- Rezultatele fintechului evidențiază interesul în creștere al companiilor românești implicate în comerțul internațional de a se proteja de fluctuațiile valutare pe fondul incertitudinilor economice globale.
- În 2023, serviciile de acoperire a riscului valutar (hedging) au generat aproximativ 40% din veniturile iBanFirst pe piața locală; compania anticipază că această pondere va continua să crească în 2024.
- Principalii factori care vor influența deciziile financiare ale companiilor românești în 2024 sunt stabilitatea geopolitică, gestionarea inflației, reziliența economică și colaborarea strategică.
iBanFirst, unul dintre cei mai importanți furnizori globali de servicii de schimb valutar și plăți internaționale pentru companii, prezent în 10 țări europene, raportează o creștere de 97% a serviciilor de acoperire a riscului valutar furnizate companiilor românești în 2023, pe fondul incertitudinilor economice globale și a îngrijorărilor legate de stabilitatea pieței valutare. Pe măsură ce provocările economice persistă, fintechul se așteaptă ca cererea pentru soluții de risk management să crească și mai mult în acest an. Principalii factori care vor influența deciziile financiare ale companiilor rămân stabilitatea geopolitică, gestionarea inflației, rezistența economică și colaborarea strategică.
Confruntate cu efectele crizei geopolitice, companiile românești implicate în comerțul internațional, cu activități în industrii diverse cum ar fi agricultură, retail și IT, au integrat în strategiile lor financiare instrumentele de acoperire a riscului (hedging) oferite de iBanFirst, în special la contractele forward. Aceste contracte au un rol esențial în atenuarea impactului volatilității valutare asupra veniturilor și cheltuielilor bugetate, oferind companiilor un mecanism sigur de a-și securiza cursurile de schimb valutar pentru plățile internaționale viitoare.
„Interesul ridicat pentru soluțiile noastre de hedging în 2023 demonstrează importanța acestora pentru activitatea companiilor românești în contextul incertitudinilor geopolitice, în special criza din Ucraina și Orientul Mijlociu, și a dificultăților generate de inflație. Companiile care au apelat la instrumentele noastre, cum ar fi contractele forward, au dat dovadă de reziliență, reușind nu doar să își protejeze marjele de profit, ci și să își extindă operațiunile pe plan internațional”, afirmă Alin Latu, Country Manager iBanFirst România.
În 2023, soluțiile de risk management au generat aproximativ 40% din veniturile iBanFirst pe piața locală, respectiv o medie de 50% în regiunea CEE, fiind cel mai dinamic serviciu la nivel regional. Companiile românești se folosesc de aceste servicii în cadrul relațiilor comerciale cu parteneri din Uniunea Europeană, Turcia și SUA. De asemenea, există o creștere considerabilă a volumului de comerț cu China.
„Cererea semnificativă pentru soluțiile noastre de gestionare a riscului în România, Bulgaria și Ungaria subliniază nevoia acută a întreprinderilor din regiune de a beneficia de servicii transparente și eficiente. În 2024, iBanFirst își menține angajamentul față de companiile românești de a le ajuta să navigheze fluctuațiile valutare și să efectueze tranzacții internaționale fără probleme cu partenerii lor străini, asigurându-le astfel oportunități de creștere globală”, declară Johan Gabriels, Director Regional iBanFirst.
În opinia analiștilor de la iBanFirst, factorii cheie care vor influența deciziile financiare ale companiilor românești în 2024 sunt următorii:
- Stabilitatea geopolitică: Crizele actuale din Ucraina și Orientul Mijlociu, împreună cu posibile schimbări ale situației politice globale, pot avea un impact asupra piețelor valutare și a dinamicii comerțului. În acest context, companiile românești trebuie să urmărească îndeaproape evoluțiile geopolitice.
- Gestionarea inflației: Companiile ar putea fi nevoite să-și reevalueze în continuare strategiile financiare pentru a gestiona fluctuațiile potențiale de costuri ale bunurilor și serviciilor, astfel încât să reducă pe cât posibil impactul acestora asupra veniturilor și cheltuielilor bugetate.
- Reziliența economică: Bazându-se pe experientele din ultimii ani, companiile ar trebui să se pregătească proactiv pentru incertitudinile economice. Diversificarea fluxurilor de venituri, menținerea flexibilității financiare și adoptarea unor modele de afaceri agile vor contribui la creșterea rezilienței acestora.
- Colaborare strategică: Încheierea unui parteneriat cu un furnizor de servicii financiare va ajuta companiile să navigheze mai eficient situațiile financiare complexe. Prin valorificarea expertizei de specialitate și adoptarea unor soluțiilor personalizate pentru afacerile lor, companiile își pot atinge obiectivele financiare, reducând în același timp riscurile.
COMMENTS