Helmut Ignat, Director General Konica Minolta, consideră că fără elite progresul României pare imposibil. Cu atât mai mult cu cât acesta se datorează în bună măsură conjuncturii, în lipsa unor strategii reale viabile. El subliniază că tinerii de valoare nu caută în străinătate înavuţirea, ci o societate normală în care să trăiască demni şi liniştiţi.
Domnule director, pentru a putea emite idei sustenabile despre viitor, e bine să analizăm foarte atent prezentul şi trecutul. Aşadar, cum arată acum România, la 25 de ani de la ridicarea cortinei centralismului?
Depinde cine o priveşte şi din ce unghi! Pentru unii „era mai bine înainte” (nu ştiu dacă sunt mulţi sau puţini, dar au tot dreptul să spună asta), dar cred că pentru cei mai mulţi dintre români este mult mai bine acum. Chiar şi pentru cei care au plecat din ţară din cauza condiţiilor proaste – iată, au avut măcar posibilitatea să plece în căutarea unei vieţi mai bune şi să se întoarcă oricând doresc!
Dacă ar exista un ochi obiectiv, cu siguranţă ar constata că România arată infinit mai bine decât în „epoca de aur”.
Care ar fi capitolele la care România are încă note mici, la nivel de economie, în general, şi la nivelul pieţei în care activaţi, în particular?
La ce capitole economice are note mari? În domeniul nostru, print şi servicii IT, piaţa este încă mult sub potenţialul firesc, raportat la dimensiunea populaţiei. De exemplu, avem o piaţă la nivelul unor ţări cu o populaţie la jumătate din cea a României (şi mă refer la ţări central-europene, nu vestice). Deşi oferim aceleaşi soluţii ca şi în orice ţară vestică, o parte a firmelor din România au de multe ori tendinţa de a „opune rezistenţă”, de a alege „preţul cel mai mic” fără nicio garanţie de calitate a serviciilor etc. O altă parte este deschisă la nou, la soluţii complexe, doreşte o asigurare a calităţii echipamentelor şi promptitudinea măsurabilă a serviciilor. Acestor clienţi ne adresăm noi.
Ingineria românească a cunoscut suişuri şi coborâşuri. Vârfurile au făcut cinste ţării chiar şi înainte de 1990 (ecourile priceperii lor se aud şi azi, la mii de km distanţă), deşi se ajunsese la inflaţie pe această profesie. Acum avem deficit de astfel de specialişti. Cum poate fi gestionată eficient o astfel situaţie?
Probabil că „piaţa învăţământului” nu se poate regla de la sine. Probabil că învăţământul şi formarea de specialişti trebuie să fie o componentă de bază a unei strategii de ţară. Dar cine să se ocupe de asta? Cei care ar avea obligaţia să o facă se ocupă cu orice altceva…
Cum poate fi cultivată tânăra generaţie astfel încât să putem beneficia cu toţii de fructificarea potenţialului acesteia? Ce se poate face pentru a le oferi şansa să se afirme şi să rămână în România?
Cred că trebuie început de la educaţia de bază, de la comportamentul în societate. Nu cred că putem avea o societate mai bună peste alţi 25 de ani, cu „manelişti“ care nu au noţiuni esenţiale despre civilizaţie. Aş înlocui mesajele obligatorii de la TV referitoare la „doi litri de apă pe zi” sau „nu mâncaţi sărat” cu mesaje mult mai importante pentru societate, repetate la infinit: „nu aruncaţi peturi în izvoare, nu lăsaţi gunoiul pe pajişte, nu înjuraţi pe stradă, respectaţi-vă vecinii, nu daţi muzica tare, conduceţi maşina cu înţelegere faţă de ceilalţi“ etc.
Altfel, exodul unei bune părţi a elitei va continua, în căutarea unei vieţi nu neapărat mai îndestulate, cât mai ales decente, normale, liniştite etc. Iar fără elite societatea nu va fi trasă (sau împinsă) înainte.
Dincolo de aspectele tehnice, inginereşti, un mare atu, nevalorificat decât în mică măsură de România, este turismul. Ca fotograf profesionist şi pasionat, puteţi confirma acest lucru. Cum se poate schimba situaţia? Ce e de făcut pentru a atrage turişti români sau străini – fără a strica însă echilibrele unor ecosisteme?
În mod normal, autorităţile locale ar trebui să-şi cunoască atuurile şi să le valorifice în interesul comunităţii locale. Dar cine se gândeşte la interesul comunităţii? Nu este mai „rentabil” să razi o pădure seculară azi, decât să o protejezi şi să organizezi activităţi turistice legate de natură în următorii zeci de ani? Sau să distrugi râurile de munte, peisajul şi ecosistemul, pentru sute de microhidrocentrale care produc sub 1% din energia electrică a ţării? Nu este mai „frumos” să dai jos casele vechi şi să construieşti viloaie paranoice nelocuite, în loc să le restaurezi şi să ai un mare punct de atracţie pentru toţi europenii dornici de tradiţie autentică? În Deltă se construiesc pensiuni în stil bavarez-ratat în care se „relaxează” şmecheri gălăgioşi de mare viteză, atât pe uscat, cât şi pe apă…. Trebuie să vină prinţul Charles că să salveze sate în Transilvania, trebuie să vină Jacque Yves Cousteau să „impună” declararea Deltei Dunării ca rezervaţie a Biosferei sau trebuie să se stabilească pe aici câte o familie de nemţi sau olandezi ca să salveze tradiţiile româneşti…
Sunteţi implicat într-un proiect extrem de interesant: Delta Văcăreşti. Ce v-a îndemnat să intraţi în acest proiect şi care este ţelul său final? Ar fi de dorit să avem mai multe proiecte similare? Cum putem face aceasta?
O misiune National Geographic România s-a suprapus fericit peste o perioadă în care am avut tot mai puţin timp pentru a merge în locul preferat – Delta Dunării. Am descoperit astfel că poţi face fotografii la fel de interesante la doar 15 minute de Piaţa Universităţii şi am realizat în urma documentării că oraşele importante ale Europei şi lumii beneficiază de arii naturale protejate. În contextul unui Bucureşti înghesuit, prăfuit, asfaltat şi betonat, cu restanţe majore la capitolul spaţii verzi, cu studii urbanistice care impun clar înfiinţarea de parcuri în sudul oraşului şi cu un ecosistem gata creat, propunerea de înfiinţare a unui parc natural a venit de la sine. A urmat o luptă încă neîncheiată cu obtuzitatea, prostia, lipsa de informare, frica de decizie, incompetenţa, interesele imobiliare/financiare, nebunia, aroganţa, neglijarea totală a unor concepte gen „interes public”, pe care unii sunt obligaţi să-l reprezinte. Am fost de multe ori trataţi de parcă ni s-ar face un serviciu personal, nu şi-ar face unul în primul rând lor şi apoi societăţii…
În speranţa şi credinţa că Parcul Natural Văcăreşti va fi înfiinţat, ar trebui să constituie un mare început, un precedent fericit – să se demareze nenumărate iniţiative de înfiinţare de arii naturale protejate urbane şi în România, singura garanţie că oamenii vor avea chiar în oraşul lor oaze naturale de neatins de către neobosiţii rechini imobiliari.
New York are 47, Londra 40, Berlin 53 de arii protejate… E loc de mult mai bine în Bucureşti, nu?
Cum arată viitorul României, în viziunea dumneavoastră?
Întrebat cum vede România peste 20 de ani, dl. Andrei Pleşu a răspuns: „singurul lucru sigur este că eu nu voi mai fi prezent”. După o perioadă „românească”, un fost director de multinaţională a caracterizat mediul românesc ca fiind de tipul „no vision, no plan, no follow-up”…
Cred că România viitorului nu va fi conformă unei viziuni (a cui?), ci doar rodul unor întâmplări, bâlbe, inspiraţii/neinspiraţii de moment, poticneli, heirupisme dramatice, patriotisme gonflate, înflăcărări rapide transformate în depresii, idei bune neaplicate, reguli nerespectate. Şi, mai presus de orice, rezultatul strategiei naţionale tradiţionale „Ne descurcăm!”
COMMENTS