Preşedintele francez Francois Hollande a proclamat sfârşitul crizei datoriilor de stat din zona euro, în timpul unei întâlniri la Tokyo cu investitorii japonezi, însă pieţele financiare nu au reacţionat la declaraţia liderului de la Paris, iar analiştii se arată sceptici.
„Ceea ce trebuie să înţelegeţi aici în Japonia este că criza din Europa a luat sfârşit”, a declarat Hollande într-o întâlnire cu liderii mediului de afaceri din Japonia, în timpul unei vizite în Asia, potrivit BBC, citată de Mediafax.
Europa este însă în recesiune, iar şomajul stabileşte lună de lună noi recorduri. Relativ recent, în luna aprilie, existau încă temeri legate de supravieţuirea zonei euro, din cauza controverselor provocate de acordul de bailout încheiat cu Cipru.
În ultimii trei ani, UE şi FMI au intervenit pentru prevenirea unor crize financiare în Grecia (de două ori), în Irlanda şi Portugalia, iar Spania a obţinut finanţare de la UE pentru recapitalizarea băncilor.
Şomajul din zona euro este de peste 12%, cu aproape 20 de milioane de şomeri, iar regiunea este în recesiune de şase trimestre consecutive – un an şi jumătate.
În discursul susţinut la Tokyo, Hollande a afirmat că criza datoriilor de stat a ajutat Europa să se întărească.
COMMENTS