Hidroelectrica scoate la licitație contractul de retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru

Hidroelectrica scoate la licitație contractul de retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru

Astăzi 26 februarie 2024, Hidroelectrica a reluat licitația pentru retehnologizarea amenajării hidroenergetice Vidraru, prin intermediul sistemului electronic de achiziții publice (SEAP). Valoarea estimată a contractului pentru acest proiect este de 188 de milioane de euro, reflectând o actualizare a costurilor la noile valori de piață.

Proiectul „Retehnologizarea AHE Vidraru” vizează realizarea unui ansamblu complex de lucrări, inclusiv montajul echipamentelor mecanice și electrice, integrarea instalațiilor modernizate, lucrări de construcții pentru înlocuirea/reabilitarea echipamentelor existente, consolidarea construcțiilor hidrotehnice, precum barajul, derivația sub presiune, centrala, blocul tehnic, și construirea unui depozit pentru deșeuri și materiale refolosibile. Proiectul include, de asemenea, implementarea unui sistem automat de comandă – control pentru coordonarea funcționării echipamentelor și instalațiilor, servicii de evaluare a stării tehnice, proiectare și inginerie pentru fiecare unitate tehnică, precum și activități de project management pentru coordonarea întregului proces de retehnologizare.

Reluarea licitației pentru modernizarea Vidraru pornește de la rezolvarea problemelor identificate în cadrul procedurilor defășurate în trecut. Înainte de a relansa proiectul specialiștii Hidroelectrica au avut o serie de consultări companiile potențial contractoare pentru a identifica atât idei noi, cât și provocările sau incertitudinile cu care acestea se confruntă, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar. Astfel, a fost realizată o amplă cercetare de piață cu scopul de a obține o estimare corectă a valorii lucrărilor          într-o perioadă caracterizată de volatilitate crescută, dar și pentru a alinia clauzele contractuale cu practica internațională, astfel încât să fie asigurate premisele pentru o participare cât mai largă atât pentru contractorii români, cât și pentru cei internaționali. 

”Știm că este un proiect extrem de complex, cu multiple variabile și riscuri, însă este de maximă importanță și prioritate atât pentru Hidroelectrica, cât și pentru sistemul energetic național. Avem încredere că aceste schimbări pe care noua echipă care formează directoratul și le asumă, vor conduce la atribuirea cu succes a contractului și la realizarea efectivă a lucrărilor” – a declarat Karoly Borbely, CEO Hidroelectrica. 

Hidroelectrica își reafirmă angajamentul față de modernizarea și eficientizarea infrastructurii sale hidroenergetice, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă a sectorului energetic din România. Detalii suplimentare și informații despre procesul de licitație pot fi obținute accesând platforma SEAP.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România și furnizează servicii tehnologice esențiale pentru Sistemul Energetic Național. Compania operează 187 centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW și – în plus, deține un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. 

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0