SOCIETATEA DE PRODUCERE A ENERGIEI ELECTRICE IN HIDROCENTRALE “HIDROELECTRICA” S.A., cu sediul social în România, București, sector 1, Bd. Ion Mihalache nr. 15-17, etajele 10-15, (“Hidroelectrica” sau “Societatea”), principalul producător de energie electrică din Romania, cu un portofoliu de producție 100% din surse regenerabile și unul dintre cei mai mari producători hidroenergetici din Europa, anunță admiterea (“Admiterea”) la tranzactionare a acțiunilor sale („Actiunile”) în categoria Premium a pieței reglementate a Bursei de Valori București (“BVB”). Tranzacționarea va începe la ora 10:00 sub simbolul “H2O”.
După cum s-a anunțat pe 5 iulie 2023, prețul ofertei publice inițiale a Fondului Proprietatea S.A., un fond de investiții alternativ administrat de Franklin Templeton International Services S.À R.L., constând în 78,007,110 de Acțiuni, a fost stabilit la 104 RON pe Acțiune, ceea ce implică o capitalizare de piață de 46,8 miliarde de RON (9,4 miliarde de EUR) la data Admiterii.
Bogdan Badea, Director Executiv al Hidroelectrica: „Suntem încântați că acțiunile Hidroelectrica sunt tranzacționabile la Bursa de Valori București. Este etapa finală a unui proces pe care ni l-am asumat, o împlinire a unui efort intens și de durată, ale cărui rezultate le vedem astăzi.
Reușita IPO-ului reprezintă, pe de o parte, o realizare istorică pentru companie și, pe de altă parte, o dovadă a potențialului imens pe care îl are piața de capital românească de a contribui la creșterea noastră ca economie, ca țară și ca națiune.
Aș dori să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă această listare de referință pentru angajamentul, consecvența, grija și munca asiduă depusă în realizarea acestui proiect.
Interesul semnificativ din partea investitorilor naționali și internaționali reprezintă o dovadă nu doar a calității curente a afacerii noastre, ci și a perspectivelor sale viitoare, iar listarea în categoria Premium a pieței reglementate a BVB va susține creșterea pe termen lung a Hidroelectrica.
În numele companiei, urez un călduros bun venit tuturor noilor noștri acționari. Asteptăm cu nerăbdare să împărtășim cu dumneavoastră viitoarele succese, pe măsură ce stimulăm crearea de plus valoare, contribuind în același timp la atingerea obiectivelor de tranziție energetică ale României.”
Prezentarea Societății:
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România în ceea ce privește cantitatea de energie produsă, și un jucător important în domeniul hidroenergetic din Europa. Grupul deține și operează 182 de hidrocentrale, cinci stații de pompare și un parc eolian ce sunt amplasate strategic în opt surcursale organizate geografic pe teritoriul României. Capacitatea de producție totală instalată a activelor hidroenergetice ale Societății este împărțită în hidrocentrale de acumulare, hidrocentrale pe firul apei și stații de pompare.
Societatea deține un portofoliu de producție 100% din surse regenerabile, cu o capacitate hidroelectrică de producere instalată de 6,3 GW și o capacitate eoliană onshore instalată de 108 MW în parcul eolian Crucea.
Între 2018 și 2022, Societatea a avut o cotă de piață de aproximativ 29%, în ceea ce privește energia totală livrată în sistem (potrivit rapoartelor anuale ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (“ANRE”)).
Hidroelectrica este unul dintre cei mai mari producători de hidroenergie din Europa, cu un volum de electricitate generată din surse hidroelectrice de 13,6 TWh în 2022, de 16,9 TWh în 2021 și de 15 TWh în 2020 (toate cantitățile reprezentând producția brută). Producția din 2022 reflectă condițiile hidrologice mai puțin favorabile din cauza secetei severe.
Totodată, Hidroelectrica furnizează energie electrică pe piețele de energie electrică angro și cu amănuntul din România. Cota de piață a Societății în ceea ce privește energia electrică furnizată consumatorilor de retail a crescut de la 1,3% în 2020, la aproximativ 8% în decembrie 2022, conform ANRE. Numărul de clienți de retail a crescut de la 2.465 în 2020, la peste 482.000 în 2022. În 2022, Societatea a furnizat aproximativ 3,7 TWh energie electrică clienților finali, potrivit ANRE.
În anii încheiați la 31 decembrie 2022, 2021 și 2020, Societatea a generat venituri consolidate în valoare de 9.452,0 milioane RON, 6.489,3 milioane RON și, respectiv, 3.841,4 milioane RON. În aceeași perioadă, Societatea a raportat profituri anuale în valoare de 4.464,0 milioane RON, 3.116,1 milioane RON și, respectiv, 1.558,0 milioane RON.
În primul trimestru din 2023 Societatea a obținut venituri consolidate de 3.272,1 milioane RON, ce au fost generate de creșterea cantității totale de energie vândută (4,8 TWh în primul trimestru din 2023) pe toate piețele, incluzând piețele angro, cu amănuntul și de echilibrare Acest lucru a condus la obținerea unei valori totale a EBITDA ajustat de 2.184.2 milioane RON și a unei valori a profitului aferent perioadei de 1.723,4 milioane RON în primul trimestru din 2023, comparativ cu o valoare totală a EBITDA ajustat de 1702,7 milioane RON și a unei valori a profitului aferent perioadei de 1.287,9 milioane RON în primul trimestru din 2022.
Imediat anterior Ofertei Publice Inițiale, Acțiunile sunt deținute de Ministerul Energiei (80.06%) și de Fondul Proprietatea (19.94%). Fondul Proprietatea a deținut o participație minoritară în Hidroelectrica încă de la înființare, în 2005.
COMMENTS