Horia Braun va fi noul economist-şef al BCR din 2017

Horia Braun va fi noul economist-şef al BCR din 2017

Horia Braun va fi noul economist-şef şi director de Cercetare în cadrul Băncii Comerciale Romane de la 1 ianuarie 2017, anunţă instituţia într-o comunicat remis presei.

Horia Braun a lucrat în cadrul ING Group din octombrie 2007 ca manager de investiţii instrumente cu venit fix în cadrul ING Investment Management România. Ulterior a fost director al Departamentului de Investiţii din cadrul ING Pensii. În aprilie 2013, a fost numit director general NN Investment Partners până când a fost relocat în Cehia pentru a prelua funcţia de director de Investiţii pentru Regiune, având în administrare active de 4 miliarde de euro.

Anterior, Horia Braun a lucrat cinci ani în cadrul Băncii Naţionale a României. Timp de 3 ani a condus serviciul de modelare din cadrul Direcţiei Modelare şi Prognoze Macroeconomice a BNR.

Horia Braun este absolvent al Facultăţii de Ştiinte Economice din cadrul Universităţii „Babes-Bolyai” Cluj şi deţine titlul de MA în Economie (Master of Arts) al Central European University Budapesta şi certificarea CFA (Chartered Financial Analyst) din 2006.

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România. BCR este banca Nr. 1 în România după valoarea activelor (14,4 miliarde euro), banca Nr.1 după numărul de clienţi şi banca Nr.1 pe segmentele de economisire şi creditare.

Erste Group este unul dintre principalii furnizori de servicii financiare din estul Uniunii Europene, cu 46.500 de angajaţi care deservesc 16,2 milioane de clienţi în 2.800 de filiale din 7 ţări.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 1