Luna ianuarie s-a dovedit a fi una bună pentru piaţa fondurilor de investiţii. Se pare că românilor le+au mai rămas ceva bani după sărbători şi s-au gândit că o cale bună de valorificare ar fi achiziţionarea unităţilor de fond administrate de profesionişti.
Potrivit unui comunicat de presă emis de AAF, activele nete ale fondurilor mutuale locale exprimate în lei, au crescut în luna ianuarie cu 3,2%. Exprimate în moneda euro valoarea acestora a fost de 2073,9 milioane, cu 4,2% mai mult decat la finele anului 2012. Activele nete ale fondurilor străine distribuite în România, erau la finele lunii ianuarie de 323,9 mil.€, cu 2,3% peste volumul de la finele lunii anterioare.
În luna ianuarie 2013, volumul activelor nete deţinute de cele 21 de fonduri inchise s-au apreciat cu 1,0%, atingând la finele lunii valoarea de 424,5 milioane lei (aproximativ 96,8 milioane euro. Subscrierile nete înregistrate în luna raportată au fost duble faţă de luna anterioară, depăşind 53,6 milioane euro.
COMMENTS