iBanFirst țintește un volum de plăți internaționale realizate de companiile românești de peste 1 mld. euro în 2023

iBanFirst țintește un volum de plăți internaționale realizate de companiile românești de peste 1 mld. euro în 2023

  • În 2022 compania a intermediat pentru clienții români plăți internaționale în valoare de 700 milioane euro, reprezentând o creștere de 300% față de 2021, primul an de operare pe piața locală.
  • Principalii parteneri comerciali externi ai companiilor românești sunt din UE, China și Turcia.
  • Cu o creștere la nivel internațional de 70% de la an la an, fintechul iBanFirst a fost inclus pentru al 4-lea an consecutiv în Financial Times Top 1.000 Europe Fastest Growing Companies.

Fintech-ul iBanFirst, unul dintre cei mai mari furnizori internaționali de schimb valutar și plăți internaționale pentru companii (PSP — Payment Service Provider), a realizat tranzacții în valoare de peste 700 de milioane de euro pentru companiile românești în 2022. Anul acesta, în contextul creșterii cererii pentru servicii financiare digitale și soluții de acoperire a riscului valutar, compania țintește o dublare a volumului de tranzacții, depășind pragul de 1 miliard de euro.

Putem spune că România este una dintre cele mai dinamice piețe pentru noi și o poveste de succes pentru regiune. Biroul local este primul care a atins acest volum de tranzacții după numai un an de activitate. Este un rezultat atât al echipei locale, care are o expertiză solidă pe piața de FX, dar mai ales al companiilor românești, care în condițiile unui an provocator, cu război în Ucraina și inflație ridicată, nu doar că și-au demonstrat reziliența, dar au reușit să-și crească activitățile comerciale în afara granițelor”, a declarat Johan Gabriels, Regional Director iBanFirst.

În 2022, iBanFirst a înregistrat o creștere de 300% a numărului de companii românești care utilizează platforma, ajungând în prezent la 330 de clienți. În medie, 30 de noi companii românești își deschid conturi în fiecare lună, în special pentru servicii digitale de plăți internaționale și soluții de hedging. Majoritatea companiilor realizează activități de import-export și activează în industria auto, agricultură, IT și telecomunicaţii, construcții și retail. Astfel,  valoarea tranzacțiilor efectuate prin intermediul platformei variază, în funcție de specificul fiecărui client, de la câteva mii de euro la milioane de euro.  

Pe parcursul anului 2022, pe fondul problemelor la nivel internațional, soluțiile de hedging pentru gestionarea riscului au înregistrat cea mai mare dinamică, având o creștere de 100% de la un trimestru la altul. Companiile românești implicate în comerțul internațional au apelat la instrumentele de hedging pentru a-și proteja marja de profit de volatilitatea valutară provocată de criza geopolitică. 

„Creșterea accelerată a ratei de adoptare în 2022 evidențiază necesitatea companiilor din România de a beneficia de servicii rapide, transparente și rentabile de plăți, schimb valutar și acoperire a riscului valutar, în contextul actual. În continuare intenționăm să ne consolidăm operațiunile pe piața din România, prin dezvoltarea de capacități noi și soluții personalizate pentru companiile locale de import-export. De asemenea, planul pe termen mediu este să transformăm biroul din București într-un hub tehnologic pentru Europa de Est”, afirmă  Alin Latu, Country Manager iBanFirst România. 

În noiembrie anul trecut, iBanFirst a finalizat achiziția furnizorului londonez de servicii de schimb valutar Cornhill, facilitând transferurile în lire sterline, în contextul post-Brexit, pentru companiile românești care au parteneri comerciali în Marea Britanie. 

 De asemenea, revista Financial Times a inclus iBanFirst în clasamentul său „FT 1000 Europe Fastest Growing Companies” pentru al patrulea an consecutiv. Premiul acordat de Financial Times recunoaște performanța de lungă durată a iBanFirst, care a înregistrat o creștere anuală de peste 70% în ultimii 4 ani. Această creștere este posibilă datorită atractivității crescânde a iBanFirst pentru mii de companii, beneficiind în același timp de un nivel de loialitate și recomandare din partea clienților (Net Promoting Score de 63) printre cele mai ridicate din categoria sa (studiu Bain 2022).

În 2022 iBanFirst și-a continuat expansiunea europeană într-un ritm accelerat, ajungând la 13 birouri operaționale în 10 țări (Franța, Belgia, Olanda, Germania, România, Bulgaria, Ungaria, Italia, Spania și Marea Britanie). Fintechul procesează tranzacții în valoare de peste 1.5 miliarde de euro lunar în toate operațiunile la nivel de grup. Obiectivul iBanFirst este ca până în 2025 să ajungă lider în Europa continentală în domeniul plăților B2B.

Înființat în 2016, fintechul iBanFirst a devenit într-un timp foarte scurt principala alternativă la băncile tradiționale pentru companiile de comerț care efectuează plăți internaționale.

iBanFirst oferă servicii de plăți transfrontaliere inovatoare, combinând capacitățile unei platforme de ultimă generație cu sprijinul oferit de experți în domeniul forex. Prin intermediul iBanFirst, directorii și echipele financiare au acces direct la piețele valutare, pot primi, trimite și monitoriza plăți în peste 30 de valute și pot elabora strategii personalizate de acoperire a riscului valutar.

Având peste 350 de angajați în 10 țări europene și circa 1,5 miliarde de tranzacții procesate lunar, iBanFirst este listată de Financial Times ca fiind una dintre companiile cu cea mai rapidă creștere din Europa. În mai puțin de 10 ani, fintechul a devenit un partener de încredere pentru IMM-urile din întreaga lume.

iBanFirst este susținut financiar de banca franceză de investiții Bpifrance, de liderii europeni în investiții de capital de risc Elaia și Xavier Niel, precum și de fondul de investiții american Marlin Equity Partners (capital în valoare de peste 8 miliarde de dolari în administrare). 

Reglementată de Banca Națională a Belgiei ca instituție de plată, iBanFirst este autorizată să opereze pe întreg teritoriul Uniunii Europene. În calitate de membră al rețelei SWIFT de comunicare interbancară și certificată SEPA, iBanFirst deține licențe PSIC și PSIP sub directiva PSD2.

COMMENTS

WORDPRESS: 0
DISQUS: 0