit aici, Lehmann Brother, o bancă cu o istorie de 158 de ani, fiind lăsată să se prăbuşească, trăgând şi mai jos încrederea într-o piaţă derutată.
Ce nu a funcţionat în guvernanţa corporativă?
Criza financiară a scos în evidenţă multe probleme de guvernanţă corporativă existente, dar pe care participanţii la piaţă au refuzat să le recunoască sau să ia măsuri de mitigare:
– Modul în care şi-au îndeplinit responsabilităţile membrii structurilor de conducere, autorităţile de supraveghere, auditorii financiari sau agenţiile de rating, fiecare actor participând la crearea mediului propice pentru instabilitate;
– Viabilitatea acţiunilor de securitizare sau a anumitor instrumente financiare – complexitatea produselor financiare a îngreunat înţelegerea acestora de către piaţă şi deci aprecierea corectă a riscurilor reale;
– Influenţa politicilor de remunerare asupra asumării nerezonabile a riscurilor, nu de puţine ori lăcomia încurajând asumarea de riscuri nesustenabile;
– Lipsa de transparenţă a pieţei, care a promovat o piaţă închisă în care investitorii erau încurajaţi să investească fără a deţine informaţiile necesare participării avizate la piaţă;
– Efectele reale ale bailout-urilor guvernamentale, care, pe lângă rolul de protejare a pieţei, au protejat şi administratorii de la suportarea de sancţiuni sau pierderea bonusurilor.
Provocări şi perspective
– Răspunderea organului de conducere
În condiţiile în care complexitatea corporaţiilor creşte, administratorii companiilor trebuie să înţeleagă modelul de afaceri pentru a putea evalua expunerea sa la riscul strategic. În cazul crizei financiare globale s-a dovedit că mulţi administratori ai instituţiilor financiare nu au înţeles expunerea acestora la riscul de complexitate al structurilor pe care le conduceau. Organul de conducere este principalul răspunzător pentru buna funcţionare a politicilor şi sistemelor de management al riscului. Creşterea complexităţii corporaţiilor pe care le administrează organul de conducere necesită:
– Clarificarea rolului organului de conducere;
– Obţinerea de informaţii corecte şi înţelegea mai bună a activităţii companiei;
– Menţinerea unei relaţii bune cu conducerea superioară;
– Supravegherea strategiei şi politicilor companiei;
– Asigurarea dezvoltării şi succesiunii managementului superior;
– Îmbunătăţirea managementului riscului.
– Abordare bazată pe reguli – abordare bazată pe principii
Există o diferenţă de tradiţie privind guvernanţa corporativă bazată pe sistemul unitar specificmediului de afaceri anglo-american cu organ de conducere, care include atât administratorii executivi cât şi non-executivi, faţă de sistemul dualist european bazat pe separarea membrilor non-executivi, cu funcţie de supraveghere, de membrii executivi.
În pofida acestei demarcaţii, o schismă a apărut în cadrul conceptelor de guvernare corporativă american şi britanic: cel dintâi preferând o abordare strictă bazată pe reguli predefinite, cel din urmă o abordare bazată pe principii încurajând auto-reglementarea. Uniunea Europeană revizuieşte din nou bazele de guvernanţă corporativă şi tendinţa recentă este de a opta spre abordarea bazată pe reguli, specifică sistemului american.
– Transparenţă – Obligaţiile organului de conducere faţă de părţile interesate
Astăzi, aşteptările faţă de administratori au crescut, profitul nemaifiind singurul indicator de performanţă. Atingerea profitului trebuie realizată cu practici contabile corecte, practici de remunerare care să nu fie excesive şi raportări financiare care să nu inducă piaţa în eroare. Autorităţile de supraveghere, pieţele bursiere, clienţii şi presa pun o presiune tot mai mare pe modul de administrare a companiilor. Un alt concept modern, acela de responsabilitate socială corporativă, prinde tot mai mult avânt. Acesta presupune o atenţie sporită faţă de comunitate şi societate în ansamblu, în cadrul politicilor de administrare a companiilor.
Ce trebuie să se schimbe?
Practicile şi evoluţiile în gândire referitoare la guvernarea corporativă sunt în continuă schimbare. Principalele probleme de guvernare corporativă ale companiilor moderne au ca sursă complexitatea structurilor organizatorice, fiecare instituţie fiind obligată să dezvolte structuri, procese şi practici potrivite nevoilor sale. Nimeni nu poate prezice cu exactitate ce se va întâmpla în viitor, dar trebuie să ţinem cont de câteva schimbări care probabil ne aşteaptă:
– Guvernanţa corporativă trebuie să fie integrată în strategia de business a companiilor şi nu doar ca o simplă obligaţie de conformare;
– O guvernanţă corporativă eficientă depinde de succesul managementului;
– Obiectivul fundamental al organului de conducere trebuie să fie clădit pe o creştere sustenabilă a companiei;
– Acţionarii trebuie să aibă responsabilitate şi un interes economic pe termen lung în luarea deciziilor în mod rezonabil şi responsabil;
– Companiile bine guvernate trebuie să asigure o bună transparenţă faţă de toate părţile interesate.
Aceste măsuri vor trebui în primul rând conştientizate de către membrii organelor de conducere ale instituţiilor financiare. Că vor sau nu vor, schimbările sunt şi vor fi impuse prin reglementări emise atât la nivel european, cât şi naţional. În mod sigur, guvernanţa corporativă va primi atenţia cuvenită şi vor fi create premisele unei pieţe financiare mai bine organizate şi mai puternice, mai puţin sensibilă la decalajele economice şi mai accesibilă şi transparentă pentru toţi actorii implicaţi.
COMMENTS