Consorţiul format din societăţile INFORMATION BUSINESS CONSULTING – lider, ELECTRICA SOLUZIONA, în calitate de partener şi INDRA, terţ susţinător a fost desemnat câştigătorul licitaţiei organizate de Hidroelectrica privind achiziţia unui sistem informatic integrat de tip Enterprise Resource Planning cu instrumente de analiză managerială de tip Business Intelligence, contractul urmând a fi încheiat pe 16 decembrie 2015.
Câştigătorul a obţinut cel mai bun punctaj, în contextul în care evaluarea s-a făcut pe criteriul ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere tehnico-economic, în care criteriul financiar a avut o pondere de 80%, iar cel tehnic de 20%, fiind compus, la rândul său, din 7 criterii tehnice: timpul de implementare societate standard, respectiv producător de energie, efortul solicitat beneficiarului în timpul implementării, numărul de tranzacţii preconfigurate respectiv dezvoltate în scopul implementării, efortul alocat pentru curăţirea şi migrarea datelor, respectiv cel alocat instruirii utilizatorilor.
Implementarea sistemului ERP in Hidroelectrica este un pas important din perspectiva listării la Bursă a companiei, urmărindu-se creşterea eficienţei operaţionale, optimizarea proceselor şi reducerea costurilor, minimizarea riscului operaţional şi integrarea proceselor interdepartamentale, scopul final fiind creşterea eficienţei procesului managerial – decizional la toate nivelurile: strategic şi funcţional, operaţional, precum şi cresterea vizibilităţii şi a transparenţei activităţii.
„În 2011 Hidroelectrica demarase procedura de achiziţie a unui sistem informatic de tip ERP. In iunie 2012, cand EURO INSOL a fost desemnat administrator judiciar, am fost nevoit să anulez procedura câtă vreme era cu dedicaţie pentru unul din băieţii deştepti din IT şi care încasase multe milioane de euro în ultimii ani de la Hidroelectrica. Totodată, şi preţul, în opinia mea, era exagerat de mare, 9 milioane de euro. Am angajat un consultant, am numit o comisie de specialişti care au redactat o nouă documentaţie care să asigure accesul tuturor firmelor de profil în procedură, un cadru transparent şi competitiv şi un preţ corect. Am dat o valoare estimativă a achiziţiei de 3,5 milioane euro. Am avut 11 oferte, 5 pe soluţii Oracle, 5 pe SAP şi o soluţie locală. În martie 2015 a fost declarată câştigătoare oferta celor de la Electrica Soluziona care îndeplinea toate exigenţele beneficiarului şi al cărei preţ era de doar 1,7 milioane euro. Un alt ofertant în procedură a contestat evaluarea ofertelor. CNSC şi Curtea de Apel Bucureşti în mod netemeinic ne-au obligat să refacem procedura de evaluare a ofertelor. După reanalizarea ofertelor, acelaşi consorţiu a întrunit cel mai mare punctaj” a declarat av. dr. Remus Borza, reprezentantul Administratorului Judiciar (foto).
COMMENTS